Vrei să fii agent secret?


SIE te recrutează pe Google. Ce conditii pune si ce iti ofera

– SIE recrutează şi şi-a modernizat pagina de internet, lansând o campanie de anagajări, popularizată chiar şi prin Google Ads, astfel că reclamele apar contextualizat pe toate siteurile care folosesc acest sistem.„Dacă îţi doreşti mai mult decât un job, intră într-o echipă de elită. Te aşteaptă o carieră unică”, scrie în reclama SIE. sie2

Serviciul de spionaj angajează tineri până în 35 de ani în patru categorii de activitate – operativ, analiză strategică, specialişti şi protecţie.

„A fi angajat al SIE înseamnă să-ţi doreşti să fii cel mai bun. De ce să ai doar un job, când poţi contribui la apărarea intereselor naţiunii tale? Vei trăi într-un mediu care te va sprijini să te formezi şi să te dezvolţi atât profesional cât şi personal, încurajându-te să crezi în capacitatea ta de performanţă. Vei face parte din prima linie de apărare şi protejare a ţării tale, lucrând alături de oameni cu abilităţi de excepţie”, îşi atrage SIE viitorii angajaţi.

SIE caută specialişti în IT, limbi străine, financiar, juridic, resurse umane, psihologie şi medical. Candidaţii pentru toate cele patru categorii trebuie să aibă studii superioare şi  „inteligenţă superioară”.   Continuă lectura

Cum sa eviti problemele de securitate pe Android


Cand vorbim de securitate Android, vorbim deja de o problema care ia o amploare din ce in ce mai mare, de aceea este important sa stiti ce trebuie evitat.
Android-Malware

  • Malware-ul pe Android este o problema arzatoare. Zilnic apar studii si articole care vehiculeaza cifre ingrijoratoare vizavi de numarul riscurilor la care sunt expusi numerosii posesori de smartphone-uri si tablete cu Android. Pentru a preveni un procent semnificativ din aceste posibile scenarii, au inceput sa apara si solutii complete de securitate, precum cele comercializate pentru PC-uri de zeci de ani. Din fericire, exista solutii mult mai ieftine decat un antivirus pentru a va mentine terminalul in siguranta. Este suficient sa fiti informati, sa fiti atenti la ce dati ok si sa nu instalati aplicatii fara sa stiti prea multe despre ele. Sa vedem unde e pericolul cand vorbim de securitate Android.

Aveti grija ce instalati

Continuă lectura

Top 20 scurtaturi din taste

Reprezentativ


Top 20 scurtaturi din taste pentru Microsoft Windows

Intr-o perioada in care rata de adoptie a ecranelor sensibile la atingere este mai mare ca niciodata, arta scrisului la o tastatura fizica este pe cale de disparitie. Cu toate acestea, nici un touch screen sau mouse ultra performant nu se compara cu viteza pe care o obtii ca utilizator de scurtaturi din taste.
Top-20-scurtaturi-Windows

In timp ce Microsoft se bate cu pumnul in piept ca noul Windows 8 este perfect in combinatie cu un ecran capabil sa faca diferenta intre 10 atingeri simultane, cu acest articol voi incerca o abordare radical opusa acestei filozofii. Indiferent care este mesajul campaniilor de marketing ale gigantului american, in acelasi timp,  Microsoft a facut de alungul anilor eforturi semnificative sa introduca sau sa mentina utilitatea scurtaturilor din taste.  Din acest motiv voi atrage mai jos atentia asupra unor combinatii de taste menite sa te faca mai eficient la birou. Este vorba de un top 20 al scurtaturilor pe care prea putini le folosesc sau au auzit de ele, dar cu siguranta isi vor dori sa le tina minte dupa ce le citesc.  Continuă lectura

Combinatii de taste pentru eficienta la scriere

Reprezentativ


40 de combinaţii de taste pentru eficienţă sporită în editoare text şi nu numai

  • Dacă tot pierdem din ce în ce mai mult timp scriind documente, emailuri şi postări pe Facebook, sunt utile 40 de combinaţii de taste pentru o eficienţă sporită. 
    Combinatii de taste pentru eficienta la scriere
  • Petrec, ca să nu zic pierd, extrem de mult timp în faţa computerului. Foarte mulţi dintre noi o fac. Indiferent dacă scopul acestei activităţi este legat de locul de muncă sau ţine de o metodă plăcută de petrecere a timpului liber, PC-ul este inevitabil. Scriem emailuri, redactăm documente, postăm pe Facebook, Twitter, Pinterest şi orice altă reţea socială este la modă. Întâmplarea face că, deşi viteza la tastare este destul de importantă pentru sporirea eficienţei, la fel de importante sunt câteva combinaţii de taste general valabile care vă ajută la editarea textelor.
  • Nici măcar nu contează dacă lucraţi la un proiect în Microsoft Word, dacă luaţi notiţe în Wordpad sau scrieţi un email în Google Chrome. Întregul sistem de operare Windows are în spate, printre multe altele, nişte combinaţii de taste care ,,merg” în orice fereastră. Este adevărat că în Word, multe dintre ele, le vedeţi trecute prin meniuri. Mulţi nu ştiu însă că aplicabilitatea lor nu este în nici un fel ancorată în programul de editare text al celor de la Microsoft. În plus, dacă în timp reuşiţi să le adoptaţi şi utilizarea lor să vă vină natural, vă veţi simţi semnificativ mai eficienţi.  Continuă lectura

Smartphone-urile sunt dotate cu un sistem prin care sunteti monitorizati oriunde va aflati! Aplicatia “Carrier IQ”


  • De pe site-ul consciouslifenews.com[1] aflam ca in tarile membre UE exista o uriasa ancheta cu privire la un soft care a fost introdus in cadrul acestor telefoane inteligente spre a monitoriza pe oameni, confirmand astfel dezvaluirile lui Edward Snowden. Atat Iphone cat si  Android arata intotdeauna locatia in care se gasesc acestea.
  • Unii oameni o sa zica: “si ce? daca sunt rapit si nimeni nu ma poate gasi se apeleaza la localizarea mea prin intermediul smartphone-ului”. Aceasta fraza este cea care mi se zice mereu, care desi pare oarecum logica la prima vedere, apar niste probleme in cadrul ei. De pilda cine imi garanteaza mie, mai ales dupa dezvaluirile lui Edward Snowden ca nu voi fi spionat in cadrul intimitatii mele, incalcandu-mi-se astfel dreptul la intimitate?
    Your phone is watching you– Cei care au pus bazele sistemului de operare Android au fost cei de la Google, cei
    care au declarat ca de la 11 noiembrie 2013, vor modifica politica Google, astfel
    incat, ei ne vor putea lua imagini cu noi de pe profilurile noastre Google+ si le vor
    folosi in diverse reclame, toate astea fara a ni se cere acordul, incalcand in mod
    flagrand legea. Mai multe am scris aici: google-va-folosi-numele-si-fotografiile-utilizatorilor-in-scopuri-comerciale-fara-a-cere-acestora-acordul
  • Atat Google cat si Apple colecteaza date confindentiale ale utilizatorilor fara a preciza in mod expres asta sau fara a le cere acordul. De pe site-ul theatlanticwire.com[2] aflam mai  multe din spusele unui dezvoltator care lucreaza la Android si a declarat ca aceste telefoane sunt dotate cu o aplicatie numita “Carrier IQ”, care nu numai ca urmareste doar locatia in care ne aflam ci inregistreaza fiecare operatiune ce o efectuam pe tastatura.  Continuă lectura

Cateva personaje carora nu le-a placut scoala – ce sa ales de ei

Reprezentativ


laureaNu este un articol care sa te indemne sa renunti la facultate, in nici un caz. Acesta doar demonstreaza ca prin vointa si prin munca sustinuta ajungi unde ti-ai propus sau chiar mai sus. Desigur, ai nevoie si de un gram de noroc!

6. George Clooney
george clooney

Desi s-a inscris la doua facultati, Northern Kentucky University si University of Cincinnati,nu a dus la capat niciuna. Cu toate acestea, pare sa aiba tot ce isi doreste.

5. Woody Allen Continuă lectura

Nu Facebook vă violează initimitatea, ci Google, Yahoo şi Microsoft


Zuckerberg: „Nu Facebook vă violează initimitatea, ci Google, Yahoo şi Microsoft”

Modalitatea în care Facebook gestionează informaţiile personale ale utilizatorilor a declaşat „un război” cu autorităţile din Statele Unite, Europa şi Coreea de Sud, potrivit Huffington Post.
 
Cu toate acestea, Zuckerberg a declarat că Facebook este mult mai puţin exigent cu datele personale decât alţi „monştri web”, care sunt mai puţin transparenţi în colectarea şi utilizarea informaţiilor personale.
 
„Dacă vă uitaţi la alte companii, fie că e vorba despre Google, Yahoo! sau Microsoft, ei au motoare de căutare şi reţele de publicitate, dar şi o cantitate imensă de informaţii despre voi. Ei colectează datele voastre pe la spate, sincer”, a spus Mark Zuckerberg într-un interviu.
 
Totodată, fondatorul Facebook a afirmat faptul că reţeaua de socializare pe care o conduce colectează doar informaţiile pe care un utilizator decide să le împartă cu ceilalţi. În schimb, Google adună aceste informaţii într-un mod tacit şi le stochează într-o bază de date.
 
Motivul pe care Zuckerberg l-a invocat pentru faptul că Facebook nu „fură” informaţiile personale ale utilizatorilor este transparenţa reţelei de socializare. Astfel, utilizatorii pot observa toate acţiunile reţelei. „Oamenii au prea puţin control sau chiar deloc asupra informaţiilor pe care le are Google sau Yahoo!. Pe Facebook, utilizatorul poate controla fiecare lucru pe care îl distribuie”, susţine Mark Zuckerberg.
 
De asemenea, Sheryl Sandberg, ofiţer-şef de operare la Facebook, consideră că disputa confidenţialităţii datelor personale a apărut din cauza faptului că precauţiile pe care le-au luat sunt încă la început. Această afirmaţie a fost contestată de jurnalistul Charile Rose. „Nu, e pentru că voi aveţi mai multe informaţii despre toţi decât oricine altcineva”, i-a replicat acesta.
 
În interviul acordat lui Charile Rose, Mark Zuckerberg a recunoscut că i-a cerut sfaturi fostului CEO Apple, Steve Jobs, despre cum să-şi formeze o echipă de calitate şi cum să menţină o organizaţie de tipul Facebook. „Misiunea noastră nu este doar să construim o companie, ci şi să aibă un capital bun şi o valoare”, a declarat Zuckerberg.

Vrei sa treci de la Facebook la Google plus?


Multi oameni care au motive sa renunte la Facebook opteaza pentru trecerea la Google+. Trecerea dintr-o retea sociala in alta nu este un lucru foarte usor de facut. Dar cu utilizarea anumitor instrumente este mai usor sa transferati informatiile, pozele si prietenii catre reteaua sociala dorita. Odata cu popularitatea in crestere a retelei sociale lansate recent, Google plus, oamenii au gasit o optiune mai buna pentru a ramane conectati cu prietenii lor, alta decat Facebook.

Google+ este considerat mai sigur decat Facebook din cauza sistemului de autentificare dubla din Google+, care este la fel ca modul in care se utilizeaza serviciile de e-banking. Autentificatorul de aplicatii Google trimite un cod pentru smartphone-ul vostru, dupa care trebuie sa introduceti parola dvs. Google +. Aceasta este o caracteristica de securitate suplimentara in Google +. Iata cum sa va exportati datele din Facebook in Google+.

Exportarea informatiilor din Facebook in Google+ Continuă lectura