Cel mai mare aparat de represiune – Statul –

Statul captiv – cel mai mare aparat de represiune

Part II / Part I

Cercetătorul Ioan RoşcaJudecarea genocidului comunist a fost blocată în mod constant şi sistematic de un aparat judiciar criminal, care s-a solidarizat cu călăii regimului, şi care, în loc să îi arunce după gratii şi să facă dreptate, s-a ocupat cu meticulozitate de acoperirea atrocităţilor comise de aceştia, a fost concluzia la care a ajuns, după ani de experienţe nefericite în domeniu, cercetătorul Ioan Roşca. 

Declaraţia a fost făcută în cadrul celei de-a şasea ediţii a Zilelor Rezistenţei Naţionale, dedicată împlinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România.

Genocidul comunist, o realitate ignorată de Justiţie

„În anul 2005, mi-am părăsit poziţia de cercetare din Canada şi am venit la Bucureşti în dosarul Mineriadei din 1990, eu fiind unul dintre liderii din Piaţa Universităţii. Am venit la acest proces şi am constatat că generalul Dan Voinea cu echipa lui studia detaliile din decembrie, studia detaliile din iunie, dar nu le aşeza pe procesul genocidului comunist, ca şi cum noi nu de asta ne-am dus acolo în piaţă, ca şi cum problema nu era că noi voiam să cadă regimul comunist şi să se intre în Securitate şi să-i scoatem odată de la putere, ca şi cum nu ştiu ce făceam pe acolo. (…)

A durat cât a durat, sar toate detaliile, ce vă imaginaţi că s-a întâmplat?! În momentul în care Ion Iliescu a ajuns pe lista inculpaţilor, cu o săptămână înainte de inculparea lui oficială, prin nişte intervenţii mai mult decât oculte, dosarul a fost luat de la echipa militară… dar exact în clipa inculpării, mă refer la dosarul Mineriadei şi al Decembriadei, au fost luate şi comutate la o echipă civilă condusă de un procuror, Marius Iacob”, a amintit Ioan Roşca.

Dacă citiţi mărturiile din cele 49 de volume cu victimele comunismului o să vedeţi ce au declarat oamenii şi ce a considerat justiţia română „că nu dovedeşte nimic”.

Văzând că ancheta desfăşurată de generalul Dan Voinea nu lega faptele de genocidul comunist,  cercetătorul a decis, în 2006, să ia atitudine pe cont propriu.

„M-am făcut util anchetei, câţiva ani de zile am participat zi de zi, cu informaţii, cu ce am putut eu, m-am străduit să sprijin această anchetă. Am stat acolo şi am sesizat tot mai tare că lumea nu se leagă de genocidul comunist, şi atunci, în anul 2006, sesizând după părere mea lipsa de fond pe care o avea cercetarea evenimentelor din iunie nelegată cu adevărata lor substanţă, am iniţiat, mergând la câţiva oameni pe care îi respectam, 2006, pe 31 iulie, într-un cvartet, eu, Cicerone Ioniţoiu de la Paris, Gheorghe Jijie şi Grigore Caraza(foşti deţinuţi politici, eroi anti-comunişti – n.r.), un dosar – am reiniţiat dosarul judecării şi cercetării genocidului comunist. De la început l-am dirijat spre judecarea celor care, în 1989 şi după aceea, au blocat judecarea genocidului comunist. (…)

În august 2010, la un memoriu vitriolic pe care l-am trimis, e drept că era ireverenţios de-a dreptul, am trimis un memoriu pentru că nu se mai termina, mureau unul după altul toţi şi nu se mai întâmpla nimic, în sfârşit am primit NUP – ‘neînceperea urmăririi penale’ – în care am fost anunţat că, având în vedere că nimeni din România nu s-a plâns niciodată de genocidul comunist până în 2006,  fantastic să îmi spună asta mie care aveam chiar semnătura pe primul meu dosar din ’90, nu i-a trecut nimănui prin cap să se plângă de genocidul comunist şi, având în vedere că în acest caz curge o prescripţie de 15 ani şi că noi am început în 2006, a curs prescripţia de 15 ani. 

O astfel de tehnicalitate, o astfel de precizie în termeni, face obiectul oricărei demonstraţii ştiinţifice a funcţionării criminale a aparatului judiciar. Este o funcţionare dovedibil criminală. Se vede reaua credinţă şi intenţia, absolut dovedibile”, a dezvăluit Ioan Roşca. 

Lupta pentru dreptate continuă

„După ce au făcut treaba respectivă, după ce ne-au umplut cu NUP-uri, domnul Jijie şi cu domnul Constantin Iulian (fost deţinut politic – n.r.) s-au apucat şi au reuşit să îi convingă pe bătrânii ăia care au trecut prin Piteşti, foarte mulţi, şi i-au adus la echipa generalului Voinea să depună mărturii penale şi au depus săracii luni, marţi, miercuri, joi, domnule, şi s-au strâns… oameni de 80, 90 de ani veniseră totuşi să depună la procuratura de la Bucureşti mărturia lor despre ce au păţit la Piteşti – mărturii penale, nu lucrări istorice. Bun. S-au adunat, s-au adunat, s-au adunat, şi meritul enorm este al domnului Jiji care la 95 şi ceva de ani dovedea o tinereţe de fier, şi a domnului Constantin Iulian care, după părerea mea, a reuşit un tur de forţă ca istoric. Înainte de a dispare a reuşit să găsească unde ajungeau mărturiile de la Piteşti, adică a reuşit să găsească componenţa biroului lui Alexandru Nicolschi (născut Boris Grünberg, general de securitate, agent sovietic şi torţionar – n.r.). 

S-a întâmplat că domnul Gheorghe Jiji, cu colegii lui, au depus plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum cere legea. Şi după ce au fost malversaţi la ÎCCJ, care de fapt este cel mai înalt for al justiţiei criminale din România, s-au dus la CEDO. Cine credeţi că a fost pus la CEDO să le judece dosarul? Un an şi jumătate au trimis la CEDO dosare, cu morţi, cu … cine credeţi că a fost pus? O doamnă care fusese avocata evreilor la Holocaust. Această doamnă este singurul judecător care le-a spus ‘nu a fost niciun genocid’. 

Când am venit, în luna… eu am venit să mărturisesc asta, e important, pentru că eu i-am găsit pe domnul Jijie şi pe domnul Iulian în ziua în care au primit sentinţa de la CEDO. Într-o lună jumătate au murit. Au murit de supărare. Au aşteptat până la 95 de ani şi la 95 de ani le-a tras şi CEDO o palmă. Unde-i sprijinul genocidului comunist? E şi afară domnule, evident. Şi deci au venit cu această plăcintă care spunea – nu a fost niciun genocid.” 

Punct. Şi de la capăt.

„În urma lor, am venit şi eu, cu domnul Cicerone Ioniţoiu, am depus şi noi, pentru că am profitat de faptul că au fost foarte multe plângeri în dosar. Am trecut la ICCJ prin întâmplări care merită odată să vi le povestesc pentru că altfel o să spuneţi că afirmaţiile mele sunt bombastice. Vă voi arăta pas cu pas cum funcţionează justiţia română. Dar pasul cel mai interesant este momentul în care mi-a venit rândul – mi s-a închis procesul în nas din primul termen, din primul termen.  Mi s-a spus că nu am depus nicio plângere, nu există niciun dosar, vă rog să mă urmăriţi, ca să aveţi scara fenomenului. 

Deci, după 5 ani de zile de cercetări penale eu nu mai aveam nici plângere şi am fost scos afară pe uşă, procurorul a declarat că nu am depus nicio plângere, eu am spus că este o crasă minciună… n-a contat, am fost scos afară. Norocul a fost că la o săptămână am venit tot eu ca mandatar al lui Cicerone Ioniţoiu de la Paris. Ei, în momentul ăsta, mi-au venit câteva idei, că a doua oară nu e ca prima, şi am făcut câteva manevre care au prelungit procesul. 

Vă spun pe scurt: am reuşit să observ că dosarele erau totalmente goale, nu aveau nicio filă.  Din 49 de volume lucrate de procuratură pe care noi le contestam, judecătorii nu aveau nicio filă. Nici o singură foaie. Nici plângerea nu mai exista. Şi atunci am avut un mare moment de inspiraţie. Mi s-a întâmplat pe 9 septembrie. M-a izbit – nu cumva ăştia.. părea incredibil… şi am cerut să mi se dea acces în arhivă, la fostul meu dosar închis ca fiind nul. Şi m-am dus şi le ascunseseră la mine. 49 de volume, cu toate mărturiile, cu aceasta extraordinară bogăţie istorică, erau ascunse la mine în dosar. 

Ce se întâmpla? Ăştia au făcut pasul greşit de a crede că mă întorc în Canada şi la revedere, şi le-au băgat la mine. Cum procedau? Având în vedere că erau cinci plângeri, când venea procesul unuia din noi, le băgau la altul, când venea la al doilea, le băga la primul, şi le învârteau între dosare şi veşnic nu exista niciun dosar. Vorbesc serios. Am răspundere pentru ce vă spun. Asta e justiţia din România, la asta să vă aşteptaţi dacă ajungeţi acolo. Deci, la modul acesta şi la nivelul acesta – să palmeze 49 de volume cu victimele comunismului, să le palmeze între dosare. 

Cum s-a întâmplat de le-am găsit chiar în ziua procesului, am zis – staţi un pic, ştiu unde sunt, ştiu unde le-aţi ascuns, ştiu cine sunteţi, ştiu pe cine reprezentaţi. Aceste declaraţii nu aveau cum să fie foarte favorabile… până la urmă am fost trimis la Curtea de Apel, trimis… şi în final am ajuns şi eu acum la CEDO, am trimis un camion cu toată munca domnului Gheorghe Jiji. Aceste 49 de volume le-am pus pe internet, ca să nu dispară. Sunt puse pe internet, sunt accesibile public şi dacă vreţi să citiţi mărturiile o să vedeţi ce au declarat oamenii şi ce a considerat justiţia română că nu dovedeşte nimic.” 

Sursa: TheEpochTime-Romania.Com

De la inceput –>

Comentează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s