Adevărul despre invazia „refugiaţilor” musulmani coordonată de ISIS


isis-cnnZilele trecute o cunoştinţă mai veche m-a invitat într-o seară la un pahar de vin roşu demisec pe o terasă cu specific românesc de pe malul laculului de la mine din cartier. Această cunoştinţă a fost membru al trupelor speciale sovietice din vremea URSS. El mi-a expus o teorie interesantă despre actuala şi inopinata invazie a refugiaţilor musulmani, cu apucături şi trăsături islamiste. Totul a început de la evenimentul Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, când au fost asasinaţi mai mulţi caricaturişti şi jurnalişti francezi în centrul Parisului, deşi redacţia era păzită de poliţişti şi monitorizată de DST. Comandoul jihadist prin execuţia sumară şi punctuală a arătat Europei că islamiştii de la ISIS de fapt controlează din punct de vedere al siguranţei publice continentul, adică mai pe româneşte fac ce vor în Uniunea Europeană, asta în timp ce NATO se plimbă cu vapoarele pe Marea Neagră, pe banii noştri din taxe şi impozite. ISIS duce un război asimetric împotriva Europei, iar noi răspundem cu metode învechite ca în secolul XX. În luna februarie Statul Islamic a ameninţat public că va invada până în toamnă Europa cu 100.000 de luptători. Ei au arme cumpărate de la ucraineni. Atunci diplomatul român Siviu Crăiescu a tras un semnal de alarmă neluat în seamă de SRI sau serviciile secrete occidentale. “Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă.” Continuă lectura

Alte planuri diabolice, pentru ocuparea romaniei

Reprezentativ


UN PLAN DIABOLIC 
OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI 

7 iulie 2010 Surse din Serviciile Secrete româneşti ne-au avertizat că, la reuşita loviturii de Stat din decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile Secrete israeliene, în speţă.

Deja, în momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate. Planul intitulat “Israel în România” s-a făcut cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente acestui subiect. Scopul final al planului “Israel în România” este instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional.

Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că scopul pentru care s-a produs răsturnarea regimului politic în decembrie 1989 a fost de a se obţine în acest mod condiţiile propice pentru îndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că în fruntea loviturii de stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), (foto).

Ion Iliescu

Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi presedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rîndul lor, şi ei origine evreiască. De asemenea, depopularea României (prin: plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza în această ţară; descurajarea familiei şi a natalităţii, în mod vizibil cei vizaţi fiind românii majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită, urmărindu-se descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul Neamului Românesc) – toate acestea au făcut din România o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de apărare se diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducînd în acest mod la reuşita deplină a planului sionismului mondial.

Continuă lectura

NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME…


A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN 
ucraina-nazi

 

 

 

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.

 Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului.

Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv.

Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. 
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.

Continuă lectura