Documente Oficiale – Confidentiale ale Afacerii Roșia Montană

“Rise Project publică documentul care a cedat practic dreptul asupra aurului de la Roșia Montană”

Licența de exploatare

– Timp de paisprezece ani, licența a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale unei mari afaceri românești, fiind actul care a dezbinat peste un deceniu societatea civilă, guvernanți și compania dezvoltatoare. Licența a fost acordată, în 1999, companiei statului Minvest, fără licitație, iar un an mai târziu, a ajuns, tot fără licitație, la compania privată Roșia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources). În ultimele luni, autoritățile guvernamentale au promis că vor urgenta desecretizarea licenței. Marți, 27 august 2013, Guvernul și-a asumat un proiect de lege prin care dă undă verde exploatării de la Roșia Montană, fără ca în prealabil să publice cel mai important document din această afacere.

  • Proiectul guvernului este primul pas spre desemnarea proiectului de la Roșia drept proiect de utilitate publică, ceea ce ar permite companiei să-i exproprieze pe localnicii care se opun proiectului fără ca aceștia să poată contesta în instanță procedura.
  • Publicăm mai multe contracte de împrumut care arată cum statul, după ce a cedat gratis și fără licitație licența către compania Gabriel Resources, a ajuns să fie dator cu aproape 40 de milioane de dolari către aceeași companie. Contractele de împrumut pentru finanțarea afacerii demonstrează cum statul nu poate încasa niciun dolar din dividente până la momentul la care Roșia Montană Gold Corporation nu va returna împrumuturi de sute de milioane de dolari către acționarii săi privați.

  • Am adăugat seriei de documente un nou act care arată cum a început proiectul Roșia Montană.

SCHEMA AFACERII
SCHEMA AFACERII

Licența de exploatare a aurului de la Roșia Montana expiră peste patru ani. Licenta Rosia Montana

Așa a început afacerea Roșia Montană. Acordul inițial de cooperare între compania Gabriel Resources și statul român. 
rosia-montana-acte-premergatoare

Perimetrul de exploatare s-a dublat prin acte adiționale la licență. act-aditional4-contract-imprumut-rosia

Contract imprumut Gabriel Resources Minvest. 
contract-imprumut-gabrielresources-minvest

PDF_LogoLista parlamentari romani – Adrese / nr. Telefon

UPDATE:

 

Din Aceeasi Categorie:

————————

Acest articol face parte din investigatia:

Sursa: riseproject.ro

Comentează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s