Finlanda anunţă că va bloca aderarea României la Schengen


schengen roAnunţul vine după ce ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru Spiegel că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Finlanda susţine că va bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, înaintea reuniunii miniştrilor europeni de Interne pe această temă, joi, relatează postul public de televiziune YLE, în pagina electronică. Atât Guvernul, cât şi Parlamentul au declarat că cele două ţări sunt prea corupte şi nu trăiesc conform principiilor statului de drept, o precondiţie pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Obiecţia Finlandei este susţinută de Germania. Ministrul finlandez de Interne Päivi Räsänen a respins afirmaţiile potrivit cărora poziţia Helsinki este legată de problema romilor est-europeni care vin să cerşească în oraşele finlandeze.Räsänen a declarat că România şi Bulgaria au fost primite prea uşor în UE. Finlanda a afirmat anterior că este îngrijorată de faptul că cele două ţări nu vor putea securiza în mod corespunzător frontierele externe ale UE din cauza corupţiei. Continuă lectura

CARE SUNT DREPTURILE ROMÂNILOR DUPĂ RIDICAREA RESTRICŢIILOR PE PIAŢA MUNCII DIN SPANIA LA 1 IANUARIE 2014


certificado de registro de ciudadano de la unionÎn perspectiva apropiatei liberalizări – de la data de 1 ianuarie 2014 – a accesului cetăţenilor români pe pieţele naţionale ale muncii în statele europene care încă menţin restricţii, printre care şi Spania, Ambasada României în Regatul Spaniei, printr-un comunicat remis România Expres, doreşte să reamintească următoarele informaţii utile, reconfirmate în cadrul discuţiilor oficiale derulate cu autoritățile spaniole competente:

  • menţiunea referitoare la negarea dreptului de muncă, înscrisă în certificatele de rezidenţă („no se autoriza a trabajar por cuenta ajena hasta la fecha…”NU va mai produce efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2014 şi, în consecință, NU influenţează dreptul de acces pe piaţa muncii (angajare);
  • cetăţenii români care totuși vor dori schimbarea certificatelor de rezidenţă cu unele noi, în care să nu mai apară această menţiune, se pot adresa Birourilor pentru Străini (Oficina de Extranjería) sau Comisariatelor de Poliţie (Comisaría de Policía) din provincia unde au/doresc să-și stabilească reședința;
  • pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă nou, la momentul solicitării trebuie îndeplinite de către solicitant condiţiile legale general valabile pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă: Continuă lectura

Perchezitii la locuinta lui Beny Steinmetz, actionar principal al Gabriel Resources


Beny Steinmetz• Poliţia elveţiană a efectuat o percheziţie la locuinţa din Geneva a miliardarului Beny Steinmetz, cel mai bogat israelian şi acţionarul principal al Gabriel Resources. Percheziţiile au fost făcute la solicitarea guvernului din Guineea, unde omul de afaceri deţine un important proiect minier.

•Razia a fost dispusă de procurorii din Geneva la solicitarea guvernului din Guineea, iar poliţiştii nu au ridicat niciun document în urma percheziţiei, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.
•Steinmetz (57 de ani) are o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari, potrivit Mediafax.
•Compania minieră controlată de acesta, BSG Resources, deţine 51% din acţiunile zăcământului de minereu de fier Simandou din Guineea, unul dintre cele mai mari din lume.
•Guvernul din Guineea anchetează modalitatea în care au fost acordate mai multe licenţe miniere, inclusiv pentru proiectul de la Simandou.

BSG Resources este unul dintre acţionarii principali ai Gabriel Resources, companie înregistrată în Canada. Gabriel Resources deţine 80% din Roşia Montană Gold Corporation, compania care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roşia Montană. Celălalt acţionar al RMGC este statul român, prin Minvest Deva.  Continuă lectura