Puscaria de acasa

Notă


ROMANIA ORORILOR: 

Copii hrăniţi cu frunze şi pământ… bebeluş „alăptat” cu apă de ploaie. 

„Dănuţ, colegul meu de bancă, este bătut de tatăl său. Cred că aseară Dănuţ a fost bătut foarte rău căci are mai multe răni pe faţă şi pe mâini. L-am întrebat ce a păţit, însă mi-a spus că s-a bătut cu fratele său. Nu l-am crezut, deoarece fratele său are 8 ani şi nu poate să-i lase astfel de urme. Mai mult decât atât, am văzut şi nişte pete de sânge pe hainele lui. Azi dimineaţă, Dănuţ a fost adus la şcoală de mama sa şi am văzut că şi aceasta avea vânătăi pe faţă. Aş vrea să-mi spuneţi cum îl pot ajuta pe Dănuţ”.
poza copil batut
Este mesajul pe care un puşti de 11 ani l-a şoptit într-o zi la 116 111 (Telefonul Copilului), devenind, astfel, fără să ştie, “îngerul păzitor” al colegului de bancă. Căci imediat după sesizare, viaţa lui Dănuţ s-a schimbat la 180 de grade. Consultanţii de la Telefonul Copilului au dat alarma asistenţilor sociali de la Direcţia de Protecţie a Copilului, care au mers acasă la Dănuţ, în anchetă socială. Abia atunci, după nenumărate runde de discuţii, înţelegând că sunt pe buza prăpastiei să-şi piardă definitiv copilul, părinţii lui Dănuţ au realizat ce mare greşeală au făcut şi au încetat să-l mai lovească. Graţie colegului său cel inimos, Dănuţ a primit acum o viaţă nouă. Dar el a fost norocos căci nu întotdeauna se întâmplă aşa. Continuă lectura

RELAȚIA ta se apropie de FINAL?


Cum îți dai seama ??!

Când o relație este la început toate sunt bune, toate sunt frumoase. Suntem îmbătați de noul „proiect„, așa că nu avem timp și ochi să vedem acolo unde o să scârțâie pe viitor. Suntem veseli, râdem, suntem gata să facem orice ca să ne impresionăm partenerul și asta ne cam ocupă tot timpul. Asta și… sexul!
Cum îți dai seama că relația ta se apropie de FINAL

Dacă te uiți cu atenție în viața unui cuplu există  câteva etape. Le regăsești aproape în fiecare episod amoros cu iz de relație stabilă. Iubirea vine… și pleacă!
Cum îți dai seama că RELAȚIA ta se apropie de FINAL?

  1. BEAT DIN IUBIRE Începutul este poate cel mai simpatic moment de „beție” din dragoste. Partenerii nu au timp să își facă reporșuri sau să critice pentru că sunt preocupați să se cunoască, să se adulmece, să „parfumeze” cu celălalt. Exercițiul cunoașterii ocupă mai tot timpul în perioada de început. Spre deosebire de bărbați, femeile au chiar tendința de a mișca destul de repede pionii pe tabla de șah, asfel încât să cunoască paretenerul cât mai mult și…. cât mai repede. Altminteri, o mare eroare! Cei doi ar fi bine să ia lucrurile încet, fără mutări conjugale intempestive, fără planuri de căsătorie, copii sau prezentări de părinți. Cunoașterea prea rapidă, seacă relația de sevă. Care este seva? Curiozitatea față de partener.  Continuă lectura

Cele mai mari greseli pe care le poate face un parinte (sfaturi)


parinti-si-copii-in-cadrul-unei-familiiSunt momente cand ne facem reprosuri ca nu suntem niste parinti perfecti.

E foarte usor sa ne punem etichete de “parinti buni” sau “parinti rai”, in functie de modalitatea in care alegem sa gestionam anumite situatii.

Importanta este insa constientizarea greselilor. Odata ce ti-ai dat seama unde gresesti, iti va fi mult mai usor sa te corectezi.

Iata cele mai importante 6 greseli pe care le poate face un parinte, precum si cateva sfaturi pentru a scapa de ele, potrivit specialistilor de la EmpoweringParents.com.

1. Negociezi la nesfarsit

Negocierea poate fi un stil de parenting pe care multi dintre parinti il imbratiseaza. Insa daca il lasi pe copil sa negocieze consecintele, regulile, limitele – s-ar putea sa cedezi in favoarea lui. Poti ajunge la situatii de a seta o consecinta mai putin severa pentru o fapta mai grava. Copiii pot specula acest lucru si sa impinga cat de mult pot limitele, stiind ca in urma nenumaratelor negocieri vei ajunge sa cedezi.

Sfat: Regulile sunt reguli, limitele sunt limite, consecintele sunt consecinte si n-ar trebui sa existe negocieri. Fii ferm, astfel incat copilul tau sa stie clar ce urmeaza sa se intample daca incalca vreo regula.  Continuă lectura