Casnicie pana dincolo de moarte – mana in mana

Reprezentativ


Povestea lor de iubire a început pe când aveau doar 8 ani şi formau un cuplu. Au urmat apoi 75 de ani de căsnicie şi, poate, încă mai sunt împreună şi după moarte.

casnicie pana dincolo de moarte

Jeanette şi Alexander s-au născut în 1919 şi putem spune că au fost adevărate suflete pereche. La numai 8 anişori, cei doi se considerau a fi deja împreună, lucru devenit oficial în 1940, când s-au căsătorit.

Cei 75 de ani de căsnicie i-au petrecut în San Diego, iar dragostea lor a dat naştere la 5 copii. Şi dacă orice poveste de iubire se termină cu bine, a lor cu siguranţă a continuat şi după moarte. Cei doi s-au stins în pat, ţinându-se de mână, la doar câteva ore distanţă, după ce ea i-a spus lui “așteaptă-mă, vin și eu în curând”. Cuplul care a format iubirea perfectă a fost înmormântat în acelaşi loc, fix în ziua în care cei doi au celebrat 75 de ani de căsnicie.  Continuă lectura

Măi românilor, sunteți zdraveni la cap… !?


AMBASADORUL-NORVEGIEI    Am citit cea mai dură,tranșantă, nemiloasă dojană meritată transmisă poporului meu de un ambasador străin. Un fel de mă, măi românilor, sunteți întregi la minte? O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la București. Omul ăsta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici pătlăgica, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de gârle și izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică. E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul răgnetului dojenitor,  o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin încât să umpli toate mesele princiare ale lumii? Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?  Continuă lectura

Românii, Dacii, Pelasgii, Tracii, Geții, Goții

Notă


– Adevaruri tulburatoare despre România

Enciclopedie
„Iată încă o dovadă a alfabetului străvechi de la Tărtăria:

pietroiul literar

«pietroiul literar» pe care au scris strămoşii românilor acum 7.500 de ani!

A fost găsit «pietroiul literar» pe care au scris strămoşii românilor acum 7.500 de ani! În luna august, arheologii au anunţat că au descoperit, în urma săpăturilor efectuate pe traseul viitoarei autostrăzi SibiuNădlac, un oraş neolitic mai vechi decât piramidele.

Ceea ce nu s-a dat publicităţii din acea locaţie este o piatră rotundă, inscripţionată cu semne ale alfabetului de la Tărtăria, prima scriere din lume. Generalul Mircea Chelaru (foto) e convins că piatra găsită lângă oraşul preistoric este inscripţionată cu semne ale alfabetului de la Tărtăria, vechi de 7.500 de ani, descoperit aproximativ în aceeaşi zonă, în 1961.

Ce l-a făcut să creadă asta:
patru semne de pe piatră seamănă cu litere ale acelui alfabet din Neolitic. Aşezarea din Epoca Pietrei descoperită pe traseul autostrăzii aparţine culturii neolitice “Turdaş”, din sudul Transilvaniei, şi a fost ridicată cu cel puţin 2.500 de ani înainte de celebrele piramide egiptene (2630 – 2611 î.Hr.).

Situl se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii şi cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase. În apropierea oraşului străvechi a fost scoasă la lumină şi o piatră, pe care sunt scrijelite mai multe semne ciudate.

Cel care ne-a furnizat fotografiile şi ne-a povestit despre piatră este generalul în rezervă Mircea Chelaru, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei, care a vizitat şantierul arheologic. “Vă trimit ceea ce am văzut la Turdaş, pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost acolo cu profesorul Victor Crăciun, senatorul Avram Crăciun şi fotograful Virgil Jireghie de la Arad.

Priviţi înscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oteleştii de Iaşi! Continuă lectura

Salvati Rosia Montana


Exista in Romania o comuna care sta pe o comoara de aur, cea mai mare din Europa, pentru ca discutam despre sute de tone.
Dar, asa cum se intampla atunci cand la mijloc sunt foarte multi bani, unii oameni vor sa scoata bogatia din adancuri, iar altii se opun. Locul se numeste Rosia Montana si ii puteti afla controversata poveste.

La Rosia Montana a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogati pe metrul patrat. In goana dupa aur, oamenii veneau din toata Europa. Acum 100 de ani, in piata centrala din Rosia Montana era un du-te – vino permanent. Azi, e pustiu. Locul e insa celebru si extrem de controversat. Continuă lectura

NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME…


A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN 

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.

 Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului.

Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv.

Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. 
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.

Continuă lectura