Incalzirea Globala – OMENIREA A TRECUT DE UN PRAG TEMUT, NEMAIVĂZUT DE MILIOANE DE ANI PE TERRA

Schimbările climatice sunt o amenințare majoră pe care trebuie să o combatem. Dacă nu acționăm acum, impactul va deveni negestionabil, cu consecințe ireversibile pentru umanitate și mediul înconjurător. România s-a angajat încă de anul trecut să contribuie la reducerea nivelului emisiilor de carbon. Prin concentrarea eforturilor pentru a avea o economie cu emisii scăzute, vom deveni mai competitivi, vom crea noi locuri de muncă și vom răspunde mai eficient la provocările legate de securitatea energetică și climatică. La Conferința de la Paris am solicitat, în numele României, acțiuni comune. Reuniunea trebuie să se încheie cu un acord cuprinzător, echitabil și efectiv pentru atingerea obiectivelor agreate de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius.

Voi prezenta în continuare un articol din New York Times din data de 12.05.2013 după care nu cred că mai putem comenta.

ANUNŢ SUMBRU: OMENIREA A TRECUT DE UN PRAG TEMUT, NEMAIVĂZUT DE MILIOANE DE ANI PE TERRA 

Schimbarile climatice
Nivelul celui mai important gaz cu efect de seră din atmosferă, dioxidul de carbon, a depăşit un prag temut, au anunţat oamenii de ştiinţă, atingând un nivel nemaivăzut pe Terra de câteva milioane de ani. Aparatele ştiinţifice de monitorizare au raportat că gazul a atins un nivel mediu zilnic ce depăşeşte pragul de 400 de părţi per milion — într-un fel, doar un număr rotund, dar totodată un prag ce ne reaminteşte că eforturile depuse pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ce au început acum câteva decenii, par să se clatine. Cele mai bune dovezi disponibile sugerează că niciodată în ultimele trei milioane de ani nu s-a mai înregistrat pe Terra un astfel de nivel, evenimentul precedent având loc înainte ca oamenii să evolueze. Oamenii de ştiinţă cred că această creştere anunţă schimbări masive în climat şi în nivelul oceanului planetar. „Simbolizează că, până acum, am eşuat lamentabil în eforturile de a rezolva această problemă”, a comentat Pieter P. Tans, coordonatorul programului de monitorizare de la National Oceanic and Atmospheric Administration ce a efectuat noua măsurătoare.

Ralph Keeling, coordonatorul altui program de monitorizare de la Scripps Institution of Oceanography din San Diego, afirmă că o creştere continuă ar fi catastrofală. „Atingerea acestui nivel sugerează că vom pierde în scurt timp orice şansă de a menţine climatul în limitele pe care până acum le-am definit ca tolerabile pentru omenire”, a comentat Keeling. Noua măsurătoare a fost realizată de instrumentele situate pe Mauna Loa, vulcanul de pe insula mare Hawaii recunoscut drept kilometrul zero al măsurătorilor dioxidului de carbon din aer. Aparatele pot colecta de pe vârful vulcanului aer proaspăt, ce a călătorit mii de kilometri deasupra Oceanului Pacific, producând astfel o mărturie a creşterii nivelului de dioxid de carbon din aer ce a fost observată în ultima jumătate de secol. Un nivel al dioxidului de carbon mai mare de 400 de părţi per milion a fost observat pentru prima dată în Arctica anul trecut, sărind atunci momentan la acest prag şi la Mauna Loa. Dar prima zi în care pragul de 400 a fost depăşit ca medie a măsurătorilor efectuate de-a lungul a 24 de ore a fost joi, arată datele colectate de NOAA şi de Scripps. Dioxidul de carbon creşte şi scade de-a lungul unui ciclu sezonal, nivelul urmând să scadă sub 400 în cursul acestei veri, pe măsură ce dezvoltarea copacilor din emisfera nordică va duce la absorbirea a 10 miliarde de tone de carbon din aer. Dar experţii afirmă că este vorba de o scurtă pauză, pentru că în curând va avea loc momentul când, indiferent de anotimp, nivelul înregistrat oriunde pe Terra să fie mai mare de 400. „Am sentimentului unui marş inevitabil spre dezastru”, a comentat Maureen E. Raymo, un cercetător de la Universitatea Columbia.
Datorită bulelor de aer blocate în gheaţa din Antarctic, cercetătorii ştiu că în ultimii 800.000 de ani nivelul dioxidului de carbon din are a oscilat între două valori apropiate, de la 180 de părţi per milion în timpul erelor glaciare până la 280 de părţi în timpul perioadelor calde. Dovezile atestă că temperatura globală şi nivelul dioxidului de carbon prezintă o legătură strânsă. De-a lungul întregii civilizaţii umane, cei aproximativ 8.000 de ani, nivelul dioxidului de carbon a fost relativ stabil în apropiere de pragul superior. Dar arderea combustibilor fosili a provocat o creştere cu 41 la sută a nivelului gazului cu efect de seră în perioada de la debutul revoluţiei industriale, echivalentul unei clipe ca durată geologică, iar clima începe să reacţioneze. Cercetătorii se aşteaptă la schimbări mai mari în viitor. Guvernele încearcă din 1992 să restrângă emisiile de gaze cu efect de seră, dar departe de a obţine o încetinire a ritmului, emisiile cresc în pas accelerat datorită creşterii economice rapide în ţările aflate în curs de dezvoltare. Oamenii de ştiinţă se tem că nivelul gazului s-ar putea tripla sau chiar creşte de patru ori înainte să fie adus sub control.
Măsurătorile indirecte sugerează că ultima oară când nivelul dioxidului de carbon era atât de înalt a fost acum cel puţin trei milioane de ani, în Pliocen. Cercetările realizate de geologi arată că atunci clima era mult mai caldă decât astăzi, calotele glaciare erau mai mici şi nivelul oceanului planetar era cu până la 18-24 metri mai sus. Experţii se tem că omenirea accelerează o întoarcere la astfel de condiţii — cu menţiunea că acum miliarde de oameni vor fi afectaţi.
„Durează ceva timp să topeşti un gheţar, dar noi o facem. E înfricoşător”, a comentat dr. Keeling. Tatăl său, Charles David Keeling, a început să efectueze măsurători ale dioxidului de carbon din aer pe Mauna Loa şi în alte locaţii la sfârşitul anilor ’50. Atunci, Keeling senior a identificat un nivel de 315 părţi per milion. Analiza sa a dovedit existenţa unei tendinţe de creştere ce poartă astăzi numele de Curba lui Keeling. Ulterior, oamenii de ştiinţă au arătat că efectul era provocat de arderea combustibilor fosili. Charles David Keeling a murit în 2005.
Atmospheric carbon dioxide tabel

Ţările au adoptat o ţintă oficială pentru a limita daunele provocate de încălzirea globală, ceea ce necesită, conform ultimelor estimări, ca emisiile să înceteze în momentul în care se atinge pragul de 450. „Dacă nu se încetinesc lucrurile, vom ajunge acolo probabil în mai puţin de 25 de ani”, spune Ralph Keeling. Cu toate acestea, multe ţări au refuzat să adopte ţinte naţionale obligatorii, printre care şi SUA sau China. Oamenii de ştiinţă afirmă că este nevoie urgent de amplificarea eforturilor, altfel ţinta de a limita încălzirea va deveni imposibil de atins fără tulburări economice majore. „Dacă începi să învârţi Titanicul cu mult înainte să ajungi la iceberg, poţi să îl eviţi fără să verşi paharul niciunui pasager de pe punte”, a comentat Richard B. Alley, un specialist în climă din cadrul universităţii Pennsylvania State. „Dacă aştepţi foarte mult, atunci scenariul optimist devine acela în care verşi foarte multe pahare”, a mai spus Alley. „Dacă dorim să prevenim tulburările climatice la care cultura umană nu este adaptată este necesară reducerea imediată a emisiilor de dioxid de carbon”, spune Mark Pagani, geochimist de la Universitatea Yale care a studiat climatul de-a lungul istoriei. „Am sentiment că momentul în care ar fi trebuit să începem era ieri”, a concluzionat Pagani. Referitor la evidenţa desfăşurării procesului de încălzire globală nu cred că mai putem discuta. Prea multe măsurători şi cercetări realizate de oameni de ştiinţă de renume au arătat acelaşi lucru: creşterea cu mult peste nivelul normal al substanţelor poluante şi în special a gazelor cu efect de seră. Se poate discuta mult despre lipsa de măsuri a celor care produc marea poluare şi a autorităţilor. S-au luat prea puţine măsuri de către organismele internaţionale implicate în limitarea poluării şi, mult mai puţine de guvernele statelor lumii. Este evident că există interese economice importante, mai ales la nivelul guvernelor şi a unităţilor economice mari poluatoare. Mijloacele mass media, probabil, sunt împiedicate să mediatizeze aşa cum este imperios necesar actuale situaţie, deosebit de gravă. Luarea rapidă a unor măsuri de reducere, nici măcar menţinere, a poluării nu reprezintă o prioritate pentru niciun guvern. Ce s-a întâmplat de curând în ţara noastră este halucinant! Autorităţile noastre au crezut că este timpul să ceară ajutorul lui Dumnezeu în rezolvarea aceatei probleme grave. În parteneriatul între Ministerul Agriculturii şi Biserică se spune printre altele: “La fiecare slujbă preoţii au incluse rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult”! Dacă înterpretăm această acţiune înseamnă că, guvernul a luat toate măsurile posibile pentru limitarea poluării şi a reducerii efectelor acesteia, iar ultima soluţie rămasă este să ne rugăm la Dumnezeu. Nu am nimic cu biserica, respect şi sunt de acord cu rolul benefic al ei în societate, dar, cred că am o părere diferită de majoritatea oamenilor referitoare la lumea care ne înconjoară. Consider, ca şi biserica, că Dumnezeu este atotputernic, a creat tot ce ne înconjoară şi în primul rând a creat legi după care evoluează întreg universul. Dumnezeu şi-a terminat de mult lucrarea. Tot ce se produce pe pământ sau în univers urmează aceste legi. Dumnezeu nu se mai implică în modificarea lor. În cadrul unei ecuaţii sau al unui model matematic dacă schimbăm datele se modifică şi rezultatul. La fel se întâmplă şi pe pământ. Dacă concentraţia elementelor din atmosferă se modifică este absolut normal să se modifice şi rezultatele. În concluzie, putem să ne rugă tot timpul să stăm numai în biserică, rezultatul va fi acelaşi. Rezolvarea problemei depinde de noi, de cât de repede suntem capabili să reducem poluarea. Însă previziunile sunt sumbre. Atâta timp cât state mari poluatoare China şi SUA) au ieşit din programe de mediu. SUA nu a ratificat acordul-cadru din cadrul Protocolului de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice. În 2012 a venit rândul Chinei să nu semneze Protocolul de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Copenhaga. Există numeroase instituţii şi organisme internaţionale şi interne, o legislaţie suficientă, numeroase convenţii, tratate, protocoale, acorduri etc. de mediu. Sar, se pare că bunele intenţii rămân doar pe hârtie. Practic s-a făcut mult prea puţin de am ajuns în situaţia dezastruasă de acum. Dacă vom continua tot aşa şansele noastre de a trăi o viaţă normală sunt tot mai mici.

Prof. Nicolae Tomescu

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ŞI SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Suntem martori neputincioşi ai anomaliilor climatice ce se produc într-un ritm din ce în ce mai accelerat, greu de suportat şi de explicat de către noi. Părem nişte spectatori nevinovaţi ce asistăm cu teamă la  efectele acţiunilor noastre. Majoritatea dintre noi suntem “nedumeriţi” de ce se întâmplă lângă noi, de ce ne este natura ostilă? Unii savanţi au tras demult semnalul de alarmă, dar cei care ar trebui să audă îşi astupă şi mai mult urechile, probabil nici nu le mai au. Unii sunt surzi şi muţi din cauza intereselor materiale, alţii (mai ales autorităţile) din laşitate, care derivă din neputinţă sau incompetenţă. Ne vedem, cunoscător sau nu, de activităţile curente, multe dintre ele sunt chiar cauze ale dereglărilor climatice. Fie că suntem simpli agricultori, muncitori, omeni politici sau proprietari, fiecare în felul nostru contribuim din plin la accentuarea dezechilibrelor de pe planeta noastră. Nu suntem, câtuşi de puţin, conştienţi că trăim “cu toţii!” într-o casă mare, frumoasă şi bogată, numită Pământ, de care noi trebuie să avem grijă, să o păstrăm curată, căci, ştim bine, murdăria este focarul de infecţie ce distruge chiar viaţa. De sănătatea şi frumuseţea ei depinde sănătatea, bunăsterea şi frumuseţea noastră.  Noi, oameni de rând sau  proprietarii întreprinderilor industriale mari poluatoare, trebuie să fim conştienţi că, contribuim mai mult sau mai puţin la  murdărirea planetei. Trebuie să fim conştienţi de greşelile noastre pentru a putea să mai îndreptăm ce se mai poate îndrepta. Suntem în mijlocul furtunii şi ne facem că nu ştim cum am ajuns aici, nu facem aproape nimic să ne salvăm.

Dacă până în anul 2005 puţini oameni de ştiinţă aminteau de încălzirea globală, după acest an, de când fenomenele naturale cauzate de acest proces s-au intensificat, tot mai mulţi au abordat acest subiect. Acum, aproape nimeni nu se mai îndoieşte că procese şi fenomene naturale neobişnuite, mai ales prin ritmul şi intensitatea lor, sunt efectul poluării datorată activităţilor necontrolate ale omului. Chiar dacă oamenii de ştiinţă au avertizat asupra pericolului carte paşte omenirea prin creşterea poluării, acţiunile concrete pentru limitarea acesteia sunt minore. Aş aminti aici creşterea cheltuielor pentru energia verde. Nu pot înţelege de ce nu se se mediatizează pericolul pe care îl prezintă creşterea poluării sau chiar menţinerea la nivelul actual al acesteia. În articolul de faţă o  să-mi prezint părerea despre poluare şi încălzirea globală, multe aspecte au fost prezentate de mine în lucrerea pentru obţinerea gradului didactic I. Lucrarea a fost realizată şi redactată în anul 2004, dată până la care puţini au scris despre pericolul “iminent” al poluării. Lucrarea pentru gradul didactic numită “Caracterizarea climatică a dealurilor subcarpatice din bazinul hidrografic al râului Buzău” prezintă date despre principalele elemente, fenomene şi procese meteorologice de la staţiile meteorologice şi hidrologice din Subcarpaţii Curburii, cu precădere între anii 1961-2002. După anul 1970 nu am avut date culese sau prelucrate, după acest an am cules, prelucrat, analizat şi interpretat datele climatice de la staţiile meteorologice şi hidrologice din regiunea studiată, în urma unei munci considerabile. Observînd modificari în afara limitelor normale ale valorilor unor elemente şi fenomene meteorologice, într-un anumit sens, am intuit că aceste modificări ar fi datorate  procesului de încălzire globală. Am hotărît, ca un element de noutate în cadrul lucrării, să introduc capitolul pe care l-am numit “Modificări climatice survenite în ultimul deceniu.”  Voi prezenta în continuare cele mai importante pasaje din acest capitol. În afara datelor prelucrate de mine în realizarea acestui capitol am folosit ca material bibliografic lucrarea cercetătorului amarican Sir. George Philander “Încălzirea globală, o treabă riscantă” apărută în anul 2002, articole din presă.

1. Schimbările climatice actuale – între normal şi anormal. 

Meteorologi şi oameni de ştiinţă de pe întreg globul au sesizat modificările climatice produse mai ales în ultimele patru decenii. S-au făcut cercetări complexe pentru a identifica cauzele acestor modificări, dacă acestea intră în sfera normalului, sau dacă sunt produsul activităţilor antropice ce conduc la degradarea mediului, la perturbarea unor echilibre naturale cu efecte imediate asupra valorilor elementelor climatice şi de aici asupra frecvenţei şi intensităţii unor procese şi fenomene naturale. Rezultatele studiilor sunt greu de analizat şi concluzionat, datorită parametrilor multiplii din ecuaţii dat de complexitatea mediului. De aceea, unii oameni de ştiinţă pledează pentru legătura clară şi, relativ imediată, între activităţile antropice necontrolate, de degradare a mediului înconjurător şi modificările climatice apărute, mai ales în ultimul timp, când presiunea umană asupra mediului a crescut. Alţi cercetători au emis ipoteza conform căreia, modificările climatice produse în ultimele decenii nu ies din sfera normalului, că sunt destul de multe cazuri de modificări climatice şi în perioade nu prea îndepărtate. Studii asupra condiţiilor climatice din ere geologice diferite au fost posibile în diferite strate de roci sau alte medii. De exemplu în Groenlanda s-au obţinut date asupra climei unei perioade lungi de timp studiind mostre de gheaţă. Mostrele au putut fi datate uşor (şi cu o precizie mult mai mare decât în cazul altor metode) deoarece vânturile depun un strat de praf în fiecare vară; praful este vizibil între zăpezile iernilor succesive. Rezultatele arată că numeroase perioade calde, scurte, au întrerupt ultima eră glaciară. În mod asemănător, tranziţia către condiţii interglaciare mai calde a fost întreruptă de frecvente intervale reci, unele scurte, altele prelungite. Printre variaţiile semnificative ale climei se numără încălzirea Europei între anii 1000 şi 1400 d.Hr., aproximativ când în Marea Britanie au înflorit podgoriile, când asupra Europei continentale, iar în Groenlanda erau atât de mulţi colonişti încât papa a trimis acolo un arhiepiscop. Pe la începutul secolului XV temperaturile au început să scadă , silind-ui pe colonişti să-şi abandoneze aşezările din Groenlanda şi aducând veri umede şi reci în Europa care au contribuit la răspândirea foametei. Aceste diferenţe climatice au părut atât de enorme celor care le-au trăit încât intervalului rece i se spune, în mod exagerat, Mica Eră Glaciară. Trecutul foarte recent a fost relativ liniştit, dar iată că acum a intevenit o perturbaţie care nu este în niciun caz modestă. Suntem pe cale să sporim concentraţia de dioxid de carbon  ( gaz de seră) în atmosferă, nu cu câteva procente, ci cu 100%.

2. Dovezi ale modificărilor climatice recente.  

Dovezile acumulate pe parcursul a peste 100 de ani ale modificărilor şi în special progresul ştiinţific înregistrat, au convins majoritatea savanţilor că actuala creştere rapidă a concentraţiei gazelor de seră în atmosferă va conduce la modificări climatice globale. Astăzi unii oameni de ştiinţă sunt de părere că, creşterea temperaturilor globale pe parcursul anilor 1990 este o dovadă clară că a început încălzirea globală. Caracteristicile elementelor meteorologice s-au modificat de-a lungul timpului, cu abateri mai mari sau mai mici de la valorile obişnuite. Se observă, însă, abateri importante de la valorile medii mai ales în ultimele decenii, când s-au intensificat ca frecvenţă şi intensitate unele fenomene meteorologice de risc, atât la nivel mondial cât şi pe teritoriul ţării noastre şi înclusiv în regiunea studiată (furtuni, tornade, inundaţii, secete etc.). Din punct de vedere al temperaturii medii multianuale, în regiunea Subcarpaţilor curburii, se remarcă o creştere a acesteia cu 0,04 grade Celsius în 2002 faţă de 1970 (9,6 grade Celsius în 1970 şi 9,64 grade Celsius în 2002) la staţia Pătârlagele. Diferenţa este şi mai mare dacă calculăm temperatura medie anuală din ultimul deceniu şi jumătate. În această ultimă perioadă t.m.a. a atins valoarea de 10,2 grade Celsius la staţia Pătârlagele, cu 0,6 grade Celsius mai mare decât media multianuală. Valori asemănătoare s-au înregistrat şi la celelalte staţii meteorologice din regiune. O altă modificare climatică remarcată în ultimul timp se referă la alternanţa perioadelor de timp cu temperaturi ridicate cu cele cu temperaturi scăzute. Alternanţa acestor perioade de timp cu temperaturi ce ies din valorile normale pot fi sesizate şi din înregistrările climatice de la staţiile meteorologice referitoare la numărul de zile tropicale, de vară, cu îngheţ sau de iarnă. De exemplu, în ultimii 15 ani (până în 2002), la staţia Pătârlagele, se disting numărul mare de zile cu îngheţ din lulile martie şi aprilie, ba chiar o zi şi în mai şi numărul, relativ, mic al zilelor de iarnă din februarie. De altfel se observă o încălzire a acestei luni la toate staţiile meteorologice. (la Buzău 1,46 grade Celsius în ultimii 15 ani faţă de -0,5 grade Celsius temp. medie multianuală, 0,52 grade Celsius media din ultimii 30 ani faţă de -0,1 grade Celsius temp. medie multianuală). Tendinţa de încălzire este edificatoare dacă se studiază numărul zilelor de vară şi tropicale care sunt mai numeroase în ultima perioadă. La Pătârlagele în anul 1992 s-au înregistrat 100 zile de vară, 117 în anul 1994 şi 99 în 2000 faţă de numărul mediu de 78 zile ; 41 zile tropicale în 1994, 39 în anul 2000, 35 în anul 2001 faţă de media de 18,25 zile. Tendinţa de încălzire din ultimele două decenii reiese şi din valorile mai mici ale umidităţii relative. Aceste valori rar scădeau sub valoarea de 80% până în anul 1985 (75,6%, 76,5% şi 77,7% în anii 1971,01973 şi 1974), iar după acest an valorile sub 80% au fost predominante. Există o legătură direct proporţională între valorile umezelii relative şi cantitatea de precipitaţii. Cantităţile medii anuale, cu mici excepţii, înregistrează o tendinţă de scădere în ultimile două decenii în toată regiunea studiată: 621 mm media anuală din ultimii 15 ani faţă de 772 mm media multianuală la Pătârlagele; 574 mm faţă de 581 la Pitroasele şi 520 mm faţă de 523 mm la Buzău. A crescut frecvenţa anilor cu precipitaşii scăzute: la Buzău – 359,1 mm în anul 1993, 462,4 mm în 1994, 416,6 în 1998, 333,3 în 2000 şi 443 mm în 2001; la Pătârlagele – 481,7 mm în 1985, 480.4 mm în 1986, 448,5 în 1987, 460 mm în 1989, 390 în 2000 şi 551 în 2002. Aceste valori medii anuale trebuiesc comparate cu cantităţile medii de precipitaţii care au valorile de 523 mm la Buzău şi 648 mm la Pătârlagele. Creşterea temperaturii globale, ca urmare a producerii fenomenului efectului de seră ar trebi să să conducă la creşterea cantităţilor de precipitaţii ca urmare a evaporaţiei mai intense de la nivelul scoarţei terestre. Este posibil ca surplusul de precipitaţii să cadă la latitudini mai mici, în regiunile tropicale musonice, unde perioadele cu inundaţii s-au înmulţit, iar ciclonii tropicali sunt mai activi şi mai distrugători. S-au înmulţit furtunile sau uraganele şi laq latitudini medii unele luând aspect de tornade, cu o frecvanţă mare  în partea centrală a Americii de Nord. Acest fenomen s-a extins mult, ca urmare a atingerii parametrilor producerii lor, apărând şi pe teritoriul ţării noastre în regiunea de câmpie. Toată lumea s-a familiarizat cu termenii de “încălzire globală” şi “efect de seră” în timpul verii îngrozitor de uscate şi fierbinţi din anul 1988 din SUA. Seceta a fost atât de dezastruasă în partzea central-vestică a Stateloe Unite încât vitele au fost tăiate, neexistând iarbă cu care să fie hrănite. Federaţia Rusă şi China s-au confruntat cu secete similare, în schimb ploile torenţiale au făcut ravagii în unele părţi ale Africii, Indiei şi Bangladeshului. La  un moment dat trei sferturi din suprafaţa Bangladeshului era sub apă.În peninsula Yucatan, uraganul excepţional de intens, Gilbert a măturat practic oraşe întregi, aruncându-le în mare. La sfârşitul acelui an, coperta revistei Time prezenta nu fotografia “Omul anului” ci a planetei Pământ, o planetă în pericol. În audieri televizate din Congres, oamenii de ştiinţă au tras un semnal de alarmă, afirmând că veri ca cea din 1988 pot deveni mai frecvente ca urmare a activităţilor noastre industriale  şi agricole care provoacă o creştere a concentraţiei gazelor de seră în atmosferă.

3. Cauzele  modificărilor climatice. 

Voi încerca să prezint în cele ce urmează principalele cauze care au condus la fenomenul de “încălzire globală” şi un scurt istoric asupra identificării şi studiul acestui fenomen. Către sfârşitul secolului XIX, chimistul suedez Svante August Arrhenius alerta lumea “că activităţile noastre industriale, care provoacă mărirea concentraţiei de gaze de seră în atmosferă, ar putea conduce la modificări climatice globale.” Nimeni nu a dat prea multă atenţie previziunilor sale datorită considerabilelor incertitudini. Există acum dovezi de necontestat că mai multe gaze de seră, nu numai dioxidul de carbon, şi-au mărit rapid concentraţia de la începutul revoluţiei industriale.Modelele matematice ale climei pământeşti oferă acum detalii ale modificărilor climei globale, înclusiv încălzirea globală la care ar trebui să ne aşteptăm. Principala cauză a modificărilor climatice o constituie poluarea atmosferei, datorită emisiei de diverse gaze, de la ţevile de eşapament ale autovehiculelor, până la cele din combinatele chimice şi metalurgice, termocentrale etc. Atmosfera este “depozitul” care absoarbe zilnic cantităţi infinite de particule solide, lichide sau gazoase emanate de diverse surse naturale şi artificiale. În acest imens bazin se ridică în fiecare minut pulberi şi gaze fie de natură vegetală (granule de polen, spori vegetali, gaze rezultate din procesul de descompunere a vegetaţiei moarte etc), fie cele provenite în urma erupţiilor vulcanice sau din distrugerea stratului superficial al solului. Dar cele mai multe şi variate pulberi îşi au originea în activitatea umană. Pe măsura dezvoltării procesului de industrializare a crescut numărul şi varietatea surselor de poluare. Cei mai frecvenţi poluanţi întâlniţi în atmosferă, mai ales cea urbană, sunt: gazul carbonatic, anhidrida sulfuroasă şi sulfurică, diverşi acizi, prafuri, fumul şi cenuşa provenite din arderi, praful mineral,hidrocarburi, microbi şi viruşi etc. (Sir George Philander). Principala sursă de poluare rămâne industria. La marile combinate siderurgice, de exemplu, prin amploarea procesului tehnologic, cantitatea de impurităţi degajată în atmosferă este enormă. Un astfel de combinat cu o producţie anuală de 5 milioane de tone  elimină timp de 24 de ore circa 15 000 t oxid de carbon, peste 1000 t de pulberi, şi aproximativ 50 t de dioxid de sulf. În astfel de condiţii  atmosfera în jurul astfel de combinate este poluată pe o rază de 3 km, iar pulberile sunt transportate de vânt la sute de km. De la fabricile de ciment se elimină zilnic în atmosferă cantităţi de pulberi de ordinul a zecilor de vagoane, prin depunere ajungând să fie câteva mii de tone/km/an, încât totul în jurul lor este acoperit cu un strat de pulbere albă. Alături de industrie mijloacele de transport constituie, de asemenea, surse importante de poluare. În marile oraşe ale SUA de exemplu, poluarea produsă de autovehicule este mai mare (peste 60%) decât cea datorată altor surse. (Institutul de Geografie, 1981).

Alţi factori care care influenţează modificările climatice sunt cauze astrale, legate de poziţia Soarelui, de ciclurile eruptive ale acestuia etc, cauze care produc modificări climatice pe perioade scurte, de la an la an sau de ordinul a câteva decenii. Aşa se poate explica apariţia unor “Mici Ere Glaciare”, urmate de perioade normale sau de încălzire. Dar în afara cauzelor naturale a căror efecte sunt pe perioade scurte, sunt cele cauzate de activităţile omului. Probele empirice şi teoretice nu lasă nicio îndoială că mărimea concentraţiei gazelor de seră în atmosferă, dacă este să continue pe termen nedefinit va provoca modificări climatice globale. Tot în categoria cauzelor naturale intră şi gazele cu efect de seră provenite de la erupţiile vulcanice.

Dioxidul de carbon este principalul gaz din atmosferă care se face răspunzător de procesul denumit încălzirea globală.  Deşi nu absoarbe la fel de eficient radiaţia infraroşie, dioxidul de carbon se gaseşte în atmosferă in cantităţi de 201 ori mai mari decât metanul si de 700 de ori mai mari decât oxidul de azot, avâd astfel cel mai important rol în fenomenul de încalzire globală. Din anul 1750 (începutul revoluţiei industriale) pană în anul 2005 cantitatea de CO2 din atmosferă a crescut de la 280 ppm (părţi la un milion) până la 379 ppm, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 650.000 de ani. In ultimii ani, cantitatea de CO2 prezentă în atmosferă a crescut alarmant. Numai din 1970 pană in 2005 a fost eliberată in atmosfera o cantitate de CO2 egală cu cea eliberată de la începutul erei industriale pană in 1970. (Jurnalul Naţional).

Experţii au sugerat că topirea gheţarilor duce la schimbarea curenţilor şi la slăbirea puterii vântului în emisfera nordică, ceea ce duce la încălzirea atmosferei. “Efectele de acum vor fi mult mai vizibile începând din această toamnă, odată ce va începe îngheţul şi vom vedea cum modelele circulaţiei aerului au influenţat distribuţia gheţii”, a spus Judith Curry , unul dintre climatologii de la Institutul de Tehnologie din Atlanta. Potrivit Centrului Naţional pentru Măsurarea Zăpezii şi a Gheţii din Boulder, Colorado, pe 26 august s-a înregistrat un nou record al topirii gheţii. Spre deosebire de 2007, când erau 3,52 de milioane de kilometri pătraţi de gheaţă topite, anul acesta (2012) nivelul gheţii topite a ajuns la 4,10 milioane de kilometri pătraţi. Mark Serreze, directorul Centrului Naţional pentru Măsurarea Zăpezii şi Gheţii, arată că topirea gheţii de la Arctic s-a petrecut în condiţii relativ normale de vreme, cu o singură furtună puternică. “O ipoteză ar fi ca, odată cu extinderea mai redusă a gheţii marine din Arctica spre sfârşitul sezonului cald, contrastul termic dintre zona latitudinilor înalte şi a celor joase scade, iar vânturile vestice, care aduc iarna aer mai cald dinspre suprafaţa oceanului Atlantic de Nord spre continentul eurasiatic, îşi reduc din intensitate”, a explicat pentru gândul Roxana Bojariu, expert al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climatică. Fenomenul este valabil şi pentru anotimpul cald, slăbirea intensităţii vânturilor de vest face ca masele de aer umede din vest să nu mai ajungă decât sporadic în Europa centrală şi atunci mai lipsite de umiditate. Este de aşteptat că în viitorul apropiat perioadele de secetă să fie mai numeroase şi mai lungi, aducând daune importante agriculturii şi perturbând activităţile energetice. Scăderea cantităţilor de precipitaţii vor duce la micşorarea cantităţii de energie electrică produsă în hidrocentrale şi, din păcate, diferenţa de până la necesar se va realiza, probabil, prin energia termoelectrică care presupune folosirea materialelor combustibile materii prime poluante.

4. Sunt reversibile actualele modificări climatice? 

Omenirea riscă să devină “o specie de seră”, continuând să supravieţuiască numai în condiţii construite artificial. Cu toate avertizările oamenilor de ştiinţă, se face prea puţin pentru stoparea sau măcar diminuarea fenomenelor care susţin sau amplifică încălzirea climei. Gazele cu efect de seră sunt eliminate mult mai mult decât ar fi normal, nerespectându-se protocolul de la Kyoto din 1997 care prevede reducerea emisiilor cu efect de seră. State precum SUA, Rusia, mari mari producătoare de gaze cu nu asemenea efect, sunt mai degrabă guvernate de interese economice şi politice, decât de diminuarea emanaţiilor nocive. Şi, până la urmă totul depinde de reacţia omenirii. (Libertatea, 5 iulie 2004). Reacţia care poate stopa aceste scenarii apocaliptice, care din păcate sunt susţinute de tot mai mulţi oameni de ştiinţă, este aceea de a respecta convenţiile, protocoalelor, deciziile, legile etc., adoptate la nivelul diverselor organisme interne sau internaţionale ce au ca obiect de activitate protecţia mediului. Este vorba de de protocolul de la Montreal din anul 1987 cu privire la limitarea producţiei de CFC care contribuie la degradarea stratului de ozon, de convenţia de la Rio de Janeiro din 1992 cu privire la “stabilizarea concentraţiei gazelor de seră din atmosferă la un nivel care să împiedice interferenţa antropogenă periculoasă cu sistemul climatic”, la fel ca Protocolul de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările climatice din anul 1997. Sunt paşi mici, care să contribuie la protejarea planetei noastre, ce devine din ce în ce mai fragilă, dar din păcate nici aceste protocoale şi convenţii nu sunt respectate de toate naţiunile lumii, de toate companiile poluante. S-au făcut câţiva timizi paşi în direcţia limitării poluării planetei: filtre utilizate la emisia gazelor autovehiculelor (catalizatoare), filtre utilizate la marile intreprinderi industriale ce realizează o poluare masivă (termocentrale, combinate metalurgice, cobbinate chimice fabrici de ciment etc.), tehnologi noi ce respectă toate condiţiile ecologice.  Însă activitatea desfăşurată de diversele organisme şi organizaţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului, este departe de a da rezultate. Gonim spre curenţi periculoşi şi, poate, înspre cascadă, dar ezităm să luăm măsuri fiindcă nu ştim precis cât timp ne-a mai rămas până ce vom da cu adevărat de necaz. Ar putea fi mai înţelept ca, pentru început, să ieşim din partea tumultuasă a torentului şi să ne mutăm în zona liniştită a lui. Noi, cei care suntem privilegiaţi să trăim pe această planetă ospitalieră, ar trebui să încercăm măcar să o înţelegempentru a putea evalua consecinţele probabile  ale acţiunilor noastre. (Sir George Philander).

5. Efectele încălzirii globale. 

În paragrafele anterioare am amintit de multe dintre efectele încălzirii globale asupra climei. Amintesc dintre acestea:

  • creşterea temperaturii medii anuale;
  • alternanţa dintre perioadeanormal de calde cu cele anormal de reci;
  • perioade de timp cu precipitaţii mult peste media multianuală în alternanţă cu altele de secetă;
  • creşterea numărului de zile de vară şi a celor tropicale;
  • scăderea numărului de zile de iarnă;
  • creşterea numărului de fenomene naturale de risc: cicloni tropicali, uragane, tornade, ploi cu grindină, ploi acide, smoc etc;
  • scăderea numărului de zile cu strat de zăpadă;
  • creşterea amplitudinilor temperaturilor extreme lunare şi anuale.
  • acelerarea ritmului de topire a gheţarilor cu efecte asupra creşterii nivelului Oceanului Planetar.

Unii specialişti zugrăvesc tablouri alarmante: nivelul mării se va ridica atât de mult încât în curând va inunda New York-ul, Londra, Tokio şi alte oraşe de coastă; molime şi boli se vor răspândi în noi zone; terenuri agricole vor fi distruse de secetă. Alţi specialişti ne asigură că activităţile industriale şi agricole nu reprezintă o ameninţare imediată şi nu există ameninţarea încălzirii globale în viitorul previzibil. Cel mai semnificativ şi mai periculos efect al poluării atmosferice îl constituie apariţia găurilor în stratul de ozon de la latitudini mari. Deşi oamenii de ştiinţă  preziseseră că CFC (clorofluorocarbonaţi) vor provoca o slăbire treptată, uniformă, a stratului de ozon în decursul a următoarelor decenii, iată că în stratul de deasupra Antarticii a apărut brusc o gaură şi poate fi găsită acolo în fiecare lună octombrie (Sir George Philander). Din ce în ce mai des auzim că în nu ştiu ce localitate au căzut bucăţi de gheaţă de 25 cm, că o ploaie de numai 5 minute a inundat şi distrus sate întregi, că secete au distrus 3/4 din producţia agricolă, că au crescut cazurile de cancer de piele şi boli de ochi etc. Sunt ştiri rupte din realitate, care au ca principală cauză….. poluarea. Potrivit proiectărilor Grupului Interguvernamental de experţi privind evoluţia climatului (IPPC) al ONU, pînă în anul 2100 creşterea temperaturii medii la suprafaţa globului se va situa între 1,4 şi 5,7 grade Celsius. “O schimbare de 4 grade Celsius ar fi de aceeaşi amploare cu încălzirea care a pus capăt ultimei perioade glaciare şi care a modificat radical harta geografico-biologică a lumii” spune Mircea Duţu, rectorul Universităţii Ecologice din Bucureşti. “Vom fi în faţa unui adevărat şoc climatic; salturi de temperatură care în mod normal se produc în mii de ani , dând posibilitatea vieţuitorilor să se adapteze la mediu, acum au loc numai într-un secol. Consecinţele vor fi dramatice: inundaţii catastrofale şi secete prelungite, bulversarea anotimpurilor, trecerea rapidă de la cald la rece, de la secetă la abundenţă pluviometrică, afectarea până la distrugere a culturilor tradiţionale. Schimbarea climatică de o asemenea manieră poate antrena până în 2050 o pierdere a biodiversităţii până la decimarea a o treime din toate speciile planetei. Prima etapă va afecta major civilizaţia umană şi va conduce la exemplarelor mai rezistente în arealele de natură care se vor dovedi adaptabile. Pe termen lung, soarta va fi aceeaşi: dispariţia actualei forme de viaţă şi, probabil, apariţia alteia noi. În orice caz, pragul şocului climatic nu va depăşi anul 2100.” Aşadar, încercările la care va fi supus omul vor fi majore. Să ne amintim de teribila caniculă din anul 2003 din Franţa când au murit peste 20000 de oameni. Specialiştii spun că victimele caniculei se vor înmulţi. Producţia agricolă va fi compromisă. Aparatele de aer condiţionat vor fi la fel de necesare vara precum caloriferele iarna, cu consumul aferent de energie electrică. (Ziarul Libertatea, 5 iulie 2004).Multe din efectele enumerate mai sus reprezintă cauze pentru alte efecte, chiar cu legătură directă asupra modificărilor climatice. De exemplu, topirea gheţarilor calotelor glaciare are ca efect nu numai creşterea nivelului Oceanului Planetar dar şi creşterea cantităţii de apă dulce din cuprinsul acestuia modificându-i temperatura şi salinitatea. Schimbarea parametrilor curenţilor oceanici au efect asupra mobilităţii şi ariei de manifestare a acestora cu efecte directe asupra climei. Este evident că toate efectele enumerate sunt înlănţuite şi au ca principală cauză încălzirea globală. Topirea gheţarilor şi mai ales a calotelor glaciare au efecte dintre cele mai nefaste asupra climei, efecte care au început să se vadă la tot pasul, mai ales în emisfera nordică. Se pare că topirea gheţarilor este mai intensă în această emisferă. Există însă şi o altă ipoteză emisă de oameni de ştiinţă ruşi care spun că principala cauză a topirii gheţarilor arctici o constituie emisia de gaze care este deosebit de intensă în ultimul timp. Să vedem care este viteza de topire a gheţarilor arctici şi ce modificări au adus sau vor aduce prin părerile specialiştilor rezultate în urma unor ample cercetări. Gheaţa din Oceanul Arctic se topeşte într-un ritm record anul acesta, indicând o accelerare a încălzirii Polului Nord si că în urmatorii 30 de ani în lunile de vară vom avea o zonă uriaşă a Arcticii fară gheaţă. Zona Oceanului Arctic acoperită de gheată anul acesta este de 15%, reprezentând 8,5 milioane de kilometri patraţi, adică mai puţin decât precedentul, astfel de record negativ înregistrat în 2007, potrivit monitorizărilor din satelit ale Centrului american de Date privind Gheaţa si Zăpada (NSIDC), din Colorado. În plus, noi date ale Centrului Polar al Universităţii Washington arataă că grosimea gheţii arctice de anul acesta este cea mai mică înregistrată vreodată. În ultimele 10 zile Oceanul Arctic a pierdut 150.000 de kilometri pătraţi de gheată pe zi, a precizat Mark Serreze, directorul NSIDC. ”Gheaţa începe să dispară, dar se şi subţiază. Prin urmare, un fenomen meteo care în trecut topea o parte din gheată, face ca acum să dispara mult mai multă. Vor fi suişuri si coborâşuri, însa suntem pe cale să avem veri fară gheată pană în 2030. Este o spirală descrescatoare”, a precizat Serreze. În ultimii 30 de ani încalzirea globală a topit gheaţa arctică la o rată de aproximativ 3% pe deceniu, scrie The Guardian. Însă noile date sugerează faptul că, dacă actualul trend continuă, în 30 de ani este posibilă apariţia unei zone uriaşe fără gheaţă în timpul verii. Asta înseamnă că se va întampla cu 40 de ani mai repede decât se anticipa în raportul privind schimbările climatice al IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change). Alte studii converg către aceleaşi rezultate.                                                   Cercetătorii de la centrul pentru schimbari climatice Met Office Hadley din Marea Britanie susţin că, desi circulaţia de suprafaţă va fi mai slabă pe masură ce se topeşte gheaţa, acest lucru nu se va întâmpla prea rapid, iar alţi curenţi din regiune vor prelua sarcina de a dispersa substanţele poluante. Este evident procesul de topire a geţarilor artcici. Dar care poate fi efectul acestui proces asupra climei? Paradoxal, unii spacialişti sunt de părere că actuala încălzire poate fi începutul unei noi “Mici Ere Glaciare” asemănătoare cu “Marele Înghrţ” care s-a produs acum 13 000 de ani.                                                                         Revista Daily Mail arata că: “Un model computerizat arata cum o cantitatea uriaşă de apă, rezultată din topirea gheţarilor din Canada, a dus la ultima eră glaciară a planetei noastre. Apa a blocat circulaţia curenţilor oceanici, care aduceau căldura spre Europa si America de Nord, ducând la o racire dramatică. Asta s-a întamplat în urmă cu 13.000 de ani, când apa topită din ghetarul Laurentide (aflat in actualul golf St. Lawrence) a ajuns in Oceanul Atlantic. Era glaciară provocată de acest evniment a durat peste 1.000 de ani si a fost numită “Marele Inghet”. Pe atunci, temperatura în emisfera nordică era cu 10 grade Celsius mai scăzută ca în prezent.

Acest studiu este foarte important, pentru ca specialiştii să intuiască ce anume se va întâmpla cu planeta noastraă în viitor, ca urmare a modificărilor actuale apărute în climă, explică Alan Condron, de la Universitatea din Massachusetts Amherts. Analiza a fost facută cu ajutorul unul calculator foarte performant, la un centru de cercetare din Berkeley, California.
În prezent, specialiştii în climatologie atrag atenţia asupra unui paradox provocat de încălzirea globală: în timp ce Polul Nord şi-a pierdut mare parte din calotă glaciară, Polul Sud are o calotă glaciară mai mare ca oricând, cantitatea de gheată de aici crescând constant în ultimii ani. Oamenii de stiinţa spun ca acest fenomen este dovada clară a modificărilor imprevizibile provocate de climă.

Comentează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s