Planul Unic de Aparare Strategica (PUAS), din 1989, al Comandamentului Suprem de Aparare al Tarii (actualul CSAT)

Sa va dau in premiera nationala si sa va explic in detaliu , Planul Unic de Aparare Strategica (PUAS), din 1989, al Comandamentului Suprem de Aparare al Tarii (actualul CSAT).
CA SA MAI PRICEPETI NISTE ALTE CHESTII 
Planul fusese elaborat si actualizat pe parcursul anului 1989 de catre Marele Stat Major al Armatei si cuprindea toate starile succesive ale pregatiri pentru lupta ce trebuiau a fi parcurse, la ordin, de catre Sistemul National de Aparare (SNAp) pentru a fi in masura sa intre coordonat si eficient in lupta. Trebuie mentionat ca SNAp avea in compunere pe linga Armata (cu tot cu nucleele sale de partizani si propriul sau mecanism de mobilizare in trepte), Securitatea, M.I. (adica Militia, marile unitati de Graniceri si Pompierii), Garzile Patriotice. Ca sa nu existe dubii, stiinta militara a dedicat un capitol aparte simptomelor premergatoare unei crize, starilor de alarmare si de actiune militara in perioada premergatoare unui conflict militar. Acest capitol era insusit in mod obligatoriu de orice absolvent al Academiei Militare de Comanda si Stat Major care nu intentiona sa ramana repetent. Potrivit stiintei militare, starea de criza consta in escaladarea treptata sau brusca a contradictiilor politice, economice si sociale existente intre conducerea unui stat si conducerea altuia sau intre acesta si majoritatea populatiei acelui stat. Totodata, principiile si legile stiintei militare se aplica in mod diferit in cele doua etape distincte ale starii de criza. Prima etapa este numita perioada de tensiuni politice si militare. Conform planului unic, comandantii unora din elementele SNAp , puneau in aplicare in aceasta perioada anumite masuri din categoria „starii de vigilenta militara” –S MV, pe o perioada nedefinita. Cercetarea in spectrul electronic ( frecventele radio si de radiolocatie ), cercetarea aeriana si monitorizarea deplasarii, inca de la granita, a cetatenilor straini pe teritoriul national, au prioritate absoluta in aceasta etapa. Normele stiintei si artei militare spun ca durata acestei etape poate fi de citeva zile sau de citeva luni. In cazul Romaniei, instituirea SMV a fost ordonata pe 1 sau 2 decembrie si a durat pina pe 16 decembrie1989. Ordinul initial a apartinut generalului Vasile Milea si doar in ceea ce priveste Sistemul de cercetare de, si prin radiolocatie al Fortelor Aeriene si al Marinei Militare, Sistemul de cercetare radio de la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni din Fortele Tereste si compartimentul Sigint ( Signal Intelligence ) din Directia Informatii Militare. Dupa citeva ore, Tudor Postelnicu a ordonat si el masuri SMV in ceea ce priveste Trupele de Graniceri si cele de Securitate, cu scopul de a contracara infiltrarea spionilor straini. Faptic, instituirea SMV se suprapune cu receptionarea in conditii excelente a postului de radio Europa Libera ( cu sediul in RFG ), al carui emitator a fost goniometrat atunci de catre centrul MApN de la Domnesti si localizat la sud de fluviul Dunarea si foarte aproape de granita Bulgariei cu Romania. Etapa a doua a fost denumita perioada de pericol iminent si este caracterizata prin inrautatirea rapida ( de la o ora la alta ) a situatiei politice si militare. In Romania, aceasta etapa a debutat in ziua de 16 decembrie 1989 si a cuprins doua stari distincte : starea formala de alarma ( instituiata in garnizoana Timisoara ) si starea de contra-surprindere militara. Starea formala de alarma in garnizoana Timisoara a evoluat pe parcursul zilei de 16 decembrie 1989 de la alarma simpla, la alarma intarita culminind cu alarma generala. Ceea ce in planul de masuri operative corespundea initierii de catre elementele SNAp din garnizoana Timisoara de represalii la actele ostile, de agresiune impotriva dispozitivelor militare, menite sa apere teritoriul national.Starea de contra-surprindere militara-SCM, este definita de stiinta militara ca o perioada de la citeva ore la 1-2 zile, ce precede agresiunea militara. Ea a fost implementata in 17 decembrie 1989 de MApN, odata cu transmiterea parolei Radu cel Frumos. SCM poate cuprinde doua seturi de masuri urgente, primul avind indicativul ORANJ ( cu durata de pina la 12 ore premergator declansarii agresiunii ) si al doilea PURPURIU ( cu durata de 1-2 ore anterior agresiunii ). Odata cu punerea in aplicare a indicativului Oranj, se activau si cele aproximativ 200 de grupuri de rezistenta armata organizate, antrenate si inzestrate in conformitate cu prevederile strict secrete emise in baza Doctrinei Nationale de Aparare. Aceste grupuri erau compuse in majoritatea lor din cite 5-9 luptatori, subofiteri specialisti in lupta de guerilla urbana, care in termen de 48 de ore trebuiau sa se instaleze in punctele de rezistenta repartizate din vreme. Armamentul, munitia, combustibilul, autoturismele si statiile de radio pe frecventele armatei, erau depozitate din timp in apropierea punctelor de rezistenta. Doar alimentele si echipamentul de sezon al grupurilor de rezistenta, urma sa fie transferat de la rezerva de stat, direct in Depozitele de Materiale de Intendenta ( DMI ) ale celor 4 armate, de unde pe deplin conspirate, doar grupurile de sprijin ale formatiunilor rezistentei armate aveau dreptul sa le distribuie. Toata lumea isi aminteste ca inca din seara de 22 decembrie 1989 (adica inainte ca TIR-urile straine sa ajunga sa intre in tara ), populatiei a inceput sa i se distribuie „ajutoare” constind in canadiene, portocale, ciocolata, tigari si cafea. Aceste asa-zise ajutoare erau de fapt articolele de echipament si hrana care din motive necunoscute, n-a mai ajuns la formatiunile rezistentei armate. Aceste grupuri de rezistenta au radacini chiar in trecutul de lupta, relativ recent al Romaniei, de aceea din povestea de mai jos explica si misiunile lor dar ajuta si la identificarea persoanelor care in decembrie 1989 au fost transformati fara voia lor in teroristi. Pe cei care chiar doresc sa-i identifice. ASADAR , FAC O PARANTEZA , PENTRU O MICA LECTIE , LEGATA DE CE AM SPUS MAI SUS , DE ISTORIE MILITARA : În urma declaraţiei de război a României împotriva Austro-Ungariei de la 27 august 1916, armata romana a inceput ofensiva pe frontul Carpatilor. Trupele de acoperire ale celor trei armate au au pus stapanire pe trecatorile Carpatilor Orientali si Meridionali si au patruns simultan in Transilvania. In noaptea de 15 august 1916, Armata a 4-a română ( de Nord ) comandata de Generalul Constantin Prezan, a declansat operatia de traversare a Carpaţilor Orientali, pe 18 directii. Prima etapă a cuprins actiunile din 15–20 august, în care ostaşii Diviziei 14 Infanterie (comandant – general de brigadă Paraschiv Vasilescu) au pătruns prin trecători astfel: Grupurile „Bistriţa”, „Bistricioara” şi „Bicaz” (fiecare de valoare a 5 batalioane de infanterie şi 1 – 3 baterii de artilerie) au atacat în lungul trecătorilor, au respins inamicul şi au iesit pe aliniamentul: virf. Calimănel, Bilbor, vest Borsec, vest confluenţa Putnei cu Putna Puturoasa. Ostaşii Diviziei 7 Infanterie (comandant – general de brigadă Ion Istrate), încadraţi în grupurile „Ghimeş” şi „Uz”, au respins inamicul şi au atins aliniamentul gara Ghimeş, pantele estice ale munţilor Nemira.Brigada 15 Infanterie, ce constituia grupul „Oituz”, a eliberat localitatea Bretcu, iar la 17 august a respins inamicul din Tg. Secuiesc. Divizia 2 Cavalerie ( comandant – general de brigadă Gheorghe Basarabescu) a acţionat în lungul văii Oituz, a depăşit trupele Brigazii 15 Infanterie şi a atins aliniamentul Bixad, Sf. Gheorghe, Moacsa, ieşind în Valea Oltului. Etapa a doua , din 21–28 august, a început prin ofensiva D.14 I., care a eliberat Topliţa cu forţele din dreapta şi a ieşit cu flancul stâng în Depresiunea Giurgeului. D. 8 I. (comandant – general de brigadă Ion Pătraşcu), introdusă în operaţie între D. 14 şi 7 I., a eliberat oraşul Gheorghieni, ieşind cu centrul pe aliniamentul Lăpuşna şi cu flancul stâng în pasul Bucium. La încheierea etapei, Armata a 4-a (de Nord) ieşise pe aliniamentul Topliţa, vf. Bătrâna (1.634 m), pasul Bucin, Muntele Cucului, imediat vest Bixad, pe care a trecut la apărare. Etapa a treia , 29 august–13 septembrie, s-a caracterizat prin eforturile făcute de comandamentul armatei pentru consolidarea flancului drept, iar cu flancul stâng să dezvolte ofensiva şi să elibereze localitatea Odorhei, în scopul scurtării frontului şi asigurării legăturii cu Armata a 2-a Română. Lupte dârze, în teren greu, au desfăşurat militarii din D. 14 I., D. 8 I., D. 7 I., D. 2 Cav., în urma cărora Armata a 4-a (de Nord) a atins aliniamentul: sud Vatra Dornei, est Răstoliţa, est Sovata, Praid, inclusiv Odorhei, pe care a trecut la apărare. Ea a realizat o pătrundere în dispozitivul inamic de 100 km, într-un ritm mediu de 2 – 3,5 km pe zi, iar frontul iniţial de 270 km a fost redus la 150 km. In cursul lunii octombrie, fortele germane si austro-ungare au declansat prima contra-ofensiva pentru recucerirea trecatorilor Carpatilor, reusind, cu pretul unor mari pierderi, sa ocupe intrarile nordice ale defileelor Bran, Predeal si Buzau. Atacurile de flanc date in directia pasurilor Oituz si Ghimes, cu intentia de a deschide accesul pe valea Trotusului si a Siretului, au esuat total. Nici incercarile trupelor germane de a patrunde pe valea Oltului, pe la Turnu Rosu si pe valea Topologului nu au avut mai mult succes. CINE SI-A INSUSIT LECTIA ASTA VA PRICEPE CA ROMANIA A FOST IN ’89 TINTA UNEI AGRESIUNI MILITARE EXTERNE , IAR POVESTEA CU REVOLUTIA SI TERORISTII E O AMARA CACEALMA …

Comentează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s