Casnicie pana dincolo de moarte – mana in mana


Povestea lor de iubire a început pe când aveau doar 8 ani şi formau un cuplu. Au urmat apoi 75 de ani de căsnicie şi, poate, încă mai sunt împreună şi după moarte.

casnicie pana dincolo de moarte

Jeanette şi Alexander s-au născut în 1919 şi putem spune că au fost adevărate suflete pereche. La numai 8 anişori, cei doi se considerau a fi deja împreună, lucru devenit oficial în 1940, când s-au căsătorit.

Cei 75 de ani de căsnicie i-au petrecut în San Diego, iar dragostea lor a dat naştere la 5 copii. Şi dacă orice poveste de iubire se termină cu bine, a lor cu siguranţă a continuat şi după moarte. Cei doi s-au stins în pat, ţinându-se de mână, la doar câteva ore distanţă, după ce ea i-a spus lui “așteaptă-mă, vin și eu în curând”. Cuplul care a format iubirea perfectă a fost înmormântat în acelaşi loc, fix în ziua în care cei doi au celebrat 75 de ani de căsnicie.  Continuă lectura

Sentiment inselator

Citat


– Azi…..nu ma simt frumoasa, una dintre acele zile in care credeam ca sunt mai buna de atat si cand realizez ca nu e asa….doare.
– In viata mea au fost cativa baieti care spuneam ca ii plac, nu sunt o disperata in cautare de relatii amoroasa ci doar caut iubire neconditionata. Un baiat am iubit, un esec total in dragoste care m.a invatat multe, iar de atunci nu am mai iubit, dar un baiat am placut si nu m.a placut si asta ma macina mult…. nimeni nu stie daca plac pe cineva pentru ca imi ascund mult sentimentele. Acum cred doar ca il plac pe acel baiat si se poate ca el sa nu ma placa….. nu sunt obisnuita asa, dar trece.
– Privind pozitiv, nu as schimba nimic la mine, am cate putin din fiecare si chiar mai mult decat as vrea si ii multumesc lui Dumnezeu, nu am nevoie de baieti ci de afectiune.
Iubiti.va unii pe altii, va rog!

FB98    Autor: "myself and I"
Timp: mai 14, 2014 at 10:20 pm

Silence

Citat


– Nu inteleg acest univers….. desi de multe ori pretind ca o fac pentru aparente dar nu inteleg ce ne desparte, pe el de mine si pe mine de el… imi doresc acel barbat in viata mea care sa ma faca sa regret ca i-am placut pe restul, dar pana atunci imi alin dorul in poezii si balade, instrumentale de dor…. de mangaiere fina precum tenul sau fin.
– Daca e ceva ce stiu clar, e faptul ca nu ma voi vedea mai prejos decat orice baiat oricat de minunat ar fi chipul sau si blandetea sa…. si eu sunt minunata in felul meu, atunci cand rad din inima, atunci cand iubesc si ochii imi stralucesc…. atunci cand cad. Sunt minunata pentru ca sunt creata de un minunat Domn!
Si oricat ar ascunde ei mereu ne plac intr-un fel sau altul si merita apreciati.

FB98   Autor: "myself and I"
Timp: mai 13, 2014 at 8:28 pm

Ghid de educaţie sexuală – KAMASUTRA Sex Positions


Ghid de educaţie sexuală…

CUPRINS

1. Aspecte legate de anatomia şi fiziologia sistemului reproducător / 6
 1.1. Reproducerea - funcţie a tuturor organismelor vii / 7
 1.2. Sistemul reproducător masculin / 8
 1.3. Sistemul reproducător feminin / 10
2. Pubertatea / 12
 2.1. De la copilărie la pubertate / 13
 2.2. Transformările corpului la pubertate / 15
 2.3. Formarea celulelor sexuale / 17
3. Adolescenţa / 20
 3.1. Adolescenţi şi adulţi / 21
 3.2. Problemele adolescenţei / 23
 3.3. Sexualitatea în adolescenţă / 25
 3.4. Bolile transmisibile sexual şi adolescenţa / 28
4. Relaţia sexuală / 32
 4.1. Raportul sexual / 33
 4.2. Plăcerea sexuală / 35
 4.3. Comportamentul sexual / 37
5. Contracepţia / 38
 5.1 Cuplul şi contracepţia / 39
 5.2. Metode de contracepţie / 41
 5.3. Contracepţie – reproducere / 43
6. O nouă viaţă / 44
 6.1. Fecundaţia / 45
 6.2. Sarcina / 46
 6.3. Naşterea. Nou-născutul / 48
7. Puterea genelor / 50
 7.1. Toţi asemănători, toţi diferiţi / 51
 7.2. Suportul informaţiei genetice / 52
 7.3. Băiat sau fată? / 54
 7.4. Gemeni „adevăraţi" şi „falşi" / 55
8. în faţa bolii / 56
 8.1 Boli ale sistemului reproducător / 57
 8.2. Boli cu efecte asupra sistemului reproducător / 58
 8.3. Anomalii genetice / 59
———————————————
[PDF]- Kamasutra Book

ARGUMENT

Educaţia pentru viaţa privată trebuie să capete loc în spaţiul formal al şcolii, căci rolurile pe care fiecare individ şi le asumă în viaţa adultă au de-a face, inevitabil, cu precădere cu această sferă. Continuă lectura

RELAȚIA ta se apropie de FINAL?


Cum îți dai seama ??!

Când o relație este la început toate sunt bune, toate sunt frumoase. Suntem îmbătați de noul „proiect„, așa că nu avem timp și ochi să vedem acolo unde o să scârțâie pe viitor. Suntem veseli, râdem, suntem gata să facem orice ca să ne impresionăm partenerul și asta ne cam ocupă tot timpul. Asta și …sexul!
Cum îți dai seama că relația ta se apropie de FINAL

couple_love

Dacă te uiți cu atenție în viața unui cuplu există  câteva etape. Le regăsești aproape în fiecare episod amoros cu iz de relație stabilă. Iubirea vine …și pleacă!Cum îți dai seama că RELAȚIA ta se apropie de FINAL?

  1. BEAT DIN IUBIRE Începutul este poate cel mai simpatic moment de „beție” din dragoste. Partenerii nu au timp să își facă reporșuri sau să critice pentru că sunt preocupați să se cunoască, să se adulmece, să „parfumeze” cu celălalt. Exercițiul cunoașterii ocupă mai tot timpul în perioada de început. Spre deosebire de bărbați, femeile au chiar tendința de a mișca destul de repede pionii pe tabla de șah, asfel încât să cunoască paretenerul cât mai mult și ….cât mai repede. Altminteri, o mare eroare! Cei doi ar fi bine să ia lucrurile încet, fără mutări conjugale intemepestive, fără planuri de căsătorie , copii sau prezentări de părinți. Cunoașterea prea rapidă seacă relația de sevă. Care este seva? Curiozitatea față de partener.  Continuă lectura