ROMANIA LA RASCRUCE DE DRUMURI


Această țară milenară, pământ al Marilor Străbuni, născuți din primordiile lui, a cunoscut și zile mai bune. Nu voi face o retrospectivă detaliată, despre țară și neamul român ce o stăpânește (?), ci, doresc să atrag atenția asupra unui fapt de o continuă îngrijorare pentru poporul nostru. Până una alta, anul 2017, nu a venit cu bune auspici nici pentru România. Balcanii sunt în fierbere maximă, iar venirea la putere a lui Trump, în S.U.A. se pare că a dat peste cap scenariile sforarilor planetari. O nouă reorganizare teritorială, alte scenarii, sunt acum puse în balanță, de cei care conduc acum lumea. Întâlnirea dintre Trump, Putin și Orban, în Câmpia Panonică (Ungaria), face parte dintr-o primă etapă actualizată, a reâmpărțirii puterii planetare.

ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII, Harta României, datată 1855, realizată de Cezar Bolliac

ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII, Harta României, datată 1855, realizată de Cezar Bolliac

România, poartă spirituală și strategică, situată geografic între orient și occident; Punte a Suspinelor, dorită atât teritorial cât și pentru bogățiile ei imense de ursul orientului și de vulturii occidentului, doar Bunul Dumnezeu Cel Veșnic și Adevărat, Marii Străbuni și Marele Lup Alb o mai pot salva, căci, noi românii, din neamul ancestral al geto-dacilor, nu suntem azi decât o umbră palidă și efemeră, a înaintașilor noștri. Evenimentele recente din țara noastră, ce au început cu protestele din 18 ianuarie, nu fac decât să confirme acest lucru (a câta oară..?).  Continuă lectura

Poezie si Literatura Romaneasca (carte PDF)


Calibre - Ebook Management

Carti „PDF”…de bucate [GRATIS]

Carti „PDF” …Diversi Autori Romani & Straini [GRATIS]

UPDATE…

Carte PDF
Din aceeasi categorie: