Ghid de educaţie sexuală – KAMASUTRA Sex Positions

Ghid de educaţie sexuală…

CUPRINS

1. Aspecte legate de anatomia şi fiziologia sistemului reproducător / 6
 1.1. Reproducerea - funcţie a tuturor organismelor vii / 7
 1.2. Sistemul reproducător masculin / 8
 1.3. Sistemul reproducător feminin / 10
2. Pubertatea / 12
 2.1. De la copilărie la pubertate / 13
 2.2. Transformările corpului la pubertate / 15
 2.3. Formarea celulelor sexuale / 17
3. Adolescenţa / 20
 3.1. Adolescenţi şi adulţi / 21
 3.2. Problemele adolescenţei / 23
 3.3. Sexualitatea în adolescenţă / 25
 3.4. Bolile transmisibile sexual şi adolescenţa / 28
4. Relaţia sexuală / 32
 4.1. Raportul sexual / 33
 4.2. Plăcerea sexuală / 35
 4.3. Comportamentul sexual / 37
5. Contracepţia / 38
 5.1 Cuplul şi contracepţia / 39
 5.2. Metode de contracepţie / 41
 5.3. Contracepţie – reproducere / 43
6. O nouă viaţă / 44
 6.1. Fecundaţia / 45
 6.2. Sarcina / 46
 6.3. Naşterea. Nou-născutul / 48
7. Puterea genelor / 50
 7.1. Toţi asemănători, toţi diferiţi / 51
 7.2. Suportul informaţiei genetice / 52
 7.3. Băiat sau fată? / 54
 7.4. Gemeni „adevăraţi" şi „falşi" / 55
8. în faţa bolii / 56
 8.1 Boli ale sistemului reproducător / 57
 8.2. Boli cu efecte asupra sistemului reproducător / 58
 8.3. Anomalii genetice / 59
———————————————
[PDF]- Kamasutra Book

ARGUMENT

Educaţia pentru viaţa privată trebuie să capete loc în spaţiul formal al şcolii, căci rolurile pe care fiecare individ şi le asumă în viaţa adultă au de-a face, inevitabil, cu precădere cu această sferă.

A întemeia o familie, a fi părinte, a administra un buget casnic, a pregăti o masă sau a invita cunoscuţi, a face parte dintr-un grup de prieteni, a-ţi petrece timpul, a avea grijă de ceilalţi, a face faţă diferitelor situaţii „de viaţă”, de la cele cotidiene la cele excepţionale, sunt lucruri de care avem cu toţii nevoie, pe care trebuie să le ştim cu toţii, dar pe care în şcoală le găsim doar în foarte mică măsură.

Educaţia de gen, prevenirea sexismelor, educaţia sexuală, educaţia pentru o viaţă sănătoasă, educaţia pentru compasiune, grijă, respect reciproc, căldură umană, decenţa în relaţiile dintre persoane se află de-abia la începutul prezenţei lor în viaţa şcolii.

Din programul „Valori şi mijloace ale educaţiei de astăzi” elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale România

Capitolul 1

Aspecte legate de anatomia şi fiziologia Sistemului reproducător

 Din manualul de biologie pentru clasa a VII-a puteţi afla o serie de elemente de anatomie, fiziologie şi igiena a corpului omenesc necesare înţelegerii propriului vostru organism, inclusiv în ceea ce priveşte alcătuirea şi funcţionarea sistemului reproducător, în continuarea infor­maţiilor cuprinse în manual, vom aduce în acest prim capitol al Ghidului Începutul precizări şi completări utile pentru un adolescent.

1.1. Reproducerea – funcţie a tuturor organismelor vii

De când există viaţă pe planeta noastră, materia este formată din obiecte lipsite de viaţă şi organisme vii. Munţii suportă eroziunea, dar rămân aproape aceiaşi de-a lungul sutelor de ani. Organismele vii, dimpotrivă, se nasc şi apoi dispar; între naşterea şi moartea lor au transmis viaţă, s-au reprodus. Deşi reproducerea este o funcţie a tuturor organismelor vii, ea nu este identică la toate speciile.

Indiferent de mecanismele de reproducere, de formele acesteia, reproducerea are trei caracteristici generale.

Una este aceea că reproducerea implică desprinderea din individ a unor „fragmente” viabile.

O alta caracteristica se referă la faptul că aceste „fragmente via­bile sunt de natură celulară, că niciodată nu s-a observat un orga­nism pluricelular care să genereze descendenţi din unităţi subcelulare. A treia caracteristică a reproducerii este interdependenţa sa cu dezvoltarea organismului şi relaţia sa ciclică cu acesta, în ciclul vital al individului, dezvoltarea este o condiţie indispensabilă reproduce­rii, după cum reproducerea, la rândul său, impune descendenţilor necesitatea creşterii şi diferenţierii ulterioare.

Aceste caractere generale le vom explica pentru corpul omenesc care este pregătit să producă gârneţi, să asigure acuplarea, fecundarea şi dezvoltarea embrionară datorita sistemului şi funcţiei de reproducere.

Pag 7

1.2. Sistemul reproducător masculin

Sistemul reproducător masculin este format din organe genitale interne – testicule, căi spermatice, glande anexe – şi externe – penisul şi scrotul.

Organele genitale masculine

Testiculele sunt organe pereche cu greutate de aproximativ 25 g fiecare şi cu formă de ovoid turtit transversal. Ele au rolul de a forma spermiile şi de a secreta hormonii sexuali masculini. În perioada embrionară testiculele se găsesc, la fel ca şi ovarele, în interiorul abdomenului, între luna a 3-a şi a 6-a de dezvoltare intrauterină, ele coboară şi vor fi adăpostite în exteriorul corpului fătului, în scrot, un sac de piele dublat de fibre musculare fine, împărţit în două părţi ce adăpostesc fiecare câte un testicul; testicu­lul stâng este plasat mai jos decât cel drept.

Temperatura testiculelor este uşor mai scăzută decât temperatura normală a corpului, ceea ce favorizează, din momentul în care organele de reproducere încep să funcţioneze, formarea spermiilor.

Căile spermatice sunt conducte de eliminare a spermiilor şi a lichidului spermatic. Acestea sunt intratesticulare (tubii seminiferi, reţeaua testiculară) şi extratesticulare (canalele eferente, canalul epididimar, canalul deferent, canalul ejaculator, uretra).

Glandele anexe sunt veziculele seminale, prostata, glandele bulbo-uretrale, toate cu rol, participând la formarea lichidului sper­matic.

Pag 8

Penisul este atât organul acuplării şi al eliminării spermiilor, fiind străbătut de uretră, cât şi calea comună pentru spermă şi urină. Organ cilindric, situat în afara abdomenului, penisul prezintă o parte termi­nală, mai voluminoasă, numită gland. învelişul tegumentar al penisu­lui se continuă, la nivelul glandului, cu o porţiune numită prepuţ. Penisul este format dintr-un aparat erectil (corpi cavernoşi, corp spongios) şi învelişuri (sub piele se găseşte o lamă musculară subţire si, în interior, o tunică conjunctivă).

Erecţia şi ejacularea

Erecţia este provocată de diferite tipuri de excitaţii fizice, psihice sau senzoriale care trimit informaţii unui centru reflex situat în măduva spinării. In cursul erecţiei, corpii cavernoşi se umplu de sânge, iar venele care permit sângelui să se întoarcă în marea circu­laţie se închid. Penisul creşte în volum, îşi modifică poziţia, devenind perpendicular faţă de abdomen şi rigid, în felul acesta poate pătrunde în vaginul femeii.

Ejacularea survine când penisul este în erecţie, fiind determinată de puternice contracţii ale musculaturii penisului. Aceste contracţii determină evacuarea spre uretră a spermei acumulate în veziculele seminale. Sperma este expulzata în mai multe jeturi de intensitate descrescătoare. Cantitatea de spermă corespunzătoare fiecărei ejacu­lări este de 1-4 cm3, fiecare cm3 de spermă conţine 50-100 de milioane de spermii.

Erecţia şi ejacularea pot să se producă şi noaptea, în mod inconştient (involuntar). Ejaculările nocturne, frecvente în timpul adolescenţei, sunt normale şi nu trebuie să constituie un motiv de îngrijorare.

pag 9

1.3. Sistemul reproducător feminin

Sistemul reproducător feminin este format din organe genitale feminine interne – ovar, căi genitale (trompele uterine, uterul, vagi­nul) – şi organul genital extern (vulva).

Mamelele sunt organe anexe ale sistemului genital feminin. Mamela este formată din glanda mamară şi diferite părţi moi (ţesut conjunctiv, adipos) care o înconjoară. Ea asigură secreţia de lapte, alimentul esenţial al nou-născutului.

Organele genitale feminine

Ovare, situate în interiorul bazinului, n-au o poziţie absolut fixă şi nici aceeaşi poziţie la toate femeile. Ele sunt suspendate prin nişte .ligamente care se pot întinde şi atunci poziţia ovarelor este mai joasă. Acestea sunt legate şi de alte organe genitale interne – trompele şi uterul – ale căror modificări de poziţie le urmează, de exemplu în timpul naşterii.

Trompele uterine sunt conducte ce se termină spre ovare cu o parte de forma unei pâlnii, ai cărei pereţi au franjuri, numită infundibul. Acesta captează ovulul care a fost expulzat de ovar şi-l orientează spre orificiul trompei.

Uterul, organ musculos, seamănă cu o pară răsturnata, în afara perioadei de sarcină, este înalt de 8-10 cm, gros de 2,5 cm şi larg de maxim 4-5 cm. în timpul sarcinii, greutatea uterului se măreşte con­siderabil, de la 100 g la 1 kg. .

Pag 10

Ansamblul trompe-uter este acoperit de un pliu al peritoneului, membrană care căptuşeşte interiorul abdomenului şi organele diges­tive care se găsesc aici. Astfel, organele genitale interne feminine sunt în contact cu organele abdominale, dar rămân separate de aces­tea prin fragila membrană peritoneală.

Uterul comunică atât cu trompele uterine, cât şi cu vaginul. Extremitatea inferioară a uterului, colul uterin, se continuă cu vagi­nul, organul acuplării. Acesta este un canal aplatizat, dinainte înapoi, de natură musculară şi se poate mări considerabil. Vaginul se deschide la exterior, prin orificiul vaginal.

Vulva reprezintă organul genital extern feminin şi este situată în zona de dinaintea orificiului anal. Ea este formata din două pliuri ale pielii, la dreapta şi la stânga, care înconjoară o regiune acoperită de o mucoasă în care se deschid uretra şi vaginul.

Pliurile situate mai înafară (labiile mari) acoperă celelalte pliuri (labiile mici). Acestea se unesc anterior şi posterior şi în partea ante­rioară delimitează un organ numit clitoris.

Clitorisul este un organ erectil, deci se poate umple cu sânge şi creşte în volum. De asemenea, este un organ foarte sensibil şi joacă un rol important în timpul raporturilor sexuale.

Orificiul vaginului, situat în spatele orificiului prin care este eva­cuată urina, este parţial închis de o membrană elastică numita himen. Acesta este prevăzut cu un orificiu de dimensiuni variabile, ce lasă să treacă sângele în timpul menstruaţiei.

Pag 11

Capitolul 1

Răspunsuri la posibile Întrebări?

  1. Care este forma cea mai răspândită de reproducere a organismelor vii?

Marea majoritate a organis­melor vii se reproduc pe cale sexuată. Chiar şi organismele cele mai simple, bacteriile, prezintă forme de sexualitate: indi­vizi de sex opus.

  1. Care este cauza domi­nanţei reproducerii sexuale în raport cu cea asexuată?

Sexele au o existenţă uni­versală în natură, deoarece reproducerea sexuată asigu­ră un raport relativ constant între sexe. Fenomenele de sexualitate determina o vigoare în descendenţă în ceea ce priveşte creşterea rapidă, rezistenţă mai mare la boli şi la condiţiile nefa­vorabile ale mediului înconjurător. Foarte impor­tante sunt şi fenomenele de recombinare genetică din timpul reproducerii sexuale datorită cărora în descen­denţă nu se regăseşte pro­gramul genetic al părinţilor, ci o combinaţie particulară a programelor genetice ale acestora.

  1. Care este structura interna a testiculului?

Testiculul, învelit la supra­faţă de o membrană con­junctivă, este împărţit în lobuli testiculari (250-300 pentru fiecare testicul). Aceştia sunt formaţi din tubi subţiri şi sinuoşi, numiţi tubi seminiferi (câte 400-800 într-un testicul) în care se formează sperma.

  1. Trebuie operat băiatul ale cărui testicule n-au coborât în scrot?

Da, deoarece în testiculele rămase în interiorul abdomenului nu se vor forma spermii.

  1. Care este compoziţia lichidului spermatic?

Lichidul spermatic conţine substanţe hrănitoare cum sunt proteinele, glucidele, acizii organici, cu efecte stimulatoare asupra celulelor musculare ale uterului. De asemenea, în lichidul spermatic se mai află şi acid citric, acid ascorbic, acid uric, acid lactic, acid piruvic şi hor­moni, substanţe datorită cărora spermiile pot supravieţui atât timp cât se află în căile genitale mas­culine şi feminine.

  1. Ce este fimoza?

în cazul fimozei, prepuţul, fiind prea strâns, nu poate fi trecut peste porţiunea ter­minală a perineului (gland). Este necesara o operaţie, circumcizie, pentru a per­mite erecţia normală. Anumite religii impun circumcizia, de la cea mai fragedă vârstă, pentru toţi băieţii. O susţin cu argu­mente igienice, dar şi cu concepţia potrivit căreia, diminuând sensibilitatea excesivă a mucoasei ce acoperă glandul, circumcizia măreşte calitatea şi durata raporturilor sexuale.

  1. Ce este o hernie inghi­nală?

Spaţiul dintre anumiţi muşchi abdominali prin care, în cursul perioadei fetale, testiculul a trecut pentru a coborî în scrot poate să nu se închidă. O dată cu înaintarea în vârstă, aceşti muşchi se îndepăr­tează tot mai mult şi o porţiune a intestinului subţire poate să pătrundă în acest spaţiu şi să producă, sub piele, o umflătură. Aceasta se măreşte când omul face un efort fizic. Operaţia este necesară pen­tru a apropia muşchii şi a închide acest spaţiu.

  1. Care este structura internă a ovarului?

Ovarul este acoperit de un epiteliu simplu, sub care se găseşte un înveliş conjunc­tiv, în interior se află zona medulară, cu ţesut conjunc­tiv, şi zona corticală, cu va­loare funcţională, deoarece conţine ovule în forma lor iniţială.

  1. Ce este perineul?

Perineul este regiunea infe­rioară a zonei abdominale a bazinului.

  1. Ce sunt tubele uterine?

„Tube uterine” este o altă denumire a trompelor ute­rine, conducte musculo-membranoase care se întind de la ovare până la uter, cu o lungime de 7-12 cm.

  1. Care este alcătuirea interna a uterului?

Uterul este alcătuit din trei tunici: seroasă (perimetru), musculară (miometru), for­mată din fibre musculare netede, şi mucoasă (endometru).

  1. Ce se înţelege prin „Muntele lui Venus”?

„Muntele lui Venus” este denumirea regiunii media­nă a pubisului, unde se unesc labiile mari.

  1. Ce este virginitatea?

Virginitatea este stadiul în care o fată sau un băiat nu au avut încă raporturi sexuale.

  1. Virginitatea la fete se pierde în primul raport sexual?

Da, deoarece în timpul primului raport sexual complet, orificiul himenu-lui se măreşte suficient pentru a nu mai suferi apoi modificări importante. In absenţa chiar a altor rapor­turi sexuale, orificiul himenului, o dată mărit, nu mai poate reveni la forma şi dimensiunea iniţiale.

  1. Este adevărat că anu­mite sporturi pot provoca ruperea himenului?

Nu este adevărat că spor­turi cum ar fi călăria pot provoca ruperea himenului. în schimb sunt accidente în care poate surveni ruperea acestuia.

Pag 12

CAPITOLUL 2

PUBERTATEA

 Pubertatea, trecerea de la copilărie la adolescenţă, este o perioadă difi­cilă, o vârstă critică, datorită transformărilor interne ce dezechilibrează temporar organismul

2.1 De la copilărie la pubertate

În timpul copilăriei, la 4-5 ani, când îşi dă seama de diferenţele dintre sexe, copilul este curios – îşi explorează corpul, se joacă „de-a doctorul”, „de-a mama şi tata”, se interesează de diferitele aspecte sexuale.

Mai târziu, copilul de 10 ani pare a nu mai fi interesat de aceste aspecte, deoarece trebuie să-şi canalizeze toată energia spre a învăţa „meseria” de elev – să se înţeleagă cu colegii de clasă, să le împăr­tăşească preocupările, sa accepte că nu poate fi cel mai bun întot­deauna şi la orice etc. Acum, copilul ştie să citească, să scrie, să socotească, să gândească, are multe experienţe. Evoluţia sa pe plan fizic, intelectual, social îi estompează pentru moment curiozitatea sexuală, deşi, chiar înainte de pubertate, copiii se întreabă şi discută între ei despre mângâiere, sărut, plăcere. Copilul de 10 ani cunoaşte bine diferenţele dintre sexe, ştie că organele sexuale sunt necesare reproducerii, naşterii copiilor, dar şi că familia şi societatea conferă sarcini diferite fetelor şi băieţilor. La fel de mult cât diferă din punct de vedere anatomic, ei diferă şi prin comportamentul lor psihologic; încă din copilărie, băiatul se arată în mod natural puternic, luptător, întreprinzător, în timp ce fata este delicată, răbdătoare, tandră, dovedind uşurinţă în realizarea unor activităţi legate de înfru­museţarea universului ce o înconjoară, de îngrijirea ei şi a celorlalţi.

Pag 13

După vârsta de 10-12 ani începe afirmarea personalităţii copilu­lui, cu conturarea tendinţei de independenţă a acestuia. Aceasta este perioada în care copilul consideră că se poate descurca singur şi-şi manifestă „eul” în orice situaţie.

Pentru a se forma, ca bărbat sau ca femeie, copilul are în jurul său diferite modele: părinţii, exemplele propuse de societate, colegii şi prietenii.

în zilele noastre, televiziunea, revistele, cărţile, filmele oferă diferite modele care inspiră copiii, de la zeii stadioanelor la idolii grupurilor rock sau rap, la vedetele filmului.

De foarte multe ori, presa, televiziunea, reclamele, dar şi familia, prietenii încearcă să influenţeze tânărul, să-i dea „reţete” în ceea ce priveşte ţinuta vestimentară, petrecerea timpului liber, prietenii şi idolii.

Dar ceea ce are o importanţă covârşitoare în această perioadă este viaţa laolaltă, la şcoală, a fetelor şi băieţilor, care le oferă acestora ocazia să se cunoască mai bine înainte de a se diferenţia cu adevărat. Această convieţuire duce în mod firesc la trezirea instinctului sexual, determinând transformări profunde, care ating toate sectoarele per­sonalităţii umane.

Pag 14

2.2. Transformările corpului la pubertate

Pubertatea este anunţată, atât la fete, cât şi la băieţi, de diferite transformări ale corpului, începând cu apariţia firelor de păr în regiunea pubisului; la fete, dezvoltarea sânilor, lărgirea bazinului, care le pregăteşte pentru viitorul rol de mamă; la băieţi, erecţii care apar ca urmare a diferitelor emoţii, în timpul unei plimbări pe bici­cletă sau în timpul nopţii. Spre vârsta de 11-12 ani, copiii cresc cu aproximativ 4 cm pe an, corpul îndreptându-se spre forma şi talia viitoare. La fete, principalul fenomen care arată instalarea pubertăţii îl constituie menstruaţia. Prima menstruaţie constituie un adevărat eveniment pentru fete, deoarece reprezintă trecerea lor de la copilărie la adolescenţă, în ciuda unor posibile neregularităţi la început, organele sexuale ale tinerelor fete vor produce de acum înainte, lunar, câte un ovul.

Menstruaţia nu trebuie să fie percepută ca un aspect murdar, degradant pentru corpul feminin. Este adevărat că, de-a lungul tim­pului, a fost considerată un semn de inferioritate în raport cu sexul masculin, ceea ce atrăgea după sine diferite interdicţii pentru fete în perioada menstruaţiei. Astăzi, însă, în lumea civilizată, se ştie că menstruaţia este un fenomen natural, care confirmă capacitatea de procreaţie a tinerelor fete, un element din drumul care le conduce spre împlinirea lor ca femei şi viitoare mame. în nici un caz, men­struaţia nu trebuie să perturbe activitatea fetelor, chiar dacă este mar­cată de uşoare dureri, de o stare de moleşeală şi de melancolie.

Pag 15

Dacă vârsta pubertăţii este confirmata la fete de un fenomen indiscutabil, menstruaţia, la băieţi semnele pubertăţii sunt mai puţin evidente. Prima eliminare a spermei poate fi mai târzie faţă de alte transformări fizice ale corpului sau poate fi ignorata, mai ales dacă băieţii nu au fost preveniţi, deoarece poate determina o senzaţie de jenă şi de ruşine. Totuşi, prima ejaculare poate fi considerată şi ea un adevărat eveniment pentru băieţi, la trecerea de la copilărie la ado­lescenţă, un fenomen normal ce confirmă faptul că organele sexuale lucrează corespunzător, că se eliberează spermiile produse de testi­cule, în afara de transformările menţionate, nu trebuie uitate impor­tantele transformări psihologice care încep la pubertate şi se continua pe toată perioada adolescenţei. Astfel, adolescentul se desprinde treptat de exemplele concrete şi începe să fie capabil să judece situaţiile generale sau evenimentele care nu-l privesc în mod direct.

Datorită judecăţii sale, el poate să înfrunte evenimentele zilnice sau să şi le imagineze pe cele ce vor urma. Relaţiile pe care adoles­centul le are cu cei din jurul său se modifică foarte mult în această perioadă. Din momentul în care organele sale sexuale funcţionează din plin, el are o anumita sexualitate, chiar dacă nu are încă o viaţa sexuală. Din această cauză percepe altfel lumea, începe sa distingă în jurul sau persoane de care este atras fizic, în timp ce de altele este legat doar prin legături de rudenie, de colegialitate şi de prietenie.

Tânărul caută dialogul în domeniul sexualităţii, caută răspunsuri autorizate din partea familiei, şcolii, medicinii.

Pag 16

2.3. Formarea celulelor sexuale

De la pubertate, glandele sexuale încep să producă celule sexu­ale, în mod diferit la organismele feminine faţă de cele masculine.

La sexul feminin, formarea celulelor sexuale se numeşte ovulaţie, iar eliminarea celor nefecundate, menstruaţie.

Vârsta pubertăţii fiind variabilă de la o fată la alta, prima men­struaţie poate apărea de la vârsta de 10 ani până spre 16 ani, în majoritatea cazurilor fiind vorba de perioada 12-14 ani.

Primele menstruaţii apar atunci când ovarele, sub comanda hipofizei, sunt capabile să producă hormoni în cantităţi suficient de mari pentru a dezvolta mucoasa care căptuşeşte uterul. Hipofiza primeşte şi ea comenzi de la sistemul nervos, care este foarte sensi­bil la variaţiile cantităţii de hormoni secretate de ovare. Ca urmare, hipofiza produce hormoni hipofizari, care se varsă în sânge şi duc comenzi ovarelor, adevăraţi mesageri care asigură „comunicarea” dintre hipofiza, ovare şi mucoasa uterului.

In fiecare lună se dezvoltă la suprafaţa unuia dintre ovare un fel de veziculă, Micului, care se măreşte în timp de aproximativ două săptămâni. Ajuns la maturitate, acesta „explodează” (ovulaţia), eliberând o mică celulă, ovulul.

Pag 17

FSH este un hormon hipofizar care stimulează dezvoltarea folicu-lului la nivelul ovarului, care secretă un hormon estrogen ce asigură dezvoltarea mucoasei uterine. Atunci când foliculul a ajuns la matu­ritate se rupe şi se transformă, sub influenţa unui alt hormon hipofizar – LH-, în corpul galben. Acesta secretă o substanţa, progesteron, care modifică mucoasa uterului, o îngroaşă şi o pliază , dându-i aspect de dantelă şi făcând-o aptă să primească embrionul, în cazul fecundaţiei. Dacă nu a avut loc fecundaţia, scăderea bruscă a cantităţii celor doi hormoni hipofizari duce la involuţia corpului gal­ben, care este distrus.

În organismul feminin, în timpul vieţii intrauterine, la nivelul ovarelor se formează o rezervă de aproximativ 400 000 de foliculi. Aceştia rămân stocaţi până la pubertate, când încep să se maturizeze şi sunt expulzaţi de ovar, în mod obişnuit, la interval de 28 de zile. Această maturizare şi expulzare a ovulelor se opreşte în jurul vârstei de 48-52 ani, vârstă după care o femeie nu mai poate avea copii. Acest fenomen se numeşte menopauză. Din cei 400 000 de foliculi ajung la maturitate doar câteva sute (420 în 35 de ani), restul atrofiindu-se în cursul maturizării.

Deoarece ovarul îmbătrâneşte şi devine incapabil să transforme foliculii pe care-i mai conţine în foliculi maturi, menstruaţia se opreşte. Acest fenomen de întrerupere a menstruaţiei este caracteris­tic speciei umane, deoarece la alte specii ciclul menstrual se menţine până la sfârşitul vieţii

La sexul masculin, testiculele sunt în repaus toată perioada copilăriei, ele nefabricând nici hormoni, nici celule sexuale.

Pag 18

Spre vârsta de 13-15 ani, testiculele încep sa funcţioneze sub influenţa secreţiei hipofizei. Testiculele produc hormonul testo­steron, care asigură apariţia caracterelor sexuale secundare. Secreţia testosteronului, o dată începută, se va continua toată viaţa. In acelaşi timp cu producerea testosteronului începe şi fabricarea spermiilor, care îşi încep drumul către căile genitale.

Spermiile au nevoie de aproximativ 2,5 luni pentru a parcurge lungul drum care separă testiculul în care sunt formaţi de extremi­tatea uretrei prin care sunt eliminaţi în timpul ejaculării. Ei tra­versează finele canale ale epididimului, canalul deferent şi rămân stocaţi în veziculele seminale înainte de a fi eliminaţi în timpul rapor­tului sexual. Atunci, spermiile se amestecă cu secreţiile prostatei şi formează sperma ce se elimină în vagin. De aici, aceasta trece în uter şi mai departe în trompa uterină, în treimea superioară a acesteia, unde poate avea loc fecundaţia.

Lichidul spermatic conţine proteine, glucide, acizi organici: acid citric, acid ascorbic şi hormoni, substanţe care asigură supravieţuirea spermiilor.

Toată viaţa bărbatului, de la pubertate până la moarte, testiculele fabrică spermii în număr deosebit de mare. Această producere a sper­miilor se diminuează sau se opreşte doar în caz de boală gravă sau de o stare severă de oboseală. Deci, în timp ce o femeie nu produce decât un ovul pe lună, un bărbat elimina în timpul unei ejaculări circa 350 de milioane de spermii. De asemenea, în timp ce, în mod obişnuit, femeia este fertilă doar în timpul ovulaţiei, bărbatul este fer­til toată viaţa, începând cu pubertatea.

Pag 19

Capitolul 2

Răspunsuri la posibile Întrebări?

  1. Care sunt semnele pubertăţii?

Pubertatea determină apariţia caracterelor sexuale secundare, la 9-10 ani pen­tru fete şi la 12-13 ani pen­tru băieţi. La fete apare mai întâi dezvoltarea sânilor, apoi pilozitatea axilară,

menstruaţie, între 11-14 ani. La băieţi se dezvoltă musculatura, penisul şi tes­ticulele se măresc, apare pilozitatea facială, se pro­duc erecţii neaşteptate, ejaculări mai ales în timpul somnului.

  1. Există schimbări comune fetelor şi băieţilor la puber­tate?

O parte a schimbărilor cor­pului datorate pubertăţii sunt asemănătoare şi afectează aceleaşi părţi ale corpului. Astfel, fetele şi băieţii cresc în înălţime şi în greutate, manifestă atracţie faţă de persoane de sex opus sau de acelaşi sex. în corpul lor se dezvoltă organele sexuale, glandele sudoripare şi sebacee au activitate intensă, apare pilozitatea pubiană şi axilară etc.

  1. De ce majoritatea tineri­lor au coşuri pe faţă şi pe spate?

Coşurile adolescenţilor -acneea juvenilă – sunt în raport cu hormonii secretaţi de glandele sexuale. La pubertate, aceste substanţe chimice, care sunt la origi­nea tuturor modificărilor fizice şi sexuale, circulă în sânge în cantităţi foarte mari. Mai târziu, la adult, hormonii sunt prezenţi în continuare, dar raporturile dintre diferitele tipuri de hormoni se schimbă, ducând la stabilizarea acneei şi dispariţia ei.

  1. Cum se explica declanşarea tuturor trans­formărilor fizice, fiziologi­ce şi comportamentale de la pubertate?

Sistemul endocrin, coordo­nat de sistemul nervos, are rolul de a regla şi coordona activitatea diferitelor organe prin intermediul hormonilor, produşii glan­delor endocrine. Hipofiza este implicată în declanşarea transformărilor de la pubertate sub con­trolul hipotalamusului -parte componentă a encefalului.

  1. De ce, la pubertate, există diferenţe atât de mari între tineri?

Pubertatea nu este identică la toţi tinerii; se poate vorbi chiar de doua cazuri extreme: pubertatea pre­coce şi pubertatea târzie. In primul caz, transformă­rile corpului apar cu 2-3 ani mai devreme faţă de vârsta obişnuită, adică la vârsta de 9-10 ani. Adolescentul care a crescut prea repede suferă din cauza siluetei sale şi încearcă, aplecându-se, să rămână la înălţimea colegilor săi. îi este ruşine de transformările şi mani­festările sale sexuale. Pe de altă parte, datorită pres­tigiului pe care-l are în rân­dul colegilor săi, prin înălţimea şi talia sa, poate să devină certăreţ, instabil, nervos, bătăios. Pubertatea târzie apare abia la vârsta de 15-16 ani. Când tinerii îşi compară talia, musculatura, organele sexuale cu cele ale colegilor de aceeaşi vârstă, se simt umiliţi. Aceşti tineri trebuie să ştie că nimic nu este pierdut pentru totdeau­na, că din momentul în care „motorul sexual” a pornit, întârzierea va fi recuperată.

6. În perioada menstruaţiei există reguli de igienă specifice, care trebuie respectate?

în timpul menstruaţiei se impune o igiena locala deosebita, utilizarea tam­poanelor igienice şi spălarea cu apă caldă şi săpun pentru îndepărtarea resturilor de sânge. Se vor evita efortul fizic intens şi băile calde.

  1. Cum se explică durerile abdominale din timpul menstruaţiei?

în timpul menstruaţiei, uterul se contracta pentru a dezlipi mucoasa pregătită pentru a primi zigotul, care s-ar fi putut forma în urma fecundării.

  1. Care sunt consecinţele ciclului menstrual asupra corpului feminin?

În timpul ciclului menstrual au loc schimbări hormonale care pot influenţa dispoziţia şi starea psihica a femeii, în general, femeile sunt mai energice în perioada ovulaţiei şi uşor iritabile în perioada premenstruală. înaintea menstruaţiei, sânii se pot mari, pot deveni uşor dureroşi, iar pe faţă pot apărea coşuri.

  1. Ce determina maturizarea ovulului?

Maturizarea foliculilor – forma iniţială a ovulelor – este controlată de hormonul hipofizar FSH [hormon foliculostimulator].

  1. Ovulul nu este o celulă mobilă. Cum se explică deplasarea lui prin trompele uterine?

Deplasarea ovulului de-a lungul trompelor uterine este asigurată prin con­tracţiile fibrelor musculare existente în pereţii trompelor. Este vorba de numeroase contracţii, de intensitate redusă, care nu sunt de obicei simţite de femeie.

  1. Ce înseamnă procesul de ovogeneza?

Ovogeneza este procesul de transformare a unor celule sexuale primordiale în ovule. Aceste celule sexu­ale primordiale se pot observa chiar în ovarul în curs de diferenţiere, al embrionului de doua luni

  1. Sunt cazuri în care menopauza se instalează mai devreme?

Da, sunt cazuri când, din diferite motive, menopauza se instalează la vârsta de 28-30 de ani. Este necesar un tratament de suplinire hor­monală. Acelaşi tratament este indicat şi în situaţia extirpării chirurgicale a ovarelor sau uterului.

  1. Cum se modifică echilibrul hormonal la instalarea menopauzei?

Pe măsură ce funcţia ovariană încetineşte, se intensi­fică activitatea hipofizei; hipofiza îşi măreşte secreţia pentru a ajuta ovarele să-şi continue activitatea. Pe de alta parte, încetinirea func­ţiei ovariene este însoţită şi de intensificarea activităţii altor glande endocrine (tiroida şi glandele suprarenale).

  1. Care sunt simptomele menopauzei?

Menopauza aduce schimbări în plan fizic şi fiziologic, ce pot fi însoţite de simptome, ca: nervozi­tate, insomnie, dureri de cap, bufeuri de căldura, senzaţie de oboseală, dureri articulare, tendinţa de îngrăşare etc.

  1. Ce este andropauza?

Deşi în corpul bărbatului testiculele pot să producă spermii toată viaţa, la vârsta de 55-60 de ani apare o încetinire a activi­tăţii acestora. Pe de altă parte, începe să se micşoreze şi cantitatea de lichid spermatic produsă de glandele masculine.

  1. Care este viteza de deplasare a spermiilor?

Spermiile se deplasează cu o viteză de aproximativ 3 mm/minut datorită mişcărilor ondulatorii ale cozii lor. Ele sunt ajutate în deplasare atât de lichidul spermatic în care plutesc, cât şi de secreţiile căilor genitale feminine, în mod deosebit de mucusul aflat la nivelul colului uterin.

Pag 20

Capitolul 3

Adolescenţa

Adolescenţa, perioada spectaculoasă în viaţa omului, este timpul mari lor cutezanţe, al viselor ce se cer împlinite, al zborului către iubire.

3.1. Adolescenţi şi adulţi

Dacă pubertatea poate fi marcată, în termeni fiziologici, de două momente definitorii menstruaţia şi primele emisii de spermă -, ado­lescenţa este mai dificil de situat în timp. Aceasta începe o dată cu pubertatea şi se finalizează atunci când tânărul şi-a încheiat şcolarizarea şi poate să-şi înceapă activitatea profesională. Deci, poate să dureze, în societatea de astăzi, 8-10 ani şi, uneori, chiar mai mult.

Adolescenţa este o etapă esenţială a vieţii, care-i permite fiinţei umane să-şi cucerească independenţa, să-şi modeleze caracterul în tot felul de încercări, să-şi afirme personalitatea. Adolescentul tre­buie să-şi modifice permanent comportamentul, atitudinea, reacţiile faţă de cei din jurul său. Până acum, el era în faţa părinţilor şi profe­sorilor un copil ascultător şi docil, care le accepta părerile, sugestiile, criticile fără prea multe comentarii, întotdeauna comunicarea însem­na fluxul de idei şi sugestii, în sens unic, de la adulţi către copil, din cauza lipsei de experienţă şi de independenţă a acestuia.

Adolescentul, spre deosebire de copil, preia informaţiile de la cei din jur, dar le analizează cu propria sa gândire, îşi exprima propriile păreri şi încearcă să-şi dovedească necontenit autonomia. Lansat în cucerirea propriei independenţe, adolescentul îşi afirmă personali­tatea prin două atitudini esenţiale: contrazicerea şi identificare

Pag 21

Contrazicerea este dirijată în primul rând împotriva familiei: pen­tru a-şi dovedi independenţa, adolescentul are întotdeauna opinii contradictorii faţă de cele ale părinţilor. El refuză să se lase ghidat în alegerea prietenilor, a lecturilor, a distracţiilor, a opiniilor politice.

Adolescentul nu mai este mulţumit de ieşirile împreună cu părinţii, comentează întotdeauna locul de desfăşurare a vacanţelor, doreşte să-şi petreacă timpul împreună cu colegii şi prietenii săi.

Adolescentul duce în această perioadă o luptă dublă: de debarasare de carapacea de copil şi de intrare în pielea unui adult, încercând să stabilească alte relaţii nu doar cu colegii săi, dar şi cu adulţii, în special cu părinţii, adolescentul doreşte să-şi trăiască pro­pria sa viaţă, dispensându-se de experienţa altora. De aceea, încearcă să se îndepărteze treptat de familia sa, creându-şi propria viaţă secretă prin discuţiile directe şi telefonice, prin corespondenţa cu pri­etenii şi colegii săi.

Adulţii nu înţeleg totdeauna această situaţie, nu reacţionează corespunzător faţă de astfel de manifestări şi suferă din cauza atitu­dinii arogante, nerăbdătoare, de apărare a adolescenţilor. Ei nu-şi dau seama că, în acest mod, adolescentul îşi revendică, de fapt, indepen­denţa. Mulţi părinţi se tem că fiii şi fiicele lor ar putea fi antrenaţi în tot felul de acţiuni urâte, că ar putea dobândi obişnuinţe proaste în contact cu alţi colegi, provenind din medii diferite, mai puţin echili­braţi psihic. Nu trebuie neglijat faptul că esenţiale rămân: discuţia sinceră, deschisă, cu toate aspectele ei spinoase, încrederea pe care părinţii şi profesorii o au în adolescenţi şi de care aceştia sunt conştienţi, ca şi cunoaşterea de către părinţi a activităţilor şi progra­mului prietenilor copiilor lor.

Pag 22

3.2. Problemele adolescenţei

Menţionam anterior că, alături de contrazicere, adolescentul are ca atitudine esenţială şi identificarea. Pentru a se maturiza, adoles­centul recurge atât la negarea a tot ceea ce consideră că se încearcă a i se impune, cât şi la identificarea cu diferite modele: grupul, un pri­eten mai mare, vedete de film şi muzică etc.

Mulţi adolescenţi simt nevoia să facă parte, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, dintr-un grup, dintr-o asociaţie. In felul acesta cunosc persoane cu aspiraţii comune, pe care au posibilitatea să şi le împlinească, în astfel de grupuri, adolescenţii copiază atitu­dini, limbaj, un anumit mod de a gândi şi de a simţi, un gust pentru acţiune – sportivă, turistică – chiar dacă acestea nu sunt obişnuite pen­tru familiile lor. In general, vor încerca să se identifice cu şeful grupului, care însumează toate aspiraţiile lor. în adolescenţă, când simţul critic se trezeşte, părinţii nu mai sunt consideraţi adevăraţi „Dumnezei” ca în copilărie, adolescentul înlocuind modelul parental cu cel al grupului.

Mai târziu, apar prietenii şi confidenţii cu care se petrec ore în şir de vorba, pe stradă sau la telefon. Cu prietenul ales se împărtăşeşte absolut tot: gânduri, dorinţe, emoţii, îndoieli. De cele mai multe ori se împrumută de la acel bun prieten anumite obiceiuri, ticuri, se încearcă să i se egaleze rezultatele şcolare sau reuşitele sportive, se dobândesc chiar unele calităţi ale acestuia. Mai târziu, dar cu atât mai intens cu cât par mai inaccesibile, se impun admiraţiei şi imitaţiei adolescentului alte modele: vedetele filmului, eroii ma­rilor romane sau ai foiletoanelor, vedetele stadioanelor, cântăreţii şi grupurile rock etc.

Pag 23

În această perioadă de singurătate şi de neînţelegere pentru ado­lescent, sectele, pe de o parte, şi drogurile, pe de altă parte, rămân miraje şi capcane care pot fi evitate numai prin dragoste şi printr-o reală comunicare.

Sectele pot oferi iluzie şi refugiu unor adolescenţi care şi-au pier­dut punctul de sprijin în cadrul familiei sau al anturajului lor. Ei cred că au găsit aici o ambianţă de solidaritate şi de simpatie care le este atât de necesară. Dar după faza de seducţie urmează faza de manipu­lare mentală, care îşi propune să controleze orice gând al adepţilor sectei. Adolescenţii se vor lăsa pradă îndoctrinării ideologice şi dis­ciplinei severe care le vor suprima orice autonomie, putere creatoare, transformându-i în adevăraţi pioni.

Adolescenţii sunt şi consumatori de droguri: alcool, tabac, cana-bis, heroină etc. Ei recurg la droguri deoarece acestea determină modificarea stării de spirit, îndepărtează plictiseala, reduc tensiunile, angoasele şi reacţiile la stres, facilitează contactele sociale. Uneori, din nefericire, drogul este tichetul de intrare într-un anumit grup. Se înţelege că adolescentul, timid şi nemulţumit de propriul său corp, este în căutarea drogului magic care să-l ajute să traverseze această perioadă foarte dificilă. Multor adolescenţi experienţa sexuală li se pare o încercare de netrecut, în faţa căreia nu vor fi la înălţime, şi le este frică să nu-şi piardă controlul. Iată de ce drogul li se pare unora, în aceste condiţii, o facilitate. Există la adolescenţi o corelaţie sem­nificativă între comportamentul sexual şi consumul de droguri.

Este adevărat că mulţi adolescenţi cunosc şi acordă atenţie sporită efectelor catastrofale ale drogurilor: alterarea judecăţii, dependenţa care se instalează, disfuncţia sexuală, fertilitatea redusă şi moartea în caz de supradoză. De aceea, este necesar ca prevenirea consumării drogurilor să se facă înainte de adolescenţă, deoarece dependenţa fizică şi psihologică de droguri este dezastruoasă pentru organism.

Pag 24

3.3. Sexualitatea în adolescenţă

Relaţiile sexuale dintre adolescenţi au crescut astăzi în mod simţitor, comparativ cu anii ’60, când 25% dintre băieţi şi 10% din­tre fete aveau relaţii sexuale până la 17 ani. Aceste valori sunt astăzi de 55% şi, respectiv, 40%. Teoretic vorbind, relaţia sexuală este pen­tru individ un factor de împlinire, ce reprezintă, în raport cu mastur­barea, un indiscutabil progres, căci partenerului imaginar i se substi­tuie un partener real.

Frica de celălalt sex dispare, împlinirea sexuală şi eliberarea psi­hologică reduc violenţa adolescentului. Individul nu poate spera să ajungă la echilibrul maturităţii fără a fi explorat toate aspectele per­sonalităţii sale.

Sexualitatea, înainte de toate, este responsabilitatea de a te com­porta astfel încât relaţia sexuală să nu rănească partenerul. Deci, ado­lescenţii ar trebui să se simtă suficient de maturi pentru a preveni şi a-şi asuma consecinţele relaţiei lor: posibilitatea procreării, riscul bolilor transmisibile sexual, consecinţele pe plan afectiv.

Este bine cunoscut faptul că fetele şi băieţii nu au aceleaşi raţiuni atunci când îşi doresc relaţii sexuale. Dorinţa care determină fetele şi băieţii să se îmbrăţişeze şi să se mângâie nu are aceeaşi semnificaţie pentru ei, de aceea trebuie să fie înţelese de sexul opus. Astfel, la băieţi, instinctul sexual cunoaşte de la început o mare intensitate, atingând maximum între 15-20 ani. Cea mai mare parte a băieţilor au anumite dorinţe sexuale, care-i obsedează atât timp cât ele nu au fost împlinite.

Pag 25

La fata de 14-16 ani, senzualitatea nu are nici aceleaşi exigenţe, nici aceeaşi intensitate, înainte de toate, pentru ea contează dragostea, plăcerea fizică situându-se după exaltarea spirituală. De la primele întâlniri, ea aşteaptă mai ales cuvinte tandre, atenţii care să o asigure în ceea ce priveşte feminitatea şi dorinţa ei de a place. Chiar dacă este libera să acţioneze, ea nu doreşte, în general, să aibă rapor­turi sexuale timp îndelungat. Multe fete acceptă relaţiile sexuale pen­tru a fi la fel „cu toata lumea”, pentru a nu fi ţinta bătăii de joc a celor­lalţi, dar împlinirea relaţiilor nu vine decât mai târziu. Posibila matu­ritate, cu toate responsabilităţile ei, va determina tânăra fata să fie conştientă de pasul pe care-l face şi s-o protejeze de ea însăşi, în timp ce la băieţi nu reuşeşte să trezească responsabilitatea. Este adevărat că astăzi toate metodele anticoncepţionale modifică schema acţiunii şi pentru fete, şi pentru băieţi.

Printre adolescenţii de astăzi se numără unii care au doar iniţiati­va unor relaţii sexuale, dar şi alţii care poartă partenerului o dragoste profundă şi autentică. Nici părinţii, nici educatorul, nici medicul nu pot interzice astăzi o relaţie sexuală unui adolescent. Aceştia pot doar sa conştientizeze în interlocutor alegerea, cu importanţa şi con­secinţele ei, pe de o parte fiind instinctul sexual, iar pe de altă parte legile familiei şi ale societăţii. Astăzi, atitudinea societăţii în ceea ce priveşte relaţia sexuală este mai puţin rigidă decât în trecut, libertatea sexuală nemaifiind sancţionată prin sentimente de vinovăţie, frică, devalorizare personală, acţionându-se în conformitate cu educaţia primita şi cu regulile impuse de anturaj.

Pag 26

Adolescenţa este perioada de la care tendinţele sexuale se orien­tează definitiv. La această vârstă este normală prietenia cu colegii de acelaşi sex. Adolescenţii se ajută astfel unul pe altul pentru a-şi cristaliza personalitatea. Această perioadă foarte importantă, necesară fiecărui adolescent, este apoi depăşită, interesul îndreptându-se către sexul opus. Totuşi, sunt adolescenţi care, din diverse motive, nu depăşesc această etapă de prietenie, fie le este frica de celălalt sex şi preferă să nu-l abordeze, fie existenţa lor se desfăşoară complet în afara sexului opus, fie nu au găsit în părinţii lor modele cu care să se identifice. Este situaţia celor care manifestă interes sexual faţă de cei de acelaşi sex, homosexualii, faţă de care, în prezent, societatea dovedeşte mult mai multă toleranţă decât în trecut. Adolescenţii pot fi confruntaţi şi cu probleme legate de abuzurile sexuale, despre care astăzi se vorbeşte mult mai deschis, încercându-se prevenirea acestora.

Pedofilii sunt persoanele care practică relaţii sexuale cu copii, în general, aceştia sunt bărbaţi, adulţi sau adolescenţi, membri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi ai familiei. Este, de exemplu, cazul incesturilor, al relaţiilor sexuale dintre taţi şi fiicele lor sau al per­soanelor pe care copiii le cunoşteau şi în care aveau încredere. Pedofilii, aparent sub aspectul unor oameni plăcuţi, amabili, blânzi, sunt, de fapt, adevăraţi tirani, care utilizează ameninţarea, violenţa şi agresiunea fizică pentru a-şi atinge scopul. Agresiunea fizică este agresiunea cea mai traumatizantă pe care o poate suferi un copil sau un adolescent asupra corpului său, asupra organelor sale sexuale. Repercusiunile fizice şi psihice sunt considerabile; de multe ori cei care au fost victime în copilăria lor vor deveni, peste ani, agresori, dacă nu sunt îngrijiţi corespunzător în vederea atenuării trauma­tismului suferit.

Pag 27

3.4. Bolile transmisibile sexual şi adolescenţa

Bolile transmisibile sexual sunt datorate unor microbi sau virusuri care se transmit în timpul actului sexual. Ele pot fi localizate la nivelul organelor genitale şi se manifestă rapid, ceea ce necesită un tratament imediat, adecvat. Dar bolile transmisibile se pot şi genera­liza, datorită circulaţiei sangvine, depistându-se doar după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Adolescenţa este acum o perioadă de riscuri pentru transmiterea acestor boli, în măsura în care vârsta primului act sexual n-a încetat să scadă în cursul ultimelor decenii. Pe altă parte, din ce în ce mai numeroşi sunt adolescenţii care au relaţii sexuale ocazionale cu diferiţi parteneri – ocazii propice pentru răspândirea bolilor transmi­sibile sexual.

Adolescenţa este acum o perioadă de riscuri pentru transmiterea acestor boli, în măsura în care vârsta primului act sexual n-a încetat să scadă în cursul ultimelor decenii. Pe de altă parte, din ce în ce mai numeroşi sunt adolescenţii care au relaţii sexuale ocazionale cu diferiţi parteneri – ocazii propice pentru răspândirea bolilor transmi­sibile sexual.

Adolescenţii, mai ales fetele, plătesc un tribut greu bolilor trans­misibile sexual, în special celor datorate unor germeni a căror acţiu­ne nu a fost descoperită de mult timp. Atunci când un astfel de ger­men pătrunde în vagin, poate începe să se dezvolte – infecţia repetată este o vaginită. Poate de asemenea să urce către organele interne trecând prin colul uterin – unde poate produce o cervicită, prin inte­riorul uterului – unde poate produce endometrită, poate duce chiar la peritonită, infecţie gravă care necesită tratament de urgenţă, sau la septicemie dacă infecţia trece în sânge. Vaginitele se pot trata uşor şi se vindecă repede, dar alte infecţii netratate sau nesesizate la timp pot să ducă la sterilitate.

Pag 28

Bolile transmisibile sexual, numite altădată boli venerice, de la numele lui Venus, zeiţa amorului la romani, sunt – în majoritate-cunoscute de mult timp.

Ele sunt datorate unor agenţi patogeni diferiţi: bacterii, virusuri, ciuperci, care se transmit prin contact sexual. Aceste boli cunosc în ultima perioadă o răspândire îngrijorătoare. Factorii care determină răspândirea acestor boli sunt: relaţiile sexuale ocazionale, lipsa unei educaţii sanitare, lipsa unei educaţii sexuale, folosirea unor trata­mente greşite şi automedicaţia.

Cea mai bună profilaxie pentru aceste boli este evitarea relaţiilor sexuale întâmplătoare, folosirea prezervativului şi respectarea regu­lilor de igienă intimă.

Gravitatea consecinţelor bolilor transmisibile sexual este bine cunoscută: principala cauză în sterilitatea dobândită atât de femei, cât şi de bărbaţi şi factor important în declanşarea anumitor forme de cancer.

*BACTERII

*VIRUSURI

*Boală

*GONOREEA

*SIFILISUL

*HERPES GENITAL

*VERUCI GENITALE

*Agent patogen

*Neisseeria gonorhae

*Treponema pallidum

*Herpes simplex 11

*Virusul papiloma-tozei umane

*Incubaţie

*Cf: 2-6 zile

*O : imprecisă

*25 zile câteva zile

*câteva săptămâni -câteva luni

*Simptome

*Q : arsuri la micţiune, iritaţii locale

*Q : cervicită, usturimi la micţiune

*eroziuni în zona vaginului sau penisului

*erupţie nedureroaă

*vezicule grupate în buchete

*proeminenţe nedureroase

*răni la nivelul organelor genitale

*Consecinţe posibile

*sterilitate rare

*infecţii repetate

*favorizează cancerul

*infecţii repetate

*favorizează cancerul

*Tratament   cu antibiotice

*da şi nu

*da

*Transmitere prin placenta la femeia gravidă

*nu

*da

*da

*da

*Infestarea nou-nascutului la naştere

*da

*da

*da

*da

Pag 29

SIDA, Sindromul Imunitar Dobândit, este etapa finala a evoluţiei infecţiei cu virusul HIV.

SIDA rămâne încă o boală mortală, deşi se lucrează mult pentru a se găsi un vaccin. Se transmite prin sânge, spermă şi secreţii vaginale, deci şi prin raportul sexual. Această boală se poate declanşa şi după o transfuzie realizată cu sânge infectat. Se transmite de aseme­nea fătului prin placentă, în momentul naşterii sau prin alăptare.

SIDA reprezintă diminuarea mijloacelor naturale de apărare a organismului împotriva tuturor agresiunilor externe, cum ar fi infecţiile, şi este datorată unui virus numit HIV. Celulele „ţintă” ata­cate de HIV sunt un tip de leucocite, limfocitele T, dar şi alte tipuri de leucocite care posedă un receptor de care virusul se ataşează. Leucocitele transportă virusurile, ferindu-i ca adevăraţi „cai troieni”, de acţiunea anticorpilor din sânge.

Pot fi de asemenea afectate limfocitele B şi celule ale creierului.

Materialul genetic al virusului HIV este acidul ribonucleic.

SIDA nu se manifestă la nivelul organelor sexuale dar, mai devreme sau mai târziu, se derulează în tot organismul, în acest moment apar aşa-numite „boli oportuniste” care pot avea o evoluţie rapidă, deoarece scade imunitatea organismului.

SIDA se poate depista prin efectuarea unor analize ale sângelui. Protecţia faţă de această boală în timpul raportului sexual este uti­lizarea prezervativului.

Pag 30

Virusul HIV este destul de fragil, el nu poate trai în mediul exte­rior. Transmiterea sa necesită introducerea virusului în interiorul organismului, contactul cu sângele, ca şi un număr destul de impor­tant de virusuri pe care organismul să nu le poată elimina.

Simptomele infecţiei cu virusul HIV sunt următoarele:

  • fazal (câteva săptămâni până la câteva luni)
  • 80% din persoane nu au nici un simptom

  • 20% din persoane au simptome de gripă care dispar în câteva zile

  • faza a II-a (câteva luni până la câţiva ani)

  • creştere în volum a ganglionilor

-febră – transpiraţii nocturne

  • scădere în greutate
  • diverse infecţii grave

  • faza a III-a (câţiva ani)

  • diverse infecţii ale plămânilor, tubului digestiv, creierului, pielii

  • diferite forme de cancer

  • tulburări neurologice

  • Pag 31

    Capitolul 3

    Răspunsuri la posibile Întrebări?

    1. Care ar fi caracteristica esenţială a adolescenţei?

    Adolescenţa este timpul marilor şi adevăratelor prie­tenii. Adolescentul simte nevoia să-şi petreacă timpul în apropierea celor de vârsta lui (adolescenţi de acelaşi sex sau de sex opus) şi mai puţin în familie, alături de părinţi, fraţi şi

    1. Ce trebuie făcut pentru a fi admirat şi iubit?

    Conduşi de dorinţa impetuoasă de a place, ado­lescenţii îşi caută un stil original, acordă o atenţie deosebit de mare vestimen­taţiei şi obiectelor care îi pot reprezenta. Această •”‘ etapă, absolut normală în viaţa unui om, trebuie par­cursă de tânăr cu convin­gerea că nu poate iubi pe alţii dacă nu se iubeşte pe sine însuşi. Pentru a avea relaţii bune cu ceilalţi, tre­buie mai întâi să trăieşti în bună înţelegere cu propriul tău corp.

    1. Din ce cauză deciziile ce se iau în familie în legătură cu adolescenţii constituie frecvent o sursă de neînţelegeri?

    Este foarte normal ca ado­lescentul să decidă ce face cu banii de buzunar pe care reuşeşte să-i economiseas­că, să-şi aleagă îmbrăcă­mintea care consideră că i se potriveşte, să-şi asume riscul practicării unui anu­mit sport sau al petrecerii vacanţelor în condiţii de pionierat, să solicite infor­maţii legate de sexualitate. Adulţii trebuie să înţeleagă această transformare a copilului în tânăr. De fiecare dată când este posi­bil, părinţii trebuie să încu­rajeze adolescentul să-şi asume responsabilităţi, să nu-i reprime entuziasmul, gustul de aventură şi ambi­ţiile, chiar dacă acestea nu concordă întocmai cu rea­litatea. Adulţii şi adoles­cenţii vor face tot ce este posibil pentru a se înţelege, păstrând la baza relaţiei lor dragostea şi toleranţa reci­procă. Adolescentul nu tre­buie să uite că părinţii suferă dacă-l văd pornind pe o cale fără ieşire, iar „ieşirile” acestora – poate nepotrivite câteodată – sunt justificate de dragostea pe care i-o poartă şi de dorinţa de a-l feri de suferinţă şi eşec.

    1. De ce sunt atraşi adolescenţii de revistele şi filmele pornografice?

    Ceea ce determină ado­lescenţii să citească reviste pornografice sau să pri­vească filme erotice este curiozitatea, necesitatea pătrunderii în lumea adulţilor, a stimulării imaginaţiei.

    Riscul revistelor şi filmelor pornografice este că ele pot provoca emoţii pe care lipsa de experienţă şi de maturitate a adolescenţilor nu le poate stăpâni. Ştiind că părinţii le interzic, ado­lescenţii citesc revistele şi privesc filmele cu senti­mentul vinovăţiei că ceea ce fac este anormal şi per­vers, stare care tulbură echilibrul psihic, deja fragil la această vârstă. Părinţii trebuie să fie cei care să satisfacă curiozi­tatea adolescenţilor, să înlăture secretele, să fie dispuşi să discute cu sin­ceritate orice subiect solici­tat de tânăr.

    1. Care sunt efectele con­sumului abuziv de alcool?

    Alcoolismul, boala cronică, are trei tipuri de conse­cinţe: psihologice (tulburări psihice şi de comporta­ment), sociologice (efecte asupra vieţii profesionale, de familie, sociale) şi medi­cale (boli provocate de abuzul de alcool).

    1. Este adevărat că fiecare ţigară reprezintă o picătură de otravă pentru organism?

    Da, deoarece nicotina este un toxic celular, iar sub­stanţele toxice din fumul de ţigară împiedică buna funcţionare a alveolelor pulmonare, obligând inima la un permanent efort supli­mentar pentru a asigura necesarul de oxigen. ;

    7 De ce astăzi se duce o adevărată luptă „antidrog”?

    Drogurile au o acţiune ime­diată stimulatoare pentru activitatea psihică, intelec­tuală, emoţională, dar ulte­rior diminuează tonusul emoţional, cu instalarea unei stări de apatie, de depresie, de perturbare a activităţii mentale, ducând la un comportament psiho­social patologic. Drogurile deteriorează ireversibil fiinţa umană şi-i peri­clitează existenţa.

    1. Care este relaţia sex -dragoste?

    Unii oameni resping ideea unei relaţii sexuale fără dragoste. Alţii, dimpotrivă, pot avea relaţii sexuale chiar dacă nu au un parte­ner stabil, fiind atraşi doar de aspectul fizic, ţinuta ves­timentară, felul de a se prezenta al partenerului. Sexul şi dragostea nu sunt acelaşi lucru, dar o relaţie profundă şi stabilă implică şi sex şi dragoste.

    1. Care este pericolul sarcinilor nedorite?

    Adolescenta este, în gene­ral, victima ideii că aşa ceva nu i se poate întâmpla tocmai ei şi acceptă relaţia sexuală fără a lua măsuri de contracepţie. Ruşinea, reţinerea de a discuta cu cei apropiaţi sau cu specialişti de la centrul de planificare familială fac ca aproxima­tiv 50% din adolescenţi să nu se protejeze la primul raport sexual. De aici şi numărul mare de materni­tăţi precoce, cu responsabi­lităţi importante, cu alegeri dureroase: probleme finan­ciare, certuri cu familia, căsătorii premature, de cele mai multe ori instabile

    1. De ce adolescentul, în cele mai multe cazuri, este nemulţumit de propriul său corp?

    Adolescentul trebuie să accepte transformarea cor­pului său de copil într-un corp de bărbat sau de femeie. Această transfor­mare este însoţită de obicei de o deformare a trăsă­turilor feţei la nivelul nasu­lui, de coşuri, de apariţia părului pe faţă. Adolescenţii, stânjeniţi de toate acestea, trebuie să ştie că este doar un moment trecător faţă de aspectul definitor. Mulţi sunt nemulţumiţi pentru că imaginea pe care o au despre ei înşişi – de cele mai multe ori cu mult mai proastă decât realitatea – nu corespunde cu idealul lor estetic. Unii îşi găsesc ure­chile prea mari, alţii coapsele prea groase; toţi încercând să le ascundă, pot dobândi ticuri ce le dovedesc nemulţumirea permanentă, ce poate să-i aducă chiar la disperare. Adolescenţii îşi doresc foarte mult să fie plăcuţi şi remarcaţi mai ales de cei de vârsta lor, iar în condiţiile în care ei nu se apreciază şi nu se acceptă pe ei înşişi, devin insolenţi, violenţi, aroganţi sau de o timiditate excesivă.

    11. Ce este masturbarea şi ce efecte are ea la ado­lescenţi?

    Masturbarea este mângâierea propriilor organe sexuale în scopul obţinerii unei plăceri sexu­ale. Ea va accelera impul­sul sexual sub influenţa hipofizei, care coordonează activitatea organelor sexu­ale, putând duce la punctul culminant al plăcerii sexua­le, la orgasm. Masturbarea poate fi con­siderată o etapă normală în sexualitatea adolescentului, la ea recurgând circa 90% din băieţi şi 40% din fete. Scopul masturbării este înlăturarea unei anumite tensiuni sexuale, neplăcută şi obsesivă, dar şi păşirea într-o lume ireală, a imagi­naţiei, pornind de la o întâl­nire, o lectură sau un film. Masturbarea nu este un pericol dacă nu reprezintă decât o etapă în dezvoltarea sexuală; ea ar trebui să dis­pară la 16-17 ani. Dar dacă tânărul recurge la mastur­bare din cauza dificultăţii de a-şi crea relaţii reale, din dorinţa de a se închide în sine, atunci trebuie cerut ajutorul medicului şi părinţilor pentru ieşirea din acest impas

    1. Care sunt bolile cu transmitere sexuală? ,

    Există multe boli cu trans­mitere sexuală, dintre care cea mai cumplită este SIDA, „flagelul secolului”. De asemenea se mai pot enumera: sifilisul, gonoreea, tricomoniaza, candidoza, infecţiile cu Chlamydia, herpesul geni­tal, veruci genitale, vagini-ta, hepatita de tip B.

    1. Care sunt unele din simptomele exterioare ale bolilor transmisibile sexual?

    La exterior se poate obser­va o erupţie pe piele – ca în cazul sifilisului secundar, sau o rană nedureroasă localizată genital, bucal, ano-rectal – ca în cazul sifilisului primar.

    1. Ce este gonococul?

    Gonococul (Neisseria gonorhae) este o bacterie specifică. Se observă gru­pate câte două, având aspect de „bob de cafea” (diplococ) şi dimensiunea de 0,7 cm/1,3 cm.

    1. Ce este Treponemapallidum?

    Treponema este o bacterie în forma de spirală, mobilă, cu lungime de 8 -14 cm.

    16 Care este istoricul aces­tei boli a prezentului, SIDA?

    în anul 1981, în SUA, a fost depistată SIDA la homosexuali. Doi ani mai târziu, la institutul Pasteur din Paris, echipa profesoru­lui Montagnier descoperă virusul care produce această boală, numit virusul imunodeficienţei umane (HIV).

    1. Există grupuri de risc în ceea ce priveşte infecţia cu HIV?

    Da. Aceste grupuri de risc sunt: homosexualii, bisexu­alii (cei care practică atât homosexualitatea, cât şi heterosexualitatea), toxi-codependenţii, persoanele care se prostituează sau au relaţii sexuale ocazionale, personalul medical, per­soanele care necesită trans­fuzii etc.

    1. Care este distribuţia cazurilor de SIDA în funcţie de modul de conta­minare?

    în funcţie de modul de con­taminare exista următoarea distribuţie: 64 % homose­xuali; 15% toxicomani; 8% heterosexuali; 4 % hemofili; 4 % diverse categorii; 3 % persoanele transfuzate; 2 % homose­xuali toxicomani.

    1. Ce se poate spune în legătură cu vindecarea bolii SIDA?

    Nu se poate vorbi încă de vindecarea organismului în cazul acestei boli. Astăzi, în cazul bolnavilor de SIDA se poate realiza tra­tarea medicamentoasă a diferitelor forme de infecţii, blocarea multiplicării virusului cu anumite medi­camente şi utilizarea unor substanţe care întăresc sis­temul imunitar al bolnavului.

    1. Cum se face detectarea purtătorilor de HIV?

    Detectarea virusului HIV se realizează prin teste, fiind o depistare indirectă a anticorpilor specifici pentru HIV pe care organismul i-a produs de la câteva săptămâni până la câteva luni de la contaminare.

    1. Care este semnificaţia unui test pozitiv HIV?

    Un test pozitiv indică fap­tul că persoana este seropozitivă, deci a fost în contact cu virusul şi poate fi conta­gioasă (prin sânge, relaţii sexuale). Această persoană va trebui să evite contami­narea altor persoane – să-şi prevină partenerul sexual, să aibă relaţii sexuale pro­tejate, să nu aibă copii, să nu doneze sânge.

    Pag 32

    Capitolul 4

    Relaţia Secxuală                 

    Adolescenţa aduce cu ea, vrând-nevrând, şi interesul pentru sexuali­tate, atracţia faţa de ceilalţi din jurul tău, dorinţa de a intra în lumea adulţilor.

    4.1. Raportul sexual

    Aşa cum ştiţi, organele sexuale îndeplinesc două funcţii: în reproducere şi în relaţia sexuală propriu-zisă. Organele sexuale interne sunt situate în partea inferioară a abdomenului, în spatele vezicii urinare şi înaintea rectului. Organele sexuale externe sunt cele vizibile şi ocupa regiunea inferioară a bazinului. Unele dintre ele asigură raportul sexual, introducerea penisului în vagin.

    Raportul sexual este actul prin care bărbatul şi femeia se acu­plează, act ce permite fecundarea şi deci reproducerea. Dar raportul sexual nu este practicat şi nu serveşte doar pentru a avea copii, ci şi pentru plăcerea pe care o produce. Din ce în ce mai mult, se vorbeşte astăzi despre necesitatea de a-i oferi partenerului plăcerea, fără de care nu se poate obţine satisfacţia personală.

    Ceea ce atrage o fată şi un băiat unul spre altul este emoţia dragostei şi motivaţia sexuală care se îmbină şi se domină una pe alta datorită simţurilor, dar şi ideilor, imaginaţiei, culturii şi sentimentelor celor doi parteneri. Toate reprezintă dorinţa de a avea un raport se­xual, dorinţă condusă şi controlată de mai mulţi factori de natură ner­voasă şi hormonală.

    Pag 33

    La bărbat, sub influenţa dorinţei, penisul îşi măreşte brusc volu­mul şi îşi modifică poziţia, de la poziţia paralelă cu coapsele, la poziţia perpendiculară pe coapse. Acest fenomen, erecţia, este datorat afluxului de sânge în penis, după cum s-a prezentat anterior.

    La femeie, dorinţa produce efecte mai puţin vizibile, dar la fel de importante: un aflux sangvin la nivelul vaginului şi mici picături de lichid care se elimină la nivelul acestuia pentru a facilita raportul sexual. Vaginul se modifică, partea lui superioară devine ovală în timp ce treimea lui inferioară se îngustează pentru a menţine penisul în tim­pul acuplării.

    Raportul sexual, specific fiecărei persoane, se desfăşoară în patru faze, care au fiecare propria durată:

    • faza excitaţiei;
  • faza de penetrare; .

  • faza de plăcere; …… „

  • faza de relaxare.

  • Faza excitaţiei sau a dorinţei este cea în care bărbatul şi femeia se pregătesc pentru raportul sexual. Urmează faza de penetrare, de pătrundere a penisului în vagin, care durează până la orgasm.

    Orgasmul sau faza de plăcere este de scurtă durată, dar de mare intensitate, punctul culminant al plăcerii sexuale. Este urmată de o fază de relaxare prin care se revine la starea obişnuită, de dinaintea actului sexual.

    Nu durata actului sexual este importantă, ci reuşita sa, adică satis­facerea reciprocă deopotrivă a celor doi parteneri.

    Pag 34

    4.2. Plăcerea sexuală

    Prima fază a unui raport sexual, cea a excitaţiei sau a dorinţei, pregăteşte partenerii pentru acuplare şi orgasm prin tandreţea ges­turilor, intensitatea cuvintelor rostite, mângâierile reciproce.

    Preludiul sexual poate fi o sursă de plăcere pentru parteneri, dacă sunt conştienţi de importanţa lui şi dacă fiecare participă la excitarea zonelor erogene ale celuilalt. Zonele erogene, sau puncte ale plăcerii, sunt răspândite la femeie pe tot corpul, iar la bărbat sunt localizate în jurul zonei genitale.

    Clitorisul, un mic organ erectil, echivalent penisului bărbătesc, este situat la unirea labiilor mici, în regiunea anterioară a acestora. Acesta joacă un rol deosebit de important în sexualitatea femeii, deoarece în perioada excitaţiei creşte în volum tot datorită afluxului sangvin.

    Atingerea plăcerii sexuale maxime, orgasmul, este diferita la femeie şi la bărbat. Orgasmul la bărbat este atins în momentul ejacu­lării, deşi pot exista orgasme fără ejaculări şi ejaculări fără orgasme, în timpul excitaţiei se produc o serie de contracţii ritmice ale vezi­culei seminale, care împing lichidul în uretrâ şi determină ejacularea. Lichidul se scurge sacadat, în ritmul contracţiilor, la interval de aproximativ o secundă.

    Pag 35

    Astfel, la bărbat, fiecare raport sexual poate fi fecundant, deoarece el eliberează spermii în căile genitale feminine în timp ce femeia nu poate fi fecundata decât o scurtă perioadă de timp.

    La femeie, atingerea orgasmului diferă de la o persoană la alta, dar depinde în mare măsură de modul în care partenerul îşi îndeplineşte rolul în faza excitaţiei. Este posibil ca femeia să simtă mai multă plăcere în preludiul sexual decât în actul sexual propriu-zis, cu atât mai mult dacă există teama de o posibilă şi nedorită sarcină. Orgasmul feminin este mai dificil de atins decât cel masculin fiind necesară depăşirea mai multor inhibiţii de către femeie pentru atin­gerea „împlinirii” sexuale.

    Relaţia sexuală este construită de cei doi parteneri şi joacă un rol deosebit în viaţa cuplului. Din această cauză ea va trebui trăită doar atunci când are şanse să fie împlinită pentru ambii parteneri. Abstinenţa sexuală la tineri nu dăunează sănătăţii şi nu trebuie forţată începerea vieţii sexuale doar pentru a fi la fel ca alţi colegi şi prieteni. Relaţiile sexuale timpurii, la întâmplare şi fără discernământ prezintă un risc enorm: perturbări în procesul de învăţare şi muncă, surmenaj, pericolul contactării unor boli cu transmitere sexuală.

    Pag 36

    4.3. Comportamentul sexual

    Comportamentul sexual este o latura particulară a comportamen­tului global, care începe să se manifeste la un individ într-un anumit moment al vieţii sale. La baza comportamentului sexual stă motivaţia sexuală, ceea ce mulţi numesc instinct sau impuls sexual.

    Comportamentul psiho-sexual al adolescentului se caracterizează prin mobilitate, trecere rapidă de la curaj la timiditate, de la starea de excitaţie la una de apatie, de la entuziasm la depresie.

    Adolescentul este preocupat de transformările corporale, de aspectul şi funcţionarea organelor sale genitale, de modul de mani­festare, a caracterelor sexuale secundare. Unii adolescenţi caută per­fecţiunea, fiind nemulţumiţi de corpul lor, în timp ce alţii au tendinţa de a se autoadmira, fiind tot timpul încântaţi de propria lor persoană.

    în adolescenţă trezirea impulsului sexual se confruntă cu mentali­tatea adulţilor, care de multe ori refuza să recunoască şi să accepte ceea ce au simţit şi au trăit la vârsta adolescenţei.

    Comportamentul sexual este o latura particulară a comportamen­tului global, care începe să se manifeste la un individ într-un anumit moment al vieţii sale. La baza comportamentului sexual stă motivaţia sexuală, ceea ce mulţi numesc instinct sau impuls sexual

    Comportamentul psihosexual al adolescentului se caracterizează prin mobilitate, trecere rapidă de la curaj la timiditate, de la starea de excitaţie la una de apatie, de la entuziasm, la depresie.

    Adolescentul este preocupat de transformările corporale, de aspectul şi funcţionarea organelor sale genitale, de modul de manifestare, a caracterelor sexuale secundare. Unii adolescenţi caută perfecţiunea, fiind nemulţumiţi de corpul lor, în timp ce alţii au tendinţa de a se autoadmira, fiind tot timpul încântaţi de propria lor persoană.

    În adolescenţă trezirea impulsului sexual se confruntă cu mentalitatea adulţilor, care de multe ori refuză să recunoască şi să accepte ceea ce au simţit şi au trăit la vârsta adolescenţei.

    Pag. 37

    Capitolul 4

    Răspunsuri la posibile Întrebări ?

    1. De ce, de obicei, relaţia sexuală între adolescenţi nu durează decât scurt timp?

    Tinerele fete care au relaţii sexuale nu o fac pentru a trăi plăcerea acestor relaţii, ci doar pentru a-şi satisface nevoia de a place. Ele sunt imediat decepţionate dacă realizează că nu au fost decât un obiect de plăcere pentru partenerul lor, căci la această vârstă, interesul sexual nu este dublat de sentimente adevărate. De cele mai multe ori, băieţii inconştienţi de aceasta vor încheia rapid relaţia după ce au obţinut ceea ce au vrut, trecând spre o nouă aventură spre a-şi dovedi lor înşişi şi anturajului lor calităţile de cuceritor.

    2. De ce se consideră ca esenţială comunicarea şi pentru relaţia sexuală?

    O relaţie sexuală implică atingere, excitare, afecţi­une, fiind un contact fizic, dar şi un amestec de emoţii şi sentimente. Daca în mod obişnuit partenerii comuni­ca şi se înţeleg bine, atunci această facilitate va exista şi în relaţia lor sexuală.

    1. Care este pericolul rela­ţiei sexuale cu prostituate?

    O parte din băieţi au prima relaţie sexuală cu o prosti­tuată, experienţă care este departe de a fi pozitivă, în afară de riscul bolilor trans­misibile sexual, este aspec­tul de falsitate al acestei relaţii, în care împlinirea sexuală este oferită contra cost, fără sentimente care să întărească dorinţa sexuală.

    1. Ce înseamnă frigidi­tatea?

    Termenul de frigiditate desemnează tulburările în ceea ce priveşte dorinţa sexuală sau orgasmul atât la bărbat, cât şi la femeie. Raportul sexual este relaţia intimă dintre două persoa­ne, în care fiecare trebuie să-şi găsească propria plăcere, relaţie care poate fi inhibată de diferiţi factori.

    1. Ce înseamnă impotenţa?

    Impotenţa este imposibili­tatea băieţilor de a ajunge la erecţie, datorită unei puternice stări emoţionale sau a unor importante afecţiuni anatomice, fizio­logice.

    1. Ce înseamnă vaginism?

    Vaginismul este o contrac­ţie involuntara a muşchilor vaginului, care are drept consecinţă împiedicarea pătrunderii penisului în vagin. Vaginismul este determinat de frica de relaţia sexuala, de o posibilă sarcină nedorită, de sentimentul de culpabilitate al femeii.

    1. Raporturile sexuale pot fi dureroase?

    în general nu, dar primul raport sexual poate fi du­reros pentru o fată. Băiatul trebuie să dovedească multă înţelegere şi tact, sa prelungească cu tandreţe, cât mai mult posibil, prelu­diul sexual.

    1. Când trebuie începută viaţa sexuală?

    Nu se poate fixa un moment la care se reco­mandă începerea vieţii se­xuale, deoarece acest debut, ca şi viaţa sexuală viitoare, este o experienţa aparte, individuală, care depinde de toţi factorii psihosociali, fizici, fizio­logici şi comportamentali hotărâtori pentru evoluţia omului.

    1. Cum se poate avea o relaţie sexuala armonioasa?

    Relaţia sexuală armonioasa se realizează conştient, cu efortul celor doi parteneri, dacă aceştia sunt atraşi unul de altul, dacă au puncte de vedere şi pasiuni asemănătoare. „Reţeta” ar fi: comunicarea perma­nentă, sinceră, totală, tan­dreţe nemăsurată în cuvinte, în gesturi, încrede­rea reciprocă în calităţile şi posibilităţile partenerului, altruism – într-un cuvânt, adevărata dragoste aduce armonia şi împlinirea în toate aspectele vieţii celor doi parteneri.

    1. Din ce cauză se spune că, în prezent, tinerii sunt mult mai devreme preocu­paţi de viaţa sexuală decât altă dată?

    Erotismul pueril natural este amplificat în zilele noastre de preocuparea pentru sex, de literatura şi publicaţiile pornografice şi de filmele sexy. Tinerii sunt tentaţi astfel să înceapă mai devreme viaţa sexuală, iar fetele din ce în ce mai mult să ia iniţiativa.

    1. Când apare la copil conştiinţa apartenenţei la unul dintre sexe?

    Conştiinţa apartenenţei la unul dintre sexe apare la copil în jurul vârstei de 2-3 ani. Identitatea sexuală a copilului se formează în cadrul relaţiilor lui cu -părinţii, mai ales datorită factorului educaţional.

    1. Care sunt formele de exprimare a motivaţiei sexuale?

    Aceasta se manifestă foarte variat, de la preocupările de înfrumuseţare a corpului, la cele legate de practicarea unor sporturi şi activităţi fizice, până la diferitele gesturi care exprimă senti­mente şi stări psihice.

    1. în ce fel comportamen­tul sexual trebuie să fie adecvat deciziei cuplului de a avea sau nu copii?

    Dacă anii adolescenţei sunt, în general, dominaţi de un amestec de imaginaţie şi dorinţa de căutare a adevăratei dragoste, ei vor trebui să lase pentru mai târziu problema procreării. Copilul va avea adevăratul său loc – sigur corespun­zător – doar acolo unde cuplul trăieşte în înţelegere, încredere reciprocă, în co­muniune de idei, concepţii şi idealuri.

    Pag 38

    Capitolul 5

    Contracepţia

    Atracţia sexuală determina începutul vieţii sexuale a unui cuplu. Acest început poate sau nu coincidă cu începutul unei noi vieţi.

    5.1. Cuplul şi contracepţia

    Progresul ştiinţelor biologice şi medicale în secolul XX permite cuplurilor să aleagă momentul dorit pentru a avea copii, oferind mai multe metode contraceptive. Toate acestea împiedică provizoriu întâlnirea ovulului cu spermia, fecundarea, fără a acţiona asupra fer­tilităţii femeii sau bărbatului. Contracepţia este diferita de sterilizare, realizată printr-o intervenţie chirurgicala definitivă, sau de avort, care este întreruperea unei sarcini deja existente.

    Sterilizarea este un act definitiv care se practică la femeie prin legarea trompelor, iar la bărbat prin secţionarea canalului deferent, în timp ce contracepţia este tranzitorie, permiţând cuplului să aibă copii atunci când şi-i doreşte, sterilizarea este ireversibilă, încercările de intervenire după sterilizare sunt în general fără rezultat.

    Existenţa mai multor metode contraceptive, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei, trebuie cunoscută de tineri şi sub îndrumarea medicului să o poată alege pe cea care le convine cel mai mult. Vârsta femeii şi cea a bărbatului, starea lor de sănătate şi stabilitatea cuplului lor sunt importante în găsirea unei metode eficiente care să poată să satisfacă cuplul.

    Medicii specialişti din centrele de planificare familială trebuie să fie consultaţi pentru ca tinerii să dispună de informaţia necesară contracepţiei, sa fie îndrumaţi în alegerea metodei contraceptive, în procurarea materialelor şi medicamentelor necesare aplicării ei

    Pag 39

    Toţi tinerii trebuie să ştie că în situaţia în care au raporturi sexu­ale şi nu previn fecundaţia, aceasta va avea loc rapid. Chiar dacă femeia nu este fecundabilă decât o scurtă perioadă, determinarea cu exactitate a acestei perioade este dificilă, iar bărbatul eliberează la fiecare act sexual spermii în căile genitale feminine. De aceea, se impune utilizarea metodelor contraceptive; altfel, femeia are toate şansele să rămână gravidă.

    Se abordează totuşi cu superficialitate o astfel de situaţie, ştiindu-se că şi în acest caz mai este o soluţie – avortul. Avortul este expulzarea embrionului, viu sau mort, în primele 6 luni de dezvoltare intrauterina. După circumstanţele în care se produce, avortul poate fi spontan sau provocat. Avortul spontan se produce neaşteptat şi este provocat de malformaţii diverse ale uterului, tumori genitale, diverse inflamaţii, boli infecţioase acute şi cronice, insuficienţe hormonale etc. Avortul provocat poate fi recomandat de medic, terapeutic, sau solicitat de femeia gravidă. Avortul terapeutic se recomandă atunci când sarcina pune în pericol viaţa femeii, când unul din părinţi suferă de o boală gravă care se transmite ereditar sau care determină mal­formaţii grave. Avortul solicitat de femeia gravida este aşa-numitul avort criminal care trebuie sa dispară din obişnuinţele unei societăţi civilizate.

    Tinerii trebuie să nu uite că avortul nu este o metodă de contracepţie, ci este întreruperea brutala a unei vieţi. El poate fi asociat cu infecţii severe, ce pun în pericol sănătatea femeii, poate lăsa urmări pentru toată viaţa sau poate să fie cauza sterilităţii ulterioare a femeii. Din aceste motive, cuplurile trebuie să recurgă la contracepţie înainte de perioada în care consideră că pot avea copii.

    Pag 40

    5.2. Metode de contracepţie

    Atunci când un cuplu decide să aibă o viaţa sexuală trebuie întot­deauna să se gândească la posibilitatea unei sarcini.

    Există 3 mari grupe de metode contraceptive: naturale, care se bazează pe cunoaşterea perioadelor nefertile din viaţa femeii; mecanice, care folosesc obiecte ce împiedică fecundarea; hormonale, care folosesc substanţe chimice de natură hormonală cu acelaşi scop.

    Metodele naturale de contracepţie presupun determinarea datei ovulaţiei şi a perioadei de fertilitate a femeii. Ovulul se formează o singură dată pe lună în cursul procesului de ovulaţie, care are loc în mod normal, în condiţiile unui ciclu de 28 de zile, 13-14 zile înainte de data ciclului următor. Deci, ovulaţia se calculează în funcţie de durata obişnuită a ciclului, dar riscurile de eroare sunt mari la tinerele cu ciclul de durată variabilă.

    Din categoria metodelor mecanice fac parte: prezervativul, steriletul, diafragma.

    Prezervativul este în acelaşi timp o metodă eficientă de contracepţie şi o metodă de prevenire a transmiterii bolilor sexuale. Pe de altă parte are avantajul de a fi în orice moment la dispoziţia cuplului deoarece prezervativele sunt în vânzare liberă în farmacii. Se ştie că virusul HIV se transmite nu doar prin sânge, ci şi prin secreţii vaginale şi spermă. Prezervativul constituie cel mai bun mijloc de pro­tecţie faţă de transmiterea, pe cale sexuală, a virusului HIV. De aceea chiar dacă cuplul utilizează o altă metodă contraceptivă, la începutul vieţii sexuale, în situaţia unui cuplu instabil sau în condiţiile unui partener seropozitiv trebuie asociată acea metodă contraceptivă cu utilizarea prezervativului.

    Pag 41

    Există de asemenea şi aşa-numitele prezervative feminine, asoci­ate cu creme contraceptive. Cel mai folosit şi mai uşor de utilizat este diafragma. Aceasta se plasează în vagin de către femeie înaintea fiecărui raport sexual şi se înlătură după 8 ore.

    Steriletul, aparat de plastic, de formă variabilă, este plasat de către medic în uter şi poate fi păstrat câţiva ani dacă este bine tolerat. Meca­nismul de acţiune al steriletului ridică încă diferite necunoscute; chiar dacă este un mijloc mecanic de contracepţie el acţionează datorită unui mecanism hormonal şi a unei reacţii locale ce împiedică fecundarea şi nidaţia. Datorită riscului minim, dar real de infecţie steriletul nu se recomandă tinerelor fete sau femeilor ce nu au avut încă copii.

    Contracepţia hormonală recurge la administrarea persoanelor feminine a unui amestec de hormoni secretaţi de ovar: pilula sau pastila anticoncepţională. Cei doi hormoni luaţi simultan, la începutul ciclului, inhibă secreţia. Pilulele suprimă ovulaţia. Ele pot conţine hormoni ovarieni în cantităţi egale sau în doze variabile. Luate corect pilulele asigură o securitate absolută; ele trebuie să fie recomandate de către medic, după un riguros examen medical. Pilulele permit relaţii sexuale fără nici un fel de risc de maternitate, constituind astfel metoda contraceptivă cea mai adecvată.

    Avantajele utilizării pilulelor contraceptive sunt: diminuarea durerilor din timpul menstruaţiei, menţinerea dorinţei sexuale, pre­venirea cancerului uterin şi ovarian, ameliorarea şi chiar vindecarea acneei.

    Dezavantajele utilizării pilulelor contraceptive sunt: adminis­trarea zilnică, controlul medical periodic, lipsa protecţiei împotriva bolilor transmisibile sexual, dureri de cap (migrene) şi creştere în greutate etc.

    Pag 42

    5.3. Contracepţie – reproducere

    De când specia umană a apărut pe Pământ, acum mai bine de două milioane de ani, generaţii de bărbaţi şi de femei se succedă con­tinuu.

    Reproducerea permite existenţa tuturor acestor organisme vii, care au în comun apartenenţa la aceeaşi specie, dar care sunt mereu altele. Reproducerea este, din cele mai vechi timpuri, o preocupare majoră a bărbaţilor şi femeilor. Se cunosc încă din antichitate prac­tici fie de evitare, fie de asigurare a naşterii unui copil, într-adevăr, mai mult decât dorinţa de a asigura perpetuarea speciei, este vorba de necesitatea individuală de a echilibra dorinţa de a avea copii cu con­strângerile naturale şi sociale favorizând sau defavorizând această dorinţă.

    Controlul pe care omul îl exercita asupra propriei sale reprodu­ceri face în fiecare zi progrese remarcabile. O sarcină poate fi evitată sau favorizata, iar desfăşurarea ei poate fi supravegheată. Tulburările din timpul dezvoltării fetale pot fi detectate din vreme, chiar pre­venite sau corectate în cele mai bune dintre cazuri.

    Doar cunoaşterea perfectă a biologiei reproducerii şi eredităţii a putut permite aceste progrese, în paralel cu dezvoltarea considera­bilă a cunoştinţelor biologice, secolul XX a permis şi tehnica nece­sară aplicării acestora.

    Pag 43

    Capitolul 5

    Răspunsuri la posibile Întrebări ?

    1. Care sunt cauzele steri­lităţii şi cum se poate inter­veni pentru înlăturarea ei?

    Există două mari cauze ale sterilităţii feminine: fie canalul unde spermia se întâlneşte cu ovulul este astupat (la nivelul colului uterin sau mai frecvent la nivelul trompelor uterine), fie ovarul nu reuşeşte să expulzeze ovulul matur, în primul caz se poate inter­veni, destupându-se canalul, sau se poate apela la o fecundaţie „in vitro”, iar în al doilea caz, se pot prescrie medicamente care să stimuleze activitatea ovarului. Sterilitatea mas­culină, poate fi datorată diferitelor anomalii ale tes­ticulelor, care împiedica producerea de spermii sau ale sistemului de conducere a spermiilor până la uretră.

    1. Ce este chiuretajul uterin?

    Chiuretajul uterin este o intervenţie chirurgicală prin care uterul femeii este curăţat. Poate fi o procedu­ră de avort, dar şi o inter­venţie medicală cu scop terapeutic.

    1. Este adevărat că alcoolul sau băile fierbinţi provoacă avortul?

    Unele persoane au convin­gerea că avortul poate fi provocat de consumarea unei mari cantităţi de alcool de către femeia gravida sau de temperatura ridicată a apei băii. Acestea sunt de fapt doar metode de a-şi periclita sănătatea.

    1. Daca un avort are loc în perioada dintre săptămâna a 9-a şi a 12-a, care este dezvoltarea fătului avortat?

    Fătul are 5-8 cm lungime, 10-45 g greutate şi pre­zintă tot „inventarul” organic al corpului omenesc, într-o formă rudimentară, incom­pleta.

    5. Din ce este confecţionat prezervativul?

    Prezervativul, barieră în drumul spermiilor către căile genitale feminine, este fabricat din latex – un cau­ciuc asociat cu lubrifianţi şi spermicide. Prezervativul din latex nu permite tre­cerea virusului HIV împre­ună cu celelalte virusuri, în ambele sensuri.

    1. Care este eficienţa mijloacelor contraceptive?

    Se consideră că eficienţa mijloacelor contraceptive este de 88 – 98% – prezervativul; 80 – 97% – diafragma uterină; 98 – 99% – pilula; 97 – 99% – steriletul.

    1. Ce sunt spermicidele?

    Spermicidele sunt substanţe chimice care se introduc în vagin cu 10-15 minute înaintea contactului sexual pentru a bloca pătrunderea spermiilor în uter. Se comercializează sub formă de creme, geluri, „ovule”, foiţe etc.

    1. Cum se iau pilulele?

    Administrarea pastilelor contraceptive trebuie să înceapă din prima zi a ciclului. Zilnic se ia câte o pastilă timp de 3 săptămâni – de obicei – apoi se între­rupe pentru 7 zile. In perioada acestor 7 zile va apărea menstruaţia – nu cea autentica, rezultat al involuţiei corpului galben de după ovulaţie – ci una datorată scăderii bruşte a cantităţii de hormoni. Din această cauză aceste men­struaţii sunt diferite de cele obişnuite: o cantitate mai mică de sânge, fără dureri; pot chiar să dispară câteva luni, fapt puţin important dacă pilula este bine supor­tată.

    1. Ce este pilula de a doua zi?

    Pilula de a doua zi este un alt tip de pilulă, cu un conţinut mai ridicat de hor­moni sexuali. Este o metodă de contracepţie de urgenţă la care se poate apela în maxim 72 de ore după contactul sexual.

    10.. Prin ce metode per­soanele sterile pot avea copii?

    Pe plan medical se vorbeşte de sterilitate atunci când un cuplu, cu relaţii sexuale normale, nu are un copil timp de doi ani. Tratamentele clasice pre­supun intervenţia chirurgi­cală sau hormonală. Atunci când aceste tratamente nu dau rezultate se recurge la tehnici de manipulare a celulelor sexuale. Astfel de tehnici sunt însămânţarea artificială, fecundaţia „in vitro” urmată de transplantul embrionar, însămânţarea artificială consta în introducerea sper-miilor direct în uter, în momentul ovulaţiei. Sperma se poate conserva în azot lichid, la o tempera­tura de -196 °C. Fecundaţia „in vitro” pre­supune realizarea fecundării în eprubetă şi plasarea zigotului apoi în uter. între anii 1965-1970 Edwards şi colaboratorii au pus la punct o metoda de obţinere a embrionului uman, primul „copil – epru­betă” fiind născut în anul 1978.

    Pag 44

    Capitolul 6

    O Nouă Viaţă

    Corpul uman este constituit dintr-un miliard de milioane de celule provenind din multiplicarea celulei iniţiale, rezultat al contopirii gârneţilor. ,

    6.1. Fecundaţia

    Relaţia sexuală presupune şi posibilitatea unei sarcini, ca urmare a fecundării ovulului.

    Acesta a fost eliberat de ovarul viitoarei mame în momentul ovulaţiei. Prin partea dilatată a trompei uterine, el este antrenat spre interiorul trompei. Aici are loc întâlnirea cu spermiile care au fost depuse în faţa colului uterin în timpul raportului sexual şi care au străbătut uterul şi o parte a trompei uterine. în jurul ovulului ajung mai multe zeci de spermii, dintre care una va reuşi, dacă sunt întrunite toate condiţiile necesare, să-i străbată membrana şi să pătrundă în interior. Imediat, la suprafaţa ovulului au loc mai multe reacţii, astfel încât să fie imposibilă pătrunderea altor spermii în ovul.

    Contopirea gârneţilor – feminin şi masculin – reprezintă fecun­darea, proces în urma căruia rezultă zigotul, care are dimensiunile unui vârf de ac şi se găseşte în treimea superioară a trompei uterine. Acesta se va divide în 2 celule identice, apoi în 4, în 8, în 16 etc. Timp de 6 zile, el va trăi pe baza rezervelor existente în citoplasma ovulului, fără a avea schimburi de substanţe cu corpul matern, în acest timp începe să se dezvolte şi „călătoreşte” până la locul unde se va fixa, la nivelul uterului. Mai târziu, după nidaţie, sângele mamei va aduce substanţe necesare noului organism, în primele trei zile după fecundare, zigotul este condus spre uter de cilii minusculi şi de secreţia lichidă din trompă, în a patra zi el intră în uter şi-şi continuă dezvoltarea, pentru ca, în a 6-a zi, când este format din 100 de celule, să se fixeze definitiv.

    Pag 45

    6.2. Sarcina

    Din momentul fecundării începe viaţa unui nou organism. Pentru o perioadă de nouă luni de zile, aceasta se va desfăşura în corpul matern.

    Se arăta anterior că, în a 6-a zi de viaţă, formaţiunea ce a rezultat din diviziunea zigotului, numită blastocit, se fixează definitiv în uter. Celulele din partea lui inferioara se vor fixa de uter, iar cele din partea sa superioară vor constitui embrionul propriu-zis.

    Organismul mamei va produce, începând cu ziua 13-14 de la fecundare, o formaţiune care va „separa” fătul de mamă, „legându-l” în acelaşi timp de această, formaţiune numită placentă. Orice orga­nism viu are nevoie pentru a trăi şi a se dezvolta de cantităţi sufi­ciente de nutrimente şi oxigen. El trebuie, de asemenea, să elimine toate substanţele nefolositoare rezultate la nivel celular.

    Fiecare organ al fătului primeşte sânge oxigenat printr-o arteră şi elimină sângele încărcat cu dioxid de carbon printr-o venă. Dar, arterele şi venele fătului nu pornesc direct din vasele sangvine ale mamei. Sângele mamei, care este adus prin artere la uter, trece prin miile de vilozităţi ale placentei şi se întoarce apoi prin vene. In tim­pul acestui schimb, placenta va lua ceea ce este necesar dezvoltării fătului şi va elimina ceea ce nu este folositor. Deci, placenta este un fel de filtru care asigură schimburile de substanţe între mamă şi făt.

    Pag 46

    Placenta este legată de făt prin cordonul ombilical, în care se găsesc trei vase de sânge: doua artere şi o venă. Cordonul ombilical se individualizează în cursul celei de-a treia săptămâni de dezvoltare ; el se fixează cu o parte în zona centrală a placentei, iar cu cealaltă parte pe corpul fătului, în zona ombilicului.

    Fătul se dezvoltă în uter în interiorul unui sac, vezicula amniotică; aceasta se formează tot din masa superioară de celule ale blastocitului. în această cavitate, pornind din săptămâna a doua de dez­voltare, începe să se acumuleze lichid amniotic. Treptat, până la 6-7 luni, cantitatea de lichid creşte, iar vezicula amniotică se extinde. După 7 luni, cantitatea de lichid amniotic scade, astfel că la naştere este de aproximativ un litru.

    Lichidul amniotic, asemănător, în ceea ce priveşte compoziţia, apei de mare, are rol protector faţă de şocurile mecanice şi de unii germeni, şi asigură hidratarea fătului, aducându-i cantitatea necesară de apă şi săruri minerale, în timpul naşterii, lichidul amniotic con­tinuă să protejeze fătul împotriva infecţiilor şi contracţiilor uterine, favorizând naşterea.

    În timpul dezvoltării intrauterine, la sfârşitul lunii a patra, fătul măsoară 12 cm şi se mişcă; la 5 luni, fătul măsoară cam 20 cm lungime, bătăile inimii lui se aud şi prin ecografie i se poate deter­mina sexul; la 7 luni, fătul măsoară 35 cm lungime şi are poziţia definitivă, cu capul în jos spre colul uterin; la 8 luni, fătul măsoară 40 cm lungime şi cântăreşte 2 kg, iar pielea lui începe să devină netedă, deoarece sub ea se acumulează grăsimi, deci fătul este pregătit pentru naştere

    Pag 47

    6.3. Naşterea. Nou-născutul

    Naşterea este ansamblul proceselor care permit fătului să iasă din uterul matern. Pentru ca naşterea să decurgă bine, trebuie ca uterul să se contracte ritmic, aceste contracţii fiind bine suportate de făt. Dacă contracţiile sunt anarhice, fătul suferă de lipsă de oxigen şi bătăile inimii sale au un alt ritm decât cel normal.

    în momentul în care creştetul capului copilului apare la nivelul vulvei datorită contracţiilor uterului şi efortului mamei, doctorul urmăreşte şi ajută eliberarea capului, umerilor, trunchiului şi mem­brelor.

    Acest proces complex presupune: ruperea membranelor veziculei amniotice, de obicei sub presiunea lichidului amniotic; dilatarea colu­lui uterin, acesta este închis la începutul naşterii şi va fi de 10 cm diametru la sfârşitul ei; coborârea capului în vagin; ieşirea corpului în totalitate.

    Imediat după naştere, copilului i se taie cordonul ombilical. Placenta se va detaşa de uter şi va fi expulzată tot prin vagin.

    Toate aceste etape ale naşterii pot avea loc datorită contracţiilor musculaturii uterine declanşate sub acţiunea hormonilor hipofizari. Contracţiile uterului, cu scopul împingerii fătului spre colul uterin, au o durată de aproximativ un minut şi se succedă la un interval de 3-4 minute. Din cauză că aceste contracţii sunt dureroase, naşterea este cunoscută ca un fenomen dureros, în prezent sunt diverse metode – medicale, ca anestezia locală; fizice, ca exerciţiile fizice -, care pregătesc şi asigură naşterea fără durere.

    Pag 48

    Cezariana este operaţia chirurgicală care permite extragerea fătului din corpul mamei atunci când aceasta nu poate naşte normal. Această operaţie se face la femeile care au avut o boală osoasă în tim­pul copilăriei şi au bazinul prea strâmt, la cele al căror col uterin nu se poate dilata sau la cele la care contracţiile uterine nu sunt suficient de puternice.

    Nou-născutul, la câteva minute după naştere, este capabil, dacă este ţinut vertical de mâini, să realizeze mişcările mersului sau să strângă în mână obiecte pe care i le dăm. Acestea sunt teste cu aju­torul cărora se apreciază starea de sănătate a nou-născutului, alături de aprecierea generală a corpului său.

    Copilul prematur este copilul născut înainte de termenul normal de 9 luni: la 8 luni – când situaţia nu este prea gravă; la 7 luni – când este dificilă, sau la 6 luni – când copilul este aproape imposibil de sal­vat. Naşterea prematură este datorată unor condiţii specifice corpului mamei: uterul care are contracţii prea timpurii sau colul uterin care se deschide etc.

    Naşterea prematură pune probleme în ceea ce priveşte adaptarea progresivă a organelor copilului la funcţiile pe care le va îndeplini. Copiii prematuri sunt ţinuţi în incubatoare, la adăpost de frig sau de germeni infecţioşi, cu oxigen suficient, astfel încât să se poată dezvolta şi să atingă 2,5 kg greutate.

    Pag 49

    Capitolul 6

    Răspunsuri la posibile Întrebări ?

    1. Câte spermii sunt nece­sare pentru ca fecundarea să fie posibilă?

    Se consideră că fecundarea poate să se producă dacă ovulul va fi înconjurat de aproximativ 100 000 de spermii, deşi o singură spermie va reuşi să pătrundă în ovul. Pe de altă parte, se consi­deră că sunt necesare cel puţin 10 milioane de spermii/mm3 de spermă ţinând cont de numărul mare de spermii care îşi pierd via­bilitatea în vagin, în uter sau de-a lungul trompelor uterine.

    2. Care este soluţia pentru ca fecundaţia să fie asigu­rată, chiar dacă în testicule­le bărbatului nu se produc spermii în număr cores­punzător?

    Soluţia este fecundaţia „in vitro”, metodă de fecundare artificială, la care se recurge şi în unele cazuri de sterilitate. Fecundaţia se produce în afara corpului feminin, în laborator, fiind prelevaţi gârneţi atât de la femeie, cât şi de la bărbat. Două zile mai târziu, zigo­tul rezultat seplasează la nivelul uterului.

    1. Care sunt primele semne ale unei sarcini? ; . . Primele semne ale unei sarcini sunt: absenţa men-struaţiei, creşterea şi întărirea sânilor, stări de greaţa şi de vomă, oboseala, ameţeli etc.
  • Cum putem avea certi­tudinea unei sarcini?

  • Sarcina poate fi confirmată printr-o simplă testare. Aceasta poate fi făcută acasă, folosind un test de sarcină cumpărat din far­macii, sau poate fi făcută la o clinică medicală ori la un cabinet de planificare familială.

    1. Cum se interpretează rezultatul pozitiv al unui test de sarcină?

    Din momentul implantării zigotului în uter, hormonii zigotului trec în circulaţia sangvină a mamei şi se elimină prin urina acesteia. Datorită acestor hormoni, testul de sarcină va avea o reacţie pozitivă, vizibilă sub forma unei pete de culoare. Din cauza faptului că testul poate să nu fie foarte sensibil în condiţiile unei cantităţi reduse de hormoni, se recomandă dozarea cantitativa a aces­tora prin analiza sângelui mamei, rezultat mult mai exact.

    1. Ce este o sarcina extrauterină?

    Sarcina extrauterină este aceea în care zigotul se implantează în trompa uterină şi nu în uter. Daca sarcina nu se întrerupe spontan din cauza localizării sale şi continuă să se dezvolte, va fi nece­sară o intervenţie chirurgi­cală, înainte ca trompa uterină să se rupă.

    1. Ce dimensiuni au pla­centa şi cordonul ombili­cal?

    În momentul naşterii, pla­centa are o greutate de circa 500 g şi un diametru de 15-16 cm, iar cordonul ombilical cam 50 cm lungime şi 1-2 cm diametru.

    1. Se pot descoperi în tim­pul vieţii intrauterine diferitele anomalii pe care le are fătul?

    Amniocenteza transabdominală este o metodă sigură de depistare a unor boli grave pe care le are fătul. Se extrage lichid amniotic în a 14-a – 16-a săptămână de sarcină şi se analizează compoziţia lui chimică, precum şi celulele pe care le conţine.

    1. Care sunt semnele care anunţă naşterea?

    Naşterea este anunţată printr-o serie de semne: dureri în regiunea lombară şi în partea inferioară a abdomenului, coborârea uterului, apariţia contrac­ţiilor uterine dureroase la intervale egale etc.

    1. Ce se întâmplă cu pla­centa după naştere?

    După naştere, placenta mai rămâne 15-20 de minute în interiorul uterului, după care este expulzată datorită contracţiilor uterine. Placenta este folosită ca materie primă în industria farmaceutică pentru obţinerea unor produse hormonale.

    1. Ce este forcepsul?

    Forcepsul este un instru­ment medical, care poate fi folosit, la nevoie, în timpul naşterii. El este metalic şi prezintă două părţi, ca două linguri, cu ajutorul cărora se prinde capul copilului în timpul naşterii, pentru a-l extrage.

    1. Ce este incompatibili­tatea făt-mamă?

    în cazul copiilor anumitor cupluri, mama – Rh negativ şi tatăl – Rh pozitiv, survin accidente. Dacă fătul are aceeaşi grupă cu cea a tatălui, în corpul mamei se formează substanţe care luptă împotriva copilului (incompatibilitate făt-mamă). Aceste substanţe traversea­ză placenta şi distrug, înce­tul cu încetul, globulele roşii ale fătului. Fătul poate să moară de anemie înainte de naştere, sau poate să se nască foarte bolnav.

    13.Ce este lăuzia?

    Lăuzia este perioada de 6-8 săptămâni după naştere, în care organismul mamei îşi recapătă starea de dinainte de sarcină: uterul îşi redobândeşte poziţia, iar organele genitale îşi reiau funcţiile, permiţând o nouă fecundaţie.

    1. Care sunt avantajele alăptării naturale?

    Alăptarea naturală este superioară oricărei forme de alimentaţie, deoarece laptele uman este perfect adaptat necesităţilor nutriţionale şi posibilităţilor de digestie şi metabolism ale sugarului.

    Pag 50

    Capitolul 7

    Puterea Genelor

    Copiii seamănă mai mult sau mai puţin cu părinţii lor, asemănare „programată” din momentul fecundaţiei,

    7.1. Toţi asemănători, toţi diferiţi

    Este suficient să privim o clipă în jurul nostru, oriunde ne-am afla – la şcoală, pe stradă, într-un magazin, pe stadion – ca să fim convinşi că oamenii sunt de o diversitate incredibilă şi, în acelaşi timp, de o banalitate surprinzătoare.

    Diversitatea înseamnă că nu există doua persoane identice: blondă cu pielea diafană, brunetă cu pielea arămie, roşcat cu părul creţ, blond cu ochii albaştri etc. Banalitatea înseamnă că toţi suntem făcuţi din aceeaşi materie, că avem un cap şi doi umeri, o gură şi două braţe, un nas în mijlocul feţei, două picioare etc. Dacă, de-a lun­gul existenţei noastre, personalitatea fiecăruia se modelează, marea majoritate a caracterelor noastre aparente le avem în noi la naştere. Mici de tot, aveam deja nasul cârn, pielea albă sau părul creţ.

    Pentru a căuta sursa diferenţelor dintre noi trebuie să intrăm în profunzimea organismului nostru, să analizăm organele şi celulele, în ciuda aspectului şi amplasării lor identice. De fapt, originea carac­terelor trebuie descoperită la nivelul moleculelor ce constituie celulele, în mod deosebit la nivelul proteinelor.

    Constituente ale membranei şi citoplasmei celulelor, proteinele reglează schimburile cu mediul înconjurător şi armonizează toate reacţiile chimice celulare. Intre 50 şi 100 000 de tipuri de proteine sunt necesare pentru a asigura viaţa corectă a miliardelor de celule; o parte dintre ele sunt comune pentru noi toţi, iar altele asigură particu­larităţile grupurilor de indivizi şi ale fiecărui individ.

    Orice fiinţă este, de fapt, un „cocktail” proteic unic, în care com­binaţiile „ingredientelor” sunt infinite, totul realizat după „reţeta” ce se află în nucleul celulelor.

    Pag 51

    7.2. Suportul informaţiei genetice

    Ştim cu toţii, conform înţelepciunii anonime, ca „Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”, „Aşchia nu sare departe de trunchi”, „Aşa tată, aşa fiu”. Deci, toate caracterele proprii unei specii sunt transmise în descendenţă. Dintr-un ou de peşte va ieşi întotdeauna un peşte, iar dintr-unul de broască, o broască – ambele găsindu-se şi dezvoltându-se în acelaşi loc. Ceea ce este transmis de la o generaţie la alta se găseşte în ou şi nu în mediul care este acelaşi şi pentru peşte, şi pentru broască.

    în cazul reproducerii sexuate, succesiunea generaţiilor trece obligatoriu prin stadiul de o singură celulă, zigotul, în care trebuie să se afle informaţia necesară realizării caracterelor proprii speciei respective. Această informaţie este numită informaţie genetică, iar suportul ei material este materialul ereditar sau genetic.

    Un individ se poate descrie cu ajutorul diferitelor sale caractere, unele comune speciei umane, altele diferite de la un individ la altul.

    Ansamblul caracterelor ereditare prezente într-o celulă este deter­minat de informaţia genetică. Aceasta este organizată în unităţi funcţionale numite gene, la nivelul cromozomilor, în interiorul nucleilor celulelor.

    Pag 52

    Zigotul, format în urma fecundării ovulului de către o spermie, conţine nucleii contopiţi ai celor doi gârneţi. Acesta conţine carac­terele provenite de la cei doi părinţi.

    Toţi nucleii celulelor corpului omenesc, cu excepţia gârneţilor, conţin 46 de cromozomi – 23 provenind de la tată şi 23 de la mamă. Gârneţii conţin fiecare doar 23 de cromozomi şi asigură împreună în zigot cele 23 de perechi de cromozomi ale viitorului organism. Cromozomii de acelaşi fel – proveniţi unul de la tată, altul de la mamă – formează o pereche. Fiecare individ are astfel în celulele sale 23 de perechi de cromozomi, suficiente pentru a-i purta caracteristicile per­sonale, unele provenind de la tată sau bunicii paterni, altele provenind de la mamă sau bunicii materni.

    Cromozomii sunt purtători ai genelor, regiuni bine determinate ale macromoleculei de acid dezoxiribonucleic (ADN), care formează cromozomul. Molecula de ADN este imensă; dacă s-ar derula molec­ula de ADN care există în una dintre celulele noastre, ea ar măsura mai mult de 3 m. De aceea, pentru a putea încăpea în spaţiul strâmt de câţiva micrometri al nucleului, aceasta este fragmentată în 46 de bucăţi. Fiecare bucată este răsucită, astfel încât să se reducă spaţiul pe care îl ocupă de mai bine de un milion de ori. Aceste fragmente de ADN sunt cromozomii care apar la microscop ca nişte bastonaşe. Fiecare cromozom este un purtător multiplu de gene; absenţa unei gene sau deteriorarea ei determină anomalii genetice care se transmit ereditar.

    Pag 53

    7.3. Băiat sau fată?

    Între cei 46 de cromozomi existenţi în celule există diferenţe în ceea ce priveşte aspectul lor exterior. Mărimea şi forma lor variază mult, dar se aseamănă doi câte doi, 44 din cei 46 de cromozomi. Se clasează aceste perechi de cromozomi în ordinea mărimii lor, cea mai mare având numărul 1 şi cea mai mică numărul 22. Perechea 23 este deosebită. La femeie, aceasta va fi formată din doi cromozomi asemănători, care sunt numiţi cromozomi X. La bărbat, în perechea 23 de cromozomi, unul va fi tot un cromozom X, iar celălalt va fi un cromozom mai mic numit cromozom Y.

    Deoarece gârneţii nu au decât 23 de cromozomi, înseamnă că toate ovulele vor avea un cromozom X, respectiv al 23-lea cromo­zom, iar spermiile vor fi de două feluri – unele vor avea cel de-al 23-lea cromozom, un cromozom X şi unele, un cromozom Y.

    Dacă ovulul va fi fecundat de o spermie cu cromozom X, din zigot se va dezvolta un făt feminin. Dacă ovulul va fi fecundat de o spermie cu cromozom Y, din zigot se va dezvolta un făt masculin. Deci, se poate recunoaşte sexul copilului imediat după fecundaţie, dacă se dispune de mijloace tehnice de observare a zigotului.

    Aşa cum s-a precizat în capitolul anterior, atunci când zigotul este format, el va începe să se dividă, în 2,4, 8,16 celule etc. După câte­va zile, celulele se vor specializa pentru a forma anumite organe. Sub influenţa cromozomului Y, celulele genitale se vor dezvolta în sensul formării organelor genitale masculine. Chiar daca sexul anatomic nu va fi vizibil decât spre luna a 4-a de sarcină, sexul cromozomial, care determină apariţia celui anatomic, există din momentul fecundării.

    Pag 54

    7.4. Gemeni,,falşi” şi „adevăraţi”

    Naşterea a doi copii în loc de unul nu este un fenomen rar, ci, dimpotrivă, unul aproape obişnuit, pentru care statisticile arată un procent de aproximativ 1%.

    în ceea ce priveşte formarea, gemenii pot proveni fie din două ovule fecundate (gemeni biovulari, bivitelini, dizigotici), fie dintr-un singur ovul fecundat (gemeni uniovulari, univitelini, monozigotici). Aproximativ 70% dintre gemenii nou-născuţi sunt biovulari şi doar 30% sunt uniovulari. Factorul determinant în producerea gemenilor este adeseori influenţa ereditară; asemenea sarcini pot surveni şi după o lungă perioadă de contracepţie hormonală sau după un trata­ment de combatere a sterilităţii.

    În cazul gemenilor biovulari poate fi vorba de două ovule fecun­date la aceeaşi dată, provenind din câte un ovar, fie din acelaşi ovar, fie dintr-un singur folicul ovarian cu două ovule.

    Gemenii biovulari, „gemeni falşi”, pot fi de acelaşi sex sau de sexe diferite. Asemănarea fizică e mai puţin fidelă sau nu există deloc. Implantaţi în uterul matern, gemenii biovulari au fiecare o pla­centă proprie.

    Gemenii uniovulari, „gemeni adevăraţi”, provin dintr-un singur ovul. Zigotul rezultat din fecundaţia ovulului va forma doi embrioni, de obicei cu aceeaşi placentă. Gemenii uniovulari au acelaşi sex, ca­ractere ereditare identice, asemănarea dintre ei este perfectă, atât din punct de vedere al înfăţişării, al caracterelor morfologice şi fiziolo­gice, cât şi al comportamentului psihic şi patologic.

    Pag 55

    Capitolu 7

    Răspunsuri la posibile Întrebări ?

    1. Ce este ereditatea?

    Ereditatea constă în trans­miterea caracterelor de la o generaţie la alta. Denumirea vine din limba latină, unde hereditas înseamnă a moşteni.

    1. Ce este genetica?

    Genetica este una dintre cele mai tinere ştiinţe bio­logice, care studiază eredi­tatea şi variabilitatea orga­nismelor.

    Denumirea de genetică vine din limba greacă, unde genesis înseamnă naştere.

    1. Unde se găsesc stocate, in mod codificat, toate ca­racterele noastre?

    Caracterele fiecărui orga­nism sunt codificate la nivelul nucleului celulelor acestuia.

    1. Ce sunt proteinele?

    Proteinele sunt o categorie de substanţe organice alcătuite din aminoacizi.

    1. De ce acidul dezoxiri-bonucleic poate să codifice informaţia genetica?

    Acidul dezoxiribonucleic este format din doua lanţuri răsucite fiecare în jurul pro­priei axe, unul după altul, structură cunoscută sub numele de dublu helix. Acidul dezoxiribonucleic este o macromoleculă care poartă patru mici molecule esenţiale, bazele azotate (adenină, timină, citozină, guanină), care se repetă la infinit, într-o ordine parti­culară.

    înlănţuirea acestor baze constituie un mesaj codifi­cat, purtător al informaţiei necesare fabricării pro­teinelor. La om, acest mesaj este lung de 3 miliarde de caractere, echivalentul a 200 de volume enciclope­dice. Urmărind literă cu literă „instrucţiunile” acidu­lui dezoxiribonucleic, celulele fabrică proteinele care fac din noi ceea ce suntem.

    1. Alcoolismul este transmis ereditar?

    Alcoolismul, în multe cazuri, are o origine parţial genetică, în ciuda acestei cauze, anturajul şi lipsa voinţei rămân marii respon­sabili ai alcoolismului.

    1. Coeficientul de inteligenţă (QI) este un caracter ereditar?

    Nu se poate răspunde cu mare precizie la această întrebare. Ceea ce se ştie cu exactitate, în acest moment, este că aptitudinile intelec­tuale sunt determinate genetic de legăturile mai mult sau mai puţin întinse între neuroni. Apoi, creierul se transformă psihic prin învăţătură; conexiunile nervoase se schimbă în timp prin expe­rienţele fiecăruia. Genele inteligenţei există fără îndoială, dar redistribuirea lor genetică este încă necunoscută

    1. Se poate accepta ideea că violenţa este datorată unei predispoziţii genetice?

    Studiile de genetică legate de comportament arată că există „urme genetice” ale violenţei, mutaţii ale unor gene. Aceste mutaţii, „pa­ralizând” gena, afectează în acelaşi timp mai mulţi hor­moni implicaţi în reacţiile oamenilor.

    1. Este posibil ca părinţii aleagă sexul viitorului copil?

    încă nu este posibil. Se fac cercetări pentru a se realiza separarea, în spermă, a spermiilor ce conţin cromo­zom X de cele ce conţin cromozom Y.

    1. Cum se poate cunoaşte sexul copilului înainte de naştere?

    La începutul sarcinii, în primele 2-3 luni, sexul copilului poate fi cunoscut prin analiza cromozomilor din celulele embrionului. Aceste celule se găsesc în lichidul amniotic, din care se poate extrage o cantitate redusă pentru a fi studiat. După luna a 4-a de sarcină, sexul copilului se poate cunoaşte prin ecografie, care permite, cu ajutorul ultrasunetelor, observarea organelor genitale ale

    Fătului. 11 Homosexualitatea este determinată genetic?

    Studii actuale susţin origi­nea parţial genetică a homosexualităţii, în cazul „gemenilor adevăraţi”, dacă unul este homosexual există 57% şanse ca şi celălalt să fie homosexual, comparativ cu procentul de 24% pentru „gemenii falşi”, în familiile în care fiul este homosexual, există mai mulţi bărbaţi cu această ori­entare sexuală din partea maternă, decât din partea paternă. Deci homosexuali­tatea s-ar transmite prin intermediul mamei, datorită prezenţei cromozomului X în dublu exemplar.

    1. Ce este superfetaţia?

    Fenomenul cunoscut sub numele de superfetaţie constă în implantarea unui blastocist într-un uter care conţine deja un embrion în curs de dezvoltare. Mama concepe cel de-al doilea copil atunci când este deja gravidă- la începutul sarcinii, fenomen extrem de rar, deoarece, la femeia gravidă, ovulaţia se opreşte şi o nouă fecundaţie este imposibilă.

    Pag 56

    Capitolul 8

    În faţa bolii

    Boli transmisibile sexual, malformaţii ereditare – perturba activitatea generală a organismului şi ii afectează capacitatea de reproducere, viaţa

    Sexuală normală.

    8.1. Boli ale sistemului reproducător

    Alături de bolile transmisibile sexual menţionate în capitolul con­sacrat adolescenţei vă mai prezentăm câteva boli ce afectează sis­temul reproducător.

    Adenomul de prostată este mărirea volumului prostatei, datorită modificărilor secreţiei hormonilor sexuali masculini o dată cu înain­tarea în vârstă. Simptomele acestei boli sunt: nevoia permanentă de micţiune şi eliminarea lentă a unei mici cantităţi de urină la fiecare micţiune. Intervenţia care se recomandă în cazul adenomului de pro-

    stată este extirparea chirurgicală a prostatei

    Endometrita este o inflamaţie a uterului, efect al naşterii sau al avortului. Simptomele acestei boli sunt: dureri în partea inferioară a abdomenului, stare febrilă, secreţii purulente sau sangvinolente. Tratamentul presupune mai întâi analiza secreţiei vaginale pentru a depista agenţii patogeni ce au produs inflamarea, ulterior adminis­trarea de antibiotice şi calmante.

    Micozele genitale sunt infecţii produse de ciuperci diferite, cum ar fi cele din genul Candida, mucegaiuri sau drojdii. Simptomele acestei boli sunt: usturimi, secreţii vaginale abundente. Tratamentul presupune mai întâi analiza secreţiei genitale sau a urinei, apoi administrarea medicamentelor pe cale orală şi vaginală.

     Prostatita acuta este consecinţa unei puternice infecţii cu diferiţi agenţi patogeni (coci, bacili, drojdii) a prostatei. Dacă nu este tratată corespunzător, prostatita acută trece în prostatită cronică. Simptomele bolii sunt: dureri puternice în zona organelor genitale externe, febră, frisoane, micţiuni frecvente şi dureroase. Tratamentul presupune analizarea urinei pentru depistarea agenţilor patogeni şi apoi administrarea de antibiotice, calmante.

    Tricomonaza genitală este o infecţie a sistemului genital sau a sis­temelor genital şi urinar. Ea este produsă de un protozoar parazit şi se transmite sexual. Simptomele bolii sunt: secreţii vaginale abun­dente, purulente; arsuri şi dureri ale vaginului şi vulvei; usturimi la micţiune, dacă infecţia a atins şi sistemul urinar. Tratamentul pre­supune identificarea – pe baza analizei secreţiei vaginale – a protozuarului care a produs infecţia.

    Pag 57

    8.2. Boli cu efecte asupra sistemului reproducător

    Alergia este o erupţie la nivelul pielii care poate să apară şi în regiunea genitală, datorită unor substanţe cu care pielea vine în contact sau care pătrund în corp pe cale digestivă, prin injecţii şi vaccinuri.

    Se recomandă mare atenţie în alegerea lenjeriei intime, care tre­buie să fie doar din bumbac. Simptomele alergiilor sunt eczemele şi urticaria.

    Eczema este o leziune roşiatica a pielii, cu formarea unor vezi­cule. Acestea se pot sparge şi pot supura, producând durere, usturime, sângerare. Tratamentul corect al eczemei presupune mai întâi găsirea şi înlăturarea cauzei care a produs-o, apoi un tratament local medicamentos şi regim alimentar.

    Urticaria este o erupţie sub forma unor pete roşiatice, uşor în relief. Acestea produc mâncărime puternică, scărpinarea atrăgând după sine şi infectarea pielii în această regiune. Tratamentul constă în înlăturarea cauzei care a produs urticaria şi tratament medicamen­tos.

    Cistita este produsă de către diferiţi agenţi patogeni, bacili şi coci, şi constă în inflamarea vezicii urinare. Simptomele acestei boli sunt: dureri puternice, arsuri şi usturimi în partea inferioară a abdomenu­lui, febră şi frisoane. Tratamentul presupune analiza urinei şi urocul-tură pentru identificarea agentului patogen, apoi administrarea de calmante, medicamente diuretice, antibiotice.

    Colica renala este boala datorată migrării unui calcul renal din rinichi la nivelul ureterului. Acesta se contractă şi se irită încercând să împingă calculul în vezica urinară. Simptomele acestei boli sunt dureri puternice în zona abdominală, dar şi în spate, în zona genitală etc.; urina eliminată este în cantitate redusă faţă de situaţia normală şi închisă la culoare datorită sângelui pe care-l conţine. Tratamentul constă în calmante, repaus, regim alimentar cu hidratare intensă pen­tru a favoriza eliminarea calculului, în situaţia în care calculul nu se elimină trebuie intervenit chirurgical.

    Obezitatea endocrină se caracterizează printr-o îngrăşare exage­rată datorată dereglării activităţii unor glande endocrine, asociată sau nu cu supraalimentaţia. Astfel, poate fi cauzată de hipofuncţia şi hiperfuncţia hipofizară, hipofuncţie tiroidiană, hipofuncţie sexuală. Simptomele sunt evidente, dar se impune analiza hormonală a sân­gelui şi urinei pentru a avea certitudinea naturii endocrine a obe­zităţii. Tratamentul este de natură hormonală şi este asociat cu un regim alimentar corespunzător şi activitate fizică.

    Pag 58

    8.3. Anomalii genetice

    Mongolismul sau sindromul Down este o boala ereditară, datorată prezenţei în plus a unui cromozom în perechea 21, care afectează un copil din 700 de nou-născuţi.

    Se caracterizează prin aspectul fizic particular: cutia craniană mica, aspect mongoloid al ochilor, anomalii ale mâinilor, picioarelor, pleoapelor, întârziere mintală. Aceste persoane pot fi afectate şi de malformaţii interne, mai ales de natură cardiacă, precum şi de leucemie. Persoanele mongoloide trăiesc mai puţin datorita diferitelor complicaţii ale bolii care apar, mai ales, după 30 de ani.

    Nu există nici un tratament pentru această boală

    Anemia falcifonnă este o boală frecventă pentru populaţia Africii şi este provocată de anomalii ale genei care determină sinteza hemo­globinei. Caracteristica acestei boli este forma hematiilor per­soanelor afectate de această maladie atunci când sângele dispune de cantităţi reduse de oxigen. Din cauza modificării formei de disc biconcav a hematiilor – absolut necesară pentru circulaţia sângelui -hematiile se blochează şi împiedică circulaţia sângelui în arteriole, venule şi capilare. Din această cauză, organe sau părţi de organe nu pot fi oxigenate normal.

    Deoarece boala este datorată unei anomalii a unei gene, nu se poate spune ca există un tratament. Se practică doar transfuzii şi grefe de măduvă osoasă.

    O boală asemănătoare anemiei falciforme este talasemia, răspândită în bazinul mediteranean şi în Asia. Tratamentul talasemiei, ca şi în cazul anemiei falciforme, înseamnă transfuzii şi grefe de măduvă

    Malformaţia congenitală reprezintă o anomalie a structurii sau formei unui organ, respectiv unor sisteme de organe. Aceste malfor­maţii sunt determinate de tulburări ale proceselor de diferenţiere şi pot apărea în timpul vieţii intrauterine.

    Malformaţiile congenitale pot fi mai mult sau mai puţin grave, de la simplele pete pigmentare până la anencefalie (lipsa aproape totală a encefalului). Printre malformaţiile de natură ereditară sunt şi poli-dactilia (număr suplimentar de degete), prognatism (ieşirea în afară a mandibulei, buza inferioară atârnând în jos) etc.

    În condiţiile în care organele sau funcţionarea sistemului repro­ducător prezintă modificări faţă de normal, se impune controlul me­dical şi tratamentul prescris de medic. Cabinetele de planificare familială asigură consilierea adolescenţilor şi depistarea la timp a eventualelor anomalii genetice.

    Hematii în anemia falciformă

    Prognatism

    Pag 59

    Capitolul 8

    Răspunsuri la posibile Întrebări ?

    1. Ce sunt anexitele?

    Anexitele sunt inflamaţii ale trompelor uterine şi ovarelor, care produc le­ziuni, mai ales la nivelul trompelor. Simptomele sunt: dureri în zona abdo­minală şi în cea lombară, febră, secreţii vaginale abundente sau hemoragii. Tratamentul presupune administrarea de antibio­tice, calmante şi vitamine.

    1. Care este legătura dintre hepatita B şi sistemul geni­tal?

    Hepatita de tip B se poate transmite prin contact sexu­al sau prin contact cu sân­gele, saliva sau urina purtătorilor de virus. Simptomele sunt: dureri articulare, lipsa poftei de mâncare, icter al pielii şi mucoaselor, urină intens colorată, materii fecale decolorate. Tratamentul presupune numai regim ali­mentar şi repaus.

    Pag 60

    Anatomia omului

    Atlas şcolar

    Încadrat în seria atlaselor şcolare publicate de Editura Corint, această lucrare pune la dispoziţia elevilor şi profesorilor un instrument de cunoaştere, aprofundare şi consolidare a cunoştinţelor de anatomia omului.

    Conceput ca un accesoriu al activităţilor care se desfăşoară în clasă sau acasă, atlasul este elaborat în conformitate cu cerinţele noului curiculum naţional, constituind prin aceasta o completare a oricăruia dintre manualele alternative de biologie pentru clasa a VII-a şi nu numai.

    Desenele şi schemele realizate policrom, respectând culorile convenţionale utilizate în aceste domeniu, se remarcă nu numai prin ţinuta ştiinţifică, ci şi prin accesibilitatea lor, oferind celor interesaţi de un punct de sprijin necesar pentru clarificarea şi fixarea cunoştinţelor acumulate anterior. Cu ajutorul acestor imagini sunt prezentate intr-un mod sugestiv structurile externe şi interne ale organelor şi sistemelor de organe care alcătuiesc organismul uman, pornind de la celulă, ţesuturi, pentru a se ajunge la sistemele locomotor, nervos, endocrin, digestiv, circulator, respirator, excretor şi a se încheia cu sistemul reproducător şi etapele formării embrionului uman.

    Numeroasele imagini microscopice [ale ţesuturilor, celulele intestinale, ovulului, spermatozoidului etc. suplinesc absenţa unor astfel de preparate microscopice din laboratoarele de biologie ale şcolilor. De asemenea, sunt reproduse şi fotografii ale unor organe în secţiune [creier, rinichi etc.], care oferă o imagine reală a organelor interne.

    Atlasul se impune în atenţia tuturor celor interesaţi de anatomia omului prin acurateţea, conciziunea şi claritatea planşelor reproduse, prin diversitatea mijloacelor grafice folosite pentru a oferi imagini concludente ale structurilor anatomice, constituind prin aceasta o prezenţa inedită în peisajul lucrărilor de specialitate.

    Sfârşit.

    ¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

    • Kama Sutra Book – PDF

    KAMASUTRA - Book

    2 thoughts on “Ghid de educaţie sexuală – KAMASUTRA Sex Positions

    Comentează:

    Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s