Vindecarea prin gândirea pozitivă

creierFiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. Acest lucru reprezintă puterea miraculoasă prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice şi deci, boala; emitem gânduri pozitive, primim starea de bine şi deci, sănătătea. Trebuie să învăţăm să deţinem controlul absolut asupra mecanismului nostru  de gândire, supraveghindu-l în permanenţă.
Marea putere a gândului ne poate vindeca bolile şi astfel, ne face din nou plini de viaţă şi de forţă. Puterea vindecătoare infinită îşi are rădăcinile în subconştientul nostru, al oamenilor. Schimbându-ne radical modul nostru de a gândi ne vom influenţa benefic drumul vieţii. Gândurile noastre sunt active şi constituie seminţele pe care le-am plantat. Subconştientul nostru nu ştie de glumă, el i-a informaţia ca atare, el nu e interesat dacă gândurile noastre sunt bune sau rele, ci pur şi simplu răspunde în deplină conformitate cu natura acestor gânduri. El nu ne va contrazice niciodată, ci va accepta mereu ceea ce afirmăm în mod conştient. Prin urmare, trebuie să fim decişi să alegem viaţa şi sănătatea. Gândul este viaţa! Nu trebuie să uităm: corpul este produsul minţii şi mintea noastră îl controlează. Dacă ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectată. Este foarte important de ştiut că fiecare celulă a corpului creşte, suferă, primind un impuls de viaţă sau de moarte la fiecare gând care ne trece prin minte, lăsând acolo o urmă adâncă. Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinţa unei alimentaţii dezechilibrate, cum se crede, ci şi rezultatul unor factori emoţionali. Supărarea, furia, nemulţumirea modifică funcţionarea corectă a bilei, a ficatului şi inflamează mucoasa intestinului subţire.

Teama transformă mucoasa intestinului gros. Drept urmare, abdomenul se baloneză apărând disconfortul fizic, insomniile, dereglările metabolice. Toate aceste modificări determină o reacţie imunitară anormală. Gândurile negre sunt direct răspunzătoare de otrăvurile din mental, apoi se răsfrâng asupra corpului fizic. Aşa se nasc bolile. A înceta să gândim corect, înseamnă a fi perturbaţi. Dacă există o stare depresivă în minte, nici corpul nu poate funcţiona corect. Sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică.  Dacă mintea este sănătoasă atunci şi corpul va fi sănătos. De aici rezultă că, psihicul „ţine” fizicul.

Pentru a schimba comportamentul şi a deveni mai performant, este necesar să intervii asupra subconştientului, alegând gânduri noi, pozitive, cu care să-ţi alimentezi, în mod repetat şi sistematic, conştientul. Aceste gânduri pozitive vor prinde rădăcini în subconştient. Iar calitatea gândurilor determină, evident, calitatea vieţii.

Cum să îndepărtăm gândurile negative, inutile

Comentează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s