Daca Hillary Clinton va iesi presedinte, va fi razboi…


Asa avertizeaza Putin sefii armatei ruse !

Putin avertizeaza sefii armatei ruse

Hillary Clinton, ca si predecesorii sai, George Bush si George W. Bush, Bill Clinton si Barack Obama, este o partizana a acestei politici care, din 1944 pana astazi, a dus la moartea a milioane de oameni nevinovati din lumea intreaga si a lasat natiuni intregi in ruine si in saracie lucie.

Temerile presedintelui Putin ca razboiul va fi rezultatul, daca Hillary Clinton va castiga alegerile din Statele Unite ce vor avea loc in toamna acestui an, se bazeaza pe faptul ca ea si­-a manifestat deja intentia de a continua politica de razboi permanent a Statelor Unite, instituita in anii de sfarsit ai celui de-­al doi-lea Razboi Mondial, pentru a sustine puterea sa economica globala. Spre deosebire de Hillary Clinton, magnatul miliardar Donald Trump are de gand sa elibereze America din ciclul sau de razboaie interminabile in cazul in care va castiga alegerile, sustine Consiliul de Securitate al Rusiei, intentie care a socat multi lideri europeni, aliati fideli ai politicii americane de razboi permanent pentru castigarea de noi resurse, precum au fost recent interventiile militare din Afghanistan, Irak sau Libia.  Citește în continuare

Incalzirea Globala – OMENIREA A TRECUT DE UN PRAG TEMUT, NEMAIVĂZUT DE MILIOANE DE ANI PE TERRA


Schimbările climatice sunt o amenințare majoră pe care trebuie să o combatem. Dacă nu acționăm acum, impactul va deveni negestionabil, cu consecințe ireversibile pentru umanitate și mediul înconjurător. România s-a angajat încă de anul trecut să contribuie la reducerea nivelului emisiilor de carbon. Prin concentrarea eforturilor pentru a avea o economie cu emisii scăzute, vom deveni mai competitivi, vom crea noi locuri de muncă și vom răspunde mai eficient la provocările legate de securitatea energetică și climatică. La Conferința de la Paris am solicitat, în numele României, acțiuni comune. Reuniunea trebuie să se încheie cu un acord cuprinzător, echitabil și efectiv pentru atingerea obiectivelor agreate de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius.

Voi prezenta în continuare un articol din New York Times din data de 12.05.2013 după care nu cred că mai putem comenta.

ANUNŢ SUMBRU: OMENIREA A TRECUT DE UN PRAG TEMUT, NEMAIVĂZUT DE MILIOANE DE ANI PE TERRA 

Schimbarile climatice
Nivelul celui mai important gaz cu efect de seră din atmosferă, dioxidul de carbon, a depăşit un prag temut, au anunţat oamenii de ştiinţă, atingând un nivel nemaivăzut pe Terra de câteva milioane de ani. Aparatele ştiinţifice de monitorizare au raportat că gazul a atins un nivel mediu zilnic ce depăşeşte pragul de 400 de părţi per milion — într-un fel, doar un număr rotund, dar totodată un prag ce ne reaminteşte că eforturile depuse pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ce au început acum câteva decenii, par să se clatine. Cele mai bune dovezi disponibile sugerează că niciodată în ultimele trei milioane de ani nu s-a mai înregistrat pe Terra un astfel de nivel, evenimentul precedent având loc înainte ca oamenii să evolueze. Oamenii de ştiinţă cred că această creştere anunţă schimbări masive în climat şi în nivelul oceanului planetar. „Simbolizează că, până acum, am eşuat lamentabil în eforturile de a rezolva această problemă”, a comentat Pieter P. Tans, coordonatorul programului de monitorizare de la National Oceanic and Atmospheric Administration ce a efectuat noua măsurătoare.

Citește în continuare

Adevărul despre invazia „refugiaţilor” musulmani coordonată de ISIS


isis-cnnZilele trecute o cunoştinţă mai veche m-a invitat într-o seară la un pahar de vin roşu demisec pe o terasă cu specific românesc de pe malul laculului de la mine din cartier. Această cunoştinţă a fost membru al trupelor speciale sovietice din vremea URSS. El mi-a expus o teorie interesantă despre actuala şi inopinata invazie a refugiaţilor musulmani, cu apucături şi trăsături islamiste. Totul a început de la evenimentul Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, când au fost asasinaţi mai mulţi caricaturişti şi jurnalişti francezi în centrul Parisului, deşi redacţia era păzită de poliţişti şi monitorizată de DST. Comandoul jihadist prin execuţia sumară şi punctuală a arătat Europei că islamiştii de la ISIS de fapt controlează din punct de vedere al siguranţei publice continentul, adică mai pe româneşte fac ce vor în Uniunea Europeană, asta în timp ce NATO se plimbă cu vapoarele pe Marea Neagră, pe banii noştri din taxe şi impozite. ISIS duce un război asimetric împotriva Europei, iar noi răspundem cu metode învechite ca în secolul XX. În luna februarie Statul Islamic a ameninţat public că va invada până în toamnă Europa cu 100.000 de luptători. Ei au arme cumpărate de la ucraineni. Atunci diplomatul român Siviu Crăiescu a tras un semnal de alarmă neluat în seamă de SRI sau serviciile secrete occidentale. “Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă.” Citește în continuare

Vrei să fii agent secret?


SIE te recrutează pe Google. Ce conditii pune si ce iti ofera

– SIE recrutează şi şi-a modernizat pagina de internet, lansând o campanie de anagajări, popularizată chiar şi prin Google Ads, astfel că reclamele apar contextualizat pe toate siteurile care folosesc acest sistem.„Dacă îţi doreşti mai mult decât un job, intră într-o echipă de elită. Te aşteaptă o carieră unică”, scrie în reclama SIE. sie2

Serviciul de spionaj angajează tineri până în 35 de ani în patru categorii de activitate – operativ, analiză strategică, specialişti şi protecţie.

„A fi angajat al SIE înseamnă să-ţi doreşti să fii cel mai bun. De ce să ai doar un job, când poţi contribui la apărarea intereselor naţiunii tale? Vei trăi într-un mediu care te va sprijini să te formezi şi să te dezvolţi atât profesional cât şi personal, încurajându-te să crezi în capacitatea ta de performanţă. Vei face parte din prima linie de apărare şi protejare a ţării tale, lucrând alături de oameni cu abilităţi de excepţie”, îşi atrage SIE viitorii angajaţi.

SIE caută specialişti în IT, limbi străine, financiar, juridic, resurse umane, psihologie şi medical. Candidaţii pentru toate cele patru categorii trebuie să aibă studii superioare şi  „inteligenţă superioară”.   Citește în continuare

Incalzirea Globala: „Aceasta este singura planeta pe care o avem, iar noi trebuie să facem tot ce putem pentru a o proteja”…. Participi si tu ??!

Reprezentative


This is the only planet we've got, and we have to do everything we can 
to protect it — including action to fight climate change. “B.O.

Această prezentare necesită JavaScript.

Our communities are already experiencing the effects of climate change now. We can’t afford not to act.  Speak up now in support of big steps forward on climate change. 



Or go to: Obama Organizing for Action

NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME…


A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN 
ucraina-nazi

 

 

 

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.

 Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului.

Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv.

Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. 
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.

Citește în continuare

Un om al strazii care murea de foame a aflat ca este bogat. De la cine a mostenit o avere fabuloasa


Max Melitzer

Detectivul David Lundberg a declarat ca l-a gasit pe Max Melitzer sambata dupa-amiaza in Salt Lake City, Utah, impingand pe strada un carucior de cumparaturi.

Max Melitzer a mostenit o avere considerabila de la fratele sau bolnav de cancer, care a decedat.

Detectivul nu a vrut sa faca publica suma pe care a mostenit-o barbatul, insa l-a descris ca fiind inca in soc: “Vestea a venit pe neasteptate. Este un om foarte bland, in varsta de 60 de ani, foarte placut si mai coerent decat as fi crezut ca poate fi un om in pozitia lui”.

“Nu va mai trai pe strazi sau in depozite abandonate. Va avea o viata normala, va avea o casa, va putea sa isi cumpere haine, mancare si isi va permite o asigurare medicala”, a mai spus Lundberg pentru Associated Press.

Doua luni i-au trebuit detectivului particular pana sa il gaseasca pe Melitzer, timp in care a primit foarte multe piste false.

Lundberg a mai spus ca a fost angajat de familia barbatului, care traieste in New York. O parte dintre membrii familiei vor merge saptamana viitoare la Salt Lake City, sa il intalneasca pe barbat.

 

AVERTISMENT


N.A.S.A.SE PREVAD EXPLOZII SOLARE DEVASTATOARE PENTRU TERRA PANA IN 2013

Oficialii N.A.S.A. avertizeaza ca Pamantul va suporta pana in anul 2013  efectele unor explozii solare de-a dreptul devastatoare.

Terra va suferi, pana in anul 2013, efectele unor explozii solare devastatoare, anunta oficialii NASA. Vor fi distruse sistemele electrice, satelitii artificiali vor inceta sa functioneze, zborurile vor fi intrerupte, iar Terra se va scufunda in intuneric dupa ce generatoarele de curent electric se vor supraincalzi. Toate acestea se vor intampla in maxim 3 ani, atunci cand Soarele va ajunge la maximul puterii sale, este mesajul ingrijorator al acelorasi specialisti.

Oamenii de stiinta sustin ca distrugerile vor afecta toata aparatura electronica, de la dispozitiviele bancare si cele din spitale, pana la computerele personale si Ipod-uri. Pierderile financiare s-ar ridica astfel, in urma valurilor fara precedent de energie magnetica, la mai multe miliarde dolari, fara insa a putea aproxima o valoare exacta a pagubelor. “Stim ca va veni, dar nu putem estima cat de rau va fi”, afirma Dr. Richard Fisher, directorul departamentului de heliofizica din cadrul NASA.

 Primele vor cadea sistemele de comunicatie, satelitii si sistemele de ghidare a avioanelor. Cat de curand, vor urma dispozitivele electrice din banci, spitale si chiar si cele din propriile noastre case. Vor fi probleme uriase pentru omenire. Largi parti ale globului vor ramane complet in intuneric, din cauza caderii sistemelor generatoare de energie, iar refacerea acestora va necesita mult timp”, a adaugat acesta.

Cel mai optimist scenariu este acela in care Terra va suferi doar cateva ore din cauza furtunilor magnetice si nu zile sau luni intregi, asa cum prevede Dr. Fisher.

Cert este, avertizeaza cercetatorii NASA, ca masurile trebuie luate din timp pentru a preveni un dezastru de asemenea proportii.

Evolutiile solare recente  indica faptul ca Pământul ar putea resimţi zilele acestea efectele unei explozii solare de proporţii, care au  avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Acestea  au fost înregistrate cu ajutorul mai multor sateliţi, inclusiv de Observatorul Dinamic Solar. Potrivit experţilor NASA, masiva explozie a creat un “tsunami solar”, care ar urma să atingă scutul magnetic al Pământului.   “Explozia a fost direcţionată direct către noi. Nu am mai remarcat o asemenea furtună solară de foarte mult timp”, a spus presei  Leon Golub, reprezentant al centrului de astrofizică Harvard-Smithsonian.
   Lucie Green, cercetător în cadrul Laboratorului de Ştiinţe din Surrey, a urmărit atent  fenomenul  si a declarat la randul ei ca : “Au avut loc două erupţii solare, simultane, care vin direct spre Pământ. Astfel de fenomene se produc în momentul în care imense structuri magnetice din atmosfera solară îşi pierd stabilitatea şi nu mai pot fi ţinute sub control de atracţia gravitaţională a Soarelui. Astfel, apar erupţii solare în spaţiu.
   Se pare că prima erupţie detectată a fost atât de mare încât a modificat câmpul magnetic a jumătate din atmosfera vizibilă a Soarelui şi a făcut posibilă o a doua erupţie îtr-u iterval de timp mai redus decât cel normal. Ambele erupţii ar putea fi direcţionate spre Pământ, dar se pot deplasa cu viteze diferite. Astfel, efectele pot fi efecte majore şi prelungite, cum ar fi aurole boreale vizibile la latitudini mai mici”. 
  Prestigiosul  ziar  Daily Telegraph, a remarcat  ca  oamenii de ştiinţă au avertizat că o explozie solară majoră ar putea produce  perturbări fără precendent în alimentarea cu curent electric şi desincronizări în sistemele de telecomunicaţii.

Sursa: The Telegraph: