Codul sclaviei moderne din Romania de dupa ’89


Romania Mare→ Odată cu trecerea timpului devin tot mai clare obiectivele urmărite de către străinii care au luat puterea în România, după lovitura de stat din decembrie 1989, respectiv: jefuirea uriaşei Avuţii Naţionale; transformarea ţării într-o colonie; Holocaustul împotriva Poporului Român, Adevaratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, care trăieşte de mii de ani în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Mare; realizarea proiectului „Israel în România”, prin „mutarea” acestui stat din Orientul Apropiat într-una din provinciile istorice moştenite de români de la strămoşii pelasgi-traci-geţi-daci, care au dat omenirii cea mai veche civilizaţie din Europa. – Pentru realizarea acestor obiective, pe baza unui plan ultra-secret şi diabolic, s-a procedat astfel, după lovitura de stat din decembrie 1989:

  • În funcţiile importante din conducerea Statului Român au fost numiţi sau aleşi (prin fraudarea alegerilor ) nu români, ci alogeni, aproape toţi din aceiaşi etnie cu Silviu Brucan. Sunt mulţi români care încă nu ştiu că în funcţia de Preşedinte al României s-au aflat numai alogeni. Guvernatorul Băncii Naţionale a României este, de 21 de ani, alogenul Mugurel Constantin Isărescu. De ce? Este o întâmplare sau o strategie? De ce în C.V.-urile preşedinţilor Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu nu apar informaţii despre identitatea şi etnia părinţilor, bunicilor şi străbunicilor, dar nici a soţiilor? Le este ruşine sau au ceva important de ascuns? Mulţi români nu ştiu că în Guvernul Petre Roman au fost numiţi numai miniştrii alogeni, de aceiaşi etnie cu Silviu Brucan. Foarte mulţi români nu ştiu că, de 21 de ani, peste 60% dintre primii-miniştrii, miniştrii, parlamentarii, conducătorii Serviciilor Secrete, liderii ai actualelor partide parlamentare sunt alogeni, cei mai mulţi din aceiaşi etnie cu Silviu Brucan. În România sunt circa 9% dintre cetăţeni care aparţin minorităţilor etnice, dar în funcţiile de conducere ale Statului Român sunt între 50 şi 80 % alogeni. De ce şi în ce scop? Pe această temă, genialul Mihai Eminescu scria în ziarul „Timpul”, din 5 decembrie 1882, astfel: „Politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii”. Continuă lectura

Alte planuri diabolice, pentru ocuparea romaniei


UN PLAN DIABOLIC 
OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI 

7 iulie 2010 Surse din Serviciile Secrete româneşti ne-au avertizat că, la reuşita loviturii de Stat din decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile Secrete israeliene, în speţă.

Deja, în momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate. Planul intitulat “Israel în România” s-a făcut cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente acestui subiect. Scopul final al planului “Israel în România” este instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional.

Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că scopul pentru care s-a produs răsturnarea regimului politic în decembrie 1989 a fost de a se obţine în acest mod condiţiile propice pentru îndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că în fruntea loviturii de stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), (foto).

Ion Iliescu

Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi presedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rîndul lor, şi ei origine evreiască. De asemenea, depopularea României (prin: plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza în această ţară; descurajarea familiei şi a natalităţii, în mod vizibil cei vizaţi fiind românii majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită, urmărindu-se descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul Neamului Românesc) – toate acestea au făcut din România o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de apărare se diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducînd în acest mod la reuşita deplină a planului sionismului mondial.

Continuă lectura